Mă tem c-am pe-undeva, înăuntru
-În ce-i istoria trecută-
O rădăcină-nfipt-neruptă…
Într-un vampir, la neam, lăuntru…

Mă tem și de-alde ce-s pe stradă,
Că nu le știu hidosul gând,
Nu-i știu pe ce orgii-s stând
Și, când pot răbufni-n paradă!?

Mă tem, de ce-am ales, sau nu,
Că n-am ce face, e totuna!
Oricum se schimbă-ntr-un, într-una,
La fel… Cum n-ai mai știi de „TU”!

Mă tem al dracului, de tot,
De ce mi s-a promis degeaba!
Mă tem, că-ncet devine graba
Și, zâmbet poate fi netot!

Mă tem că drept, se minte strâmb
Și, prostul trece de deștept…
Și-s așa mulți, să-i iau în piept…
Și ei în piept mi-nfig carâmb!

Mă tem că tot ce-am câștigat
Din toți de-ai mei, ce-au pierit,
Parcă n-a fost, s-a risipit…
Și sânge n-am, l-am tot vărsat!

Mă tem pentru că eu n-am gură,
Șansa să țipe, ce-au tot hoții…
Și mi-au luat vis și, eu, nepoții
N-o s-avem nici de bătătură!

Mă tem până și de ai mei,
Că-s creduli rău, n-au vigilență,
Sau gaură-i inteligență…
Ori, sunt și ei, tot derbedei?!

Mă tem, mă tem chiar și de mine,
C-am tot crezut în tot ce fac,
Dar am greșit și eu și, tac…
Că oricum n-am glas, nici sânge-n vine!

Mă tem că Dumnezeu mă lasă
Singur și, sunt cu mâna goală!
Dar, o să mă fac iad, cu smoală…
Și Drac, să-i pescuiesc în plasă!

Pân’ n-or mai ști de ei, de casă!
Că oricum sunt morți și, groapa-i rasă!
06. 02. 2017