Gellu Naum - Zenobia

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Printre exodurile mele
există și una Zenobia supranumită refuzul falsei conștiințe
pe o șosea cânta purta baticuri
ne adoram știa două trei cuvinte mai scurte într-o limbă necunoscută
Eu treceam singur ca orice ființă umană o adoram mă făceam că nici n-o observ
Îi dădeam târcoale într-un camion de transport ghemuit printre prelate și busturi de marmură
În dreptul ei mă coboram intram în cabina telefonică formam un număr oarecare îmi ceream scuze
apoi mă ghemuiam lângă ea era poate singura fericire posibilă.
Era plăcut ne culcam cu oasele noastre îmbibate de amintirea unei străvechi adorații
cu ochii noștri lucioși înăuntru era o puternică adorație
filozofam prostii ne simțeam bine
departe rătăciți orbiți de faruri
nu se putea să nu mă adore era o ființă umană
ținea degetele bine întinse pe o coapsă bine întinsă
ne adoram Ce nevoie ai tu de cuvintele astea cam scurte
(o dar cum le rostea ce superb eram fiecare în adorația celuilalt)
să nu uiți adorația asta ce ființă ai fi tu fără ea
cunosc o pasăre care ne adoră nici nu ne vede ne pune gheara pe frunte
ne poartă în marea ei limpezime o supranumită Zenobia pe o șosea internațională
de fapt ce ființă ai fi și mai vrei să plantezi busturile astea pe stânga șoselei
notează în carnet adorația.
Stăteam așa cu degetele bine întinse
era o lumină gălbuie ceva între fulger și gheață
respirația noastră acoperea vuietele totul se legăna liniștit
mă speria ferocea mea luciditate

fericire posibila – Versuri.pro

Gellu Naum - Zenobia