Oneghin: – Fără vorbe multe,
Să recunoaşteţi că mi-aţi scris
Eu v-am citit mărturisirea,
Din suflet revărsând iubirea:
Îmi place-a ei sinceritate,
Căci pasiuni de mult uitate
Mi-au răscolit simţirea iar;
N-o spun spre lauda deşartă,
Mărturisirea-mi fără artă
Primiţi-o, drept răsplată, dar
Destăinuirea mi-ascultaţi,
Apoi, vă rog, mă judecaţi.

XVI
Ce-a fost, să-ntorci nu se mai poate!
Nici ani, nici suflet, e-n zadar
V-o spun că vă iubesc ca frate,
Şi, poate, şi mai gingaş chiar
Să m-ascultaţi fără mânie:
Fecioara tânără se-mbie
Să-şi schimbe visul cu-n alt vis,
Cum schimbă florile-un cais
În primăvara revenită:
Aşa a hotărât Preanaltul,
Curând vei îndrăgi pe altul!

XIX
De ce? Aşa! Ca să-mi reteze
Pustiul negrului coşmar,
Să-mi stâmpăr – spun în paranteze –
Revolta-n sufletul amar:
Că nu-i batjocură sfruntată
Şi clevetire deşănţată
Cu care pleava lumii-nalte –
Prin calomnii – să nu te-asalte!
Şi nu e josnică bârfeala,
Sau epigrama de nimic,
Pe care bunul tau amic
Să n-o repete… din greşeală,
În nobila-i societate:
Căci te iubeşte… ca pe-un frate!