Federico Garcia Lorca - Martiriul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Scări de apă neștiută
suie Flora dezbrăcată.
Consulul întinde mâna
după tavă, pentru sânii
Eulaliei, tăiată.
Un șuvoi de verzi artere
țâșnește din gura-i stinsă,
sexul ei tot se mai zbate,
pasăre-n mărăcini prinsă.
Iar pe jos, fără de trup,
mai putând să se-mpreune,
mâinile parcă încearcă
să rostească-o rugăciune.
Prin urmele-nsângerate
de la sânii ei se văd
ceruri mici și pârâiașe
de lapte, cutremurate.
Mii de arbori înfloriră
roșii, pe piept și pe spate,
oprind cu umede trunchiuri
focul cu limbi blestemate.
Galbene, centurioane
din carnea ca de cărbune
suie către cer, armura
de argint făcând să sune.
Și în timp ce se-nfierbântă
larma de cai și de spade,
consulul arată sânii
Eulaliei cea sfântă.

Federico Garcia Lorca - Infern și Glorie

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Alb de nea, până departe,
vălurit se odihnește.
Eulalia, din moarte,
trupu-i de cărbune-și plimbă
aerul de-l înnegrește.
Noaptea ștreangului lucește,
Eulalia e arsă
în copac. Și vopsitorii
din oraș cerneala-și varsă.
Înnegrite manechine,
din croitorii aduse,
umplu câmpul de zăpadă
în lungi șiruri de suspine
prin liniștea mutilată.
Ninge iarăși și, de creangă,
Eulalia albește.
Escadre de nichel mușcă
din trupul ei, tâlhărește.
Peste cerurile arse
un potir de-argint răsare,
printre murmur de pâraie
și cânt de privighetoare.
Ferestre, se luminează.
Eulalia-i mai albă
decât albul! Și cuvântă
îngerii și serafimii
pe sus: Sfântă, Sfântă, Sfântă.

eulalia – Versuri.pro

Federico Garcia Lorca - Martiriul

Federico Garcia Lorca - Infern și Glorie