Tudor Arghezi - Facerea Lumii

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Balet pe șapte silabe.
Când a fost, la început,
Nu era nimic făcut.
Lumea toată era goală,
Ca o tigvă, ca o oală,
Era noapte peste tot,
Ca-n cutia cu compot,
Era ceață,
Ca-n borcanul de dulceață,
Și tăcere,
Ca într-un hârlău cu miere.
Pe-atuncea, Dumnezeu,
Singur, o ducea cam greu.
Ar fi vrut să vadă soare
Că apune și răsare
Și să stea întotdeauna
Măcar de vorbă cu luna.
Ar fi vrut și el, săracul,
Să asculte pitpalacul,
Ciocârlia, pițigoiul
Și câmpia cu cimpoiul.
Dar în noaptea asta chioară
Nu era o cioară!
N-avea nici cin’ să certe
Și n-avea nici cui să ierte.
Pentru că, vedeți,
Nu erau băieți;
Nici mici
Ca niște pici;
Nici mari
Ca niște ștrengari,
Și nu erau niște rochițe.
Adică fetițe,
Cu zulufi și cosițe.
Seară, -ngenunchiat în pat,
Nu era nici un băiat
Și nici-o fată
Cu rugăciunea neînvățată.
Pentru ce? Pentru că zic;
Nu era încă nimic!
Și, de bună seamă,
Cum ar fi fost ceva fără mamă?
Fără mamă și fără tătuc
Nu se poate face nici-un papuc.
Și nici bomboane și jucării
Nu erau. Fiindcă nu erau copii.
Dar Dumnezeu s-a pus
Să lucreze colo, sus.
A luat o foarfecă odată
Și hârtie neliniată.
A luat un ghem de sfoară
Și i-a dat drumul afară,
Din cer în mare.
Și scoase soarele cât o căldare.
A luat clei și pap
Și a făcut un crap.
Și pe lângă clei
A luat o pungă cu scântei.
Și făcu și luna
Și stelele, una și una.
Căci, uitasem, pasămite,
Niște foarfeci ruginite
Și niște materiale,
Niște mucavale,
Niște coca, niște gheomotoace,
Niște prafuri cu care Sfinția-Sa n-avusese ce face.
Și cam fără ca să vrea
Face omul după stea,
Făcu struguri pentru om,
Și așa, pom lângă pom,
Flori cu flori și ape-n ape,
Totul gata fu aproape.
Dumnezeu făcu, Vasile,
Lumea toată-n șase zile,
Și după trei săptămâni
Se freca pe mâini,
Mulțumit
Că a isprăvit.
Nitam-nisam,
Omul s-a numit Adam.
Adam era cârn
Și scurt cât o coadă de târn.
Eva, cam peltică,
Nu putea să zică
Nici Petrică, nici Costică.
Zicea sticlă-n loc de strică.
Zicea flică-n loc de frică,
Zicea chie-n loc să scrie,
Zicea câte-n loc de carte,
Și etic, nu hârtie,
Și ace cu mangalie,
Și chion, și nu creion.
Și nu putea să zică nici Ion
Și Adam sta supărat
Că vorbea cam scâlciat.
Când vorbim și povestim,
Ca să lămurim,
Băiatul și fața
Erau de trei zile gata.
Erau mici,
Însă voinici,
Rumeni, iuți și dolofani
Ca la cinci sau șase ani,
Ținându-se-n livadă
De mână, ca să nu cadă,
Numărau mereu pe dește
Ce au și ce mai lipsește.
Căci fiecare simțea
Că îi lipsește ceva,
Și ce lipsea nu știa,
Știți că tot eu am ghicit
Și vă spui ce le-a lipsit,
N-aveau cu ce să se joace;
Fiindcă n-aveau dobitoace.
Dumnezeu și el uitase
Să le facă-n zile șase,
Dobitoacele.
Dar păstra cojoacele,
Copcile, tiparele,
Puse degetarele,
Puse ață-n ace
Și-ncepu să facă dobitoace..
*
Că să se afle în treabă
Regizorul mă întreabă:
-„Povestea se pricepe?”
Eu răspund că se pricepe.
-„Bine! piesa poate-ncepe!”.
(Bătaie de gong).
Bătu gongul de trei ori,
Micilor ascultători!
Și stingeți acum lumina,
Că s-a ridicat cortina.
-„Bine! zise Dumnezeu,
Să se-nceapă lucrul meu,
Am făcut cu voi contract
Ca piesa să fie într-un act.”
-„Să vie salaorii:
Bărbierul, croitorul,
Vopsitorul
Și toți actorii.”.
Luați-o acum cu-ncetisorul
Ca să auzim ce spune croitorul.
Amice,
Uite croitorul ce zice:
-„Sunt croitor de stofe moi
Și stric costumele noi.
Cine
Nu vine
Să-l dreg la mine?
Cui dorește o pereche,
Îi fac numai o ureche.
Ceri o coadă și-ți fac trei
Ca să le porți cum vrei.
La patru labe, un client
Are-o labă supliment.”.
Amice, amice,
S-auzim bărbierul ce zice:
-„Sunt bărbierul! Am onoare!
Mușterii mei au toți patru picioare.
Eu fac mustățile la lupi,
Când vrei să-i pupi.
Tund cu mașina girafă
Și-i potrivesc toată ceafa.
Toată pădurea se râde la mine:
Râd ieftin și bine.
Eu sunt ăla care
Perii veverițele pe spinare –
Și încovoi cu clește calde și reci
Zulufii coarnelor de la berbeci.”.
Acum, amice,
S-auzim vopsitorul ce zice:
-„Eu lucrez cu bidinea,
Cu pensula și vopsea.
Am înmuiat în mare
Și am spoit, din zare
Până-n zare,
Toată țară bolților cuprinzătoare.
Luceafărul de poleială
L-am lipit cu o scrobială
Și l-am pus în cuiburi de beteală.
La pisici
Le-am făcut ochi de aur mici.
Pe raci
I-am pus în piele de draci.
Lăcustele
Și-au strâns fustele
Și au trecut prin verdeață,
Încondeiate cu vopsea de izmă-creață”.
Cei trei lucrători
Au muncit din noapte până-n zori,
Și din zori în noapte,
Alte zile, șapte.
Și s-au înțeles să nu stea
Decât atunci când s-o putea.
Unul și-a scrântit piciorul,
Însă a venit croitorul,
L-a cusut și l-a îndreptat,
Iar bărbierul l-a tăiat:
Bun băiat, dar prost băiat!
E stângaci, și-n sus și-n jos,
Și duce briciul pe dos.
Vopsitorul are daruri din belșug.
Dar suferă și el de beteșug:
Se uită pieziș, cruciș,
Un ochi la făină,
Alt ochi la slănină:
De unde i s-a tras
Că s-a mânjit până la nas.
Dar nu-i nimic:
Cu un pic
De benzină
O să-i iasă nasul la lumină,
Căci, deși au terminat,
Meșterii încă nu s-au spălat.
Bun!.. Bun de tot!..
Uite-l că vine și Dumnezeu înot
Prin norii albi de trandafiri,
Dimprejurul sfintei sale mănăstiri.
-„Eu am făcut
Tot ce-am putut, –
Zise Dumnezeu. –
A fost destul de greu,
Mi-aduc aminte mereu,
Dar ce făcurăți voi
În șapte zile noi,
Vreau să știu.
Am venit să vă scriu.”.
Meșterii i-au răspuns:
-„Am cusut, am vopsit și am tuns,
Împărate
Fiarele sânt adunate
De trei zile și jumătate.
Însă stau nebotezate.
Am făcut copite, coarne,
Am făcut lână și carne,
Cozi și blănuri de cojoace.
Dar copiii vor cu ele să se joace.
Și nu mai au răbdare
De așteptare.
Adam se strâmbă la noi
Și dă cu câte un pietroi.
Eva dă cu tifla și ne-njură
Prin bătătură.
Ce suntem noi de vină
Că s-a făcut lumină
La tine în vitrină?
Dacă le dăm jucăriile toate
Nebotezate,
Le-amestecă și le încurcă.
Vițelul o să semene a curcă,
Și curca o să capete copite,
Și din talmeș-balmesul de vite
Cine știe ce-o să iasă
Pe lângă casă.
Te-ai gândit, Maria-Ta,
Ce nume le putem da?”
-„Mă gândesc,
Mă răzgândesc
Și cred ca să nimeresc, –
Zice Împăratul Ceresc
Am adus dicționare,
Lexicoane și vocabulare.
Să vedem cum se schimbă
Dintr-o limbă-ntr-altă limbă.
Cine-i ăla din urzici?
De lângă chirpici?
Șapte sute nouă ace,
Veniți încoace!
Când îl întorc
Seamănă a porc..
Tu ai să mănânci furnici
Și te-am botezat arici!
Ai ceva de zis?
Nu zice nici pis.
-„Domnul care zugrăvește:
Numele se potrivește?”
-„Nici nu se putea
Să îl cheme altcumva.
Prea ușor se sperie
Și parcă-i o perie.”
-„Unge-l cu rășină
Și dă-i drumul în grădină.”.
-„Văd în florile de mac
Un capac pe alt capac, –
Zise Sfântul Împărat, –
Dobitocul pare cam ciudat.
Are cap ca puii de găină..
Ce-i cu tine, jivină?
Ce să fie această drăcie?
Ramă de fotografie?
Are o croiala
Ovală
Și la coadă-i cu cârlig.”
-„Bâzdâganie -strig-
De cauciuc sau de pingea,
Dorim a te vedea.”
Prin buruieniște
Ea începu să miște.
Atunci, cu vocea lui cea groasă,
Zise Sfântul: „-Tu să fii broască țestoasă,
Vom îngriji al’dată
Și de broască cealaltă,
Dezbrăcată.
Ia-o și trânteste-o-n-baltă
Unde-o fi apa mai caldă.”
-„Melci, melci,
Codobelci,
Scoateți coarne boierești,
Melcule pe unde ești?”
-„Cine-ntreabă?”
Are treabă.
S-a suit pe-un fir de iarbă:
Vrea s-ajungă mai degrabă.
Are nouă săptămâni
ă sosească la salcâmi.
Dumnezeu printre tufișuri
Zări niște luminișuri.
-„Du-te târâș-grăbiș,
Până la luminiș, –
Zise râmei răsucite, –
Și vezi de trimite
Știri nemeșteșugite:
Ce fel de foc
Stă acolo pe loc
Și nu arde? Le vezi?
Sânt când albastre, când verzi,
Simt parcă vreo cincizeci
De flăcări încremenite și reci,
Ca niște zmaralde, ca niște safire
Cu rază subțire..”
-„Doamne, -ziseră ucenicii, –
Estia sânt licuricii..
Cu care se joacă noaptea piticii..
(Se aude cobza: zdrang! zdrang!).
Nu pune mână, Doamne, că se sting..”
-„Au mai rămas, Împărate,
Florile astea nebotezate,
Care zboară tot prin flori..
Câte două surori,
Câte doi frățiori,
De catifea pestriță..
Uite-i, s-au lăsat pe-o crăiță,
Uite-i, s-au mutat pe-o mușcată.
Și moțăie pe-o garoafă bălțată:
Cum să botezăm aceste începuturi?..”
-„Haide, să le spunem fluturi..”.
Și, așa, rând pe rând,
Toate s-au numit din gând..
Și cum ne-am îndatorat,
Actu-ntii s-a terminat. –
E târziu și ni-i cam lene:
Vine lene pe la gene..
Și un glas veni din lună,
Și vă zise: -„Noapte bună”.

facerea lumii – Versuri.pro

Tudor Arghezi - Facerea Lumii