Tudor Arghezi - Eu Umbra

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

La gura veciei, simțindu-te de mult,
Am stat ascunsă vremuri, ca mâța, să ascult.
În curcubeie negre, de nopți, te-am așteptat.
Scularea din puzderii s-a săvârșit treptat.
Te-ai dezlipit din umeri și, răzimat pe coaste,
Văzuși că ridicarea pe șale nu se poate.
Ai încercat sucirea înceată, pe șezut,
Din răsputerea caznei cu brânciul, și-ai căzut.
Te-ai tăvălit pe pietre ca șarpele rănit.
Nu ți-a slăbit nădejdea. Mereu te-ai prăbușit.
N-o să uit nici lupta cu sine-ți nici aceasta,
În cerc de orizonturi imens, câmpie vastă.
În mijlocul ei, omul vedeai cum strâns se zbate
Încăierat cu umbra lui în singurătate.
Tăcerea își oprise și suflul și-aștepta:
Va birui pământul sau zvârcolirea ta?
Secunda, numai una-n vecie, o clipită,
Va hotăra să bată, sunată sau dogită.
Izbânda, dacă sorții n-o fură s-o ascundă,
Atârnă-n întregime de-o parte de secundă.
Îl vezi, căzut în trântă, că iar zvâcnește drept?
S-ar zice că e-n luptă cu cerul, piept le piept.
Se răscolește fierea, adânc, în măruntaie,
S-a mai muncit și rupe-ncleștarea, se-ncovoaie,
Și ocrotindu-și sânul cu palma, și rărunchii
Se frâng din nou și iarăși i s-au deschis genunchii.
Așa e înălțarea și prețul se plătește
Cu chin și suferință și slavă, omenește.

eu umbra – Versuri.pro

Tudor Arghezi - Eu Umbra