Mircea Manolescu - Fabula Mărului

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Sta mărul pe tejghea lângă-o gutuie,
Puţin cam scofâlcită şi gălbuie,
Un Ionatan rotund şi sănătos..
„- Eu, dragă, zise mărul cel frumos,
Din veacurile multe ce-au trecut
Sunt fructul cel mai bine cunoscut
Şi implicat în traiul omenesc..
Spre pildă, dacă stau şi mă gândesc
Pe Eva şi Adam i-au alungat
Din Rai pentru un simplu măr mâncat.
Tot mărul a stârnit întreagă sfadă
Şi-acel război cântat în Iliada.
Iar Wilhelm Tell, cu arcul său de soi,
Ar fi rămas obscur fără de noi.
Chiar legea gravitaţiei, se ştie,
Că mi se datorează, practic, mie,
Căci eu căzând din creangă-n arătură
I-am dat lui Newton legea mură-n gură.
În basme am un rol primordial
Şi-s pentru pictori fructul ideal,
Când vor să facă o natură moartă..
Pe când gutuia.. cum să spun.. mă iartă,
Nu vreau să te jignesc, dar s-ar părea
Că este bună numai la peltea. ”
Şi mărul nostru râse sănătos
În coaja lui de Ionatan frumos.
Tot mai râdea când a fost cumpărat,
De-o gospodină care l-a mâncat.
Astfel
Morala trasă e firească:
Aşa se trece gloria lumească.

fabula marului – Versuri.pro

Mircea Manolescu - Fabula Mărului