Nichita Stănescu - Anatomia, Fiziologia și Spiritul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Ia-mi creierul
în mâinile tale moi
şi înveleşte-mi-l
în osul luminii.
Prima mărime peste zero este infinitul,
peste nimic, –
totul.
Desigur, pentru recea întemeiere a furnicii
Eu sunt zeu cu putere
vai, numai de moarte.
Desigur, eu mă închipui furnică
pentru zeul meu
pe care totuşi mi-l pot imagina prin mântuire.
Desigur, şi zeul meu îşi are zeul lui.
Cum or fi fiind zeii zeilor
şi câtă despărţire de nefiinţă
va fi fiind între zeul zeilor zeilor
şi zeu.
între zeu şi furnică
şi furnica zeul cui va fi fiind ea
şi zeul zeilor cărora
va fi fiind ea.
Toată mărturia e de faţă.
Semnul este; nu-l vedem.
Stăm pe un cap de zeu fără să ştim.
Mâncăm legea timpului
spunându-i sâmbure de nucă.
Necitită, ea poate fi mâncată.
Imaginea întregului
ar putea fi o falie în stâncă, –
dar necitită, ea rămâne doar prilejul,
trist,
al ruperii copitei unui cal
scăpată în ea.
Toată mărturia e de faţă.
Ar trebui nu ochi rotund,
ci vederea ca oul.
E literă scrisă de jur împrejur
cum aerul de jur împrejurul globului,
cum carnea de zeamă a piersicii
de jur împrejurul sâmburelui creieros.
Acolo, în locul unde,
deodată, se vede totul,
când
a vedea nici nu mai înseamnă
a vedea.
Trupul este făcut să fie mic.
Sarcina ochiului e să fie mic.
Sarcina ochiului e să vadă linia.
Cifra e făcută să fie
lipită din micime, pe nefiinţă.
Dar, vai, nu există mic,
nici micime nu este.
A fi mic, a fi număr,
a avea ochi
e numai o prăbuşire din infinit.
Un infinit care cade din infinit.
Prima mărime peste zero este infinitul.
Mai mare peste nimic este
totul.
Stăm pe un cap de zeu fără să ştim.
Viruşii stau pe noi fără să ştie.
Toată mărturia e de faţă.
Strig:
Nu ochiul trebuie deschis,
ci vederea.
Strig:
nu urechea trebuie ciulită, –
muzica lumii foloseşte urechile
cum cel care a băut
zidul sau trunchiul copacului.
Mă ridic şi spun:
dacă poţi, uită şi nu-ţi aduce aminte nimic
decât numai întâmplările tale şi atât,
nu-ţi aduce aminte nimic, mai ales legea uită-o.
Miră-te de tot ce ţi se întâmplă,
miră-te de tot ce vezi,
atâta timp cât ai să te miri
eşti salvat.
Amintirea te-a părăsit
şi nimic din începuturile lumii nu te mai
cercetează.
Ţine-ţi minte numai propriile tale întâmplări
căci te-ai spulbera mai repede decât
însuşi gândul spulberării dacă ţi-ai aduce aminte.
Moartea este prima amintire,
şi cea mai veche.
Amintirea lui nimic
amintirea lui nimeni
amintirea lui zero.
Ea e memoria.
Dar se şterge, se acoperă
cu sânge
cu miros de carne arsă
cu mirarea sângelui, numită groază
cu sunetul de nisip de clepsidră
al ruperii osului.
Atât îţi zic, miră-te,
atât îţi zic, urlă de durere.
Cine strigă şi cine zbiară, cine urlă
şi cine se vaită,
cine se-ngroapă în miros şi în putoare şi în
damf, în miazmă,
cine plânge
şi cine se sărează,
cine se amărăşte
şi cine se zguduie şi se hohoteşte şi se zbate,
cine se jupoaie, se rupe, se smulge
acela nu-şi aduce aminte de nimic
acela nu are memorie,
e ocolit de lege,
este.
Între mine şi tine
numai cuvântul, acest organ fioros
şi comun amândurora,
este.
Să-l rupem pentru linişte
să-l rupem pentru linişte;
lasă-mă înspre tine
lasă-te înspre sinea sa
de care eşti legat
cu un organ fioros
şi rupe-l!.
Şi treacă o pasăre printre noi doi.
Ba nu, trece o pasăre deasupra mea.
E linişte, e o tăcere
în care se aud cifrele.
Aripile ei mari şi mov şi mov
ca de mâl transparent
abia se înclină
sprijinindu-se pe stâlpii aerului.
Ba nu, eu mă clatin atârnând
de capătul privirii mele
ca un spânzurat de frânghie.
Ba nu, trece o pasăre magnetică,
leneşă, statică
În linişte, când dă din aripi
parcă se deschid ferestre.
Ba nu, se aud cum se deschid ferestre
de parcă o pasăre moale
ar zbura leneşă.
Ba nu, se deschid ferestre şi o pasăre
Ba nu, aripa păsării parcă deschide ferestre.
E linişte, trece o pasăre
de parcă ar deschide ferestre,
aripile ei sunt
ferestre.
Da

fiziologie – Versuri.pro

Nichita Stănescu - Anatomia, Fiziologia și Spiritul