Refren (x2):
Femei, femei!
E plină lumea de nebune!
Cine m-a adus pe lume?
Cine oare m-a făcut?

II:
Și-acel gabor de seară
Ce-a venit ca să-mi ceară
A zis râzând către mine:
‘Bă, decât să-ți fie rău, mai bine să-ți fie bine!’

Refren:
Bărbați, bărbați!
E plină lumea de pansați,
De supărați și de încordați,
Nu știți decât să vă-mbătați.

‘Deci autorul a vrut să vă facă o imagine a ceea ce se întâmplă.
Deci, pe scurt, care este, cadru larg, strada goală și brusc
prim plan cu focalizare pe el. Singur plângând. Iar lacrimile cade,
camerele merge cu ele și face o baltă mică ce simbolizează
nesfârșirea. Apoi, amorsa pe Mărgineanu care se transformă
în plan întreg și după asta în plan american pe gaborele care n-are
foc. Aici apare în flashback în sepia cu Mărgineanu care-și aduce
aminte că are un foc. Oricum, finalul ne prinde cu o atmosferă intimă,
prim-plan cu soarele care sugerează că apodictic vorbind evoluția
histemologică a poveștii e alta decât lacrima lu’ solist care plânge.
?? e motivul femeii. Și pe fundal se aude o grasă nebună care țipă.
Ca să dea senzația de aa, continuitate, ca să zic așa.’

Bărbați, bărbați!
E plină lumea de pansați,
De supărați și de încordați,
Nu știți decât să vă-mbătați.

Refren:
Femei, femeilor, femei
V-au plâns cu lacrimi ochii mei
V-au plâns cu lacrimi de plăceri
Frumoaselor femei, femei, femei
Femei, femeilor, femei
V-au plâns cu lacrimi ochii mei
De dragul vostru cânt și mai trăiesc
Frumoaselor femei de-ați ști cât vă iubesc.

Femei cu părul legănat de vânt
De dragul vostru am cântat și cânt
Și trece noaptea tristă pe lângă noi
Când unu și cu unu nu fac doi.
Femei, din dorul vostru m-am născut
Din vraja primului sărut
De dragul vostru cânt și mai trăiesc
Frumoaselor femei de-ați ști cât vă iubesc