Daniel Vişan-Dimitriu - Altarul Esenței de Jar

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Îmi era de ajuns o zvâcnire de vânt
Ca să urc spre tării, să-ntâlnesc heruvimi
Neștiuți pe sub nori, să-i declar serafimi,
Mai frumoși, mai școliți, mai abili în cuvânt.
Când zburdam cu acei aripați nevăzuți,
Îmi eram ca-ntr-un vis plin de stele, dar gol
De orice, de oricum, de nimicul din stol,
De arginții plătiți pe un dram de virtuți.
Mi-am ales ritmuri noi și-am dansat, nesătul,
Și prin cer, și prin Iad, cu elan și năduf,
Am fost mag, am fost zeu pe sub pene și puf,
Am avut tot ce-am vrut, pân’ la clipa „Destul!”.
Când, simțind c-au venit ploi din cer, cu pământ,
Mi-am retras din priviri licărirea ce-a fost,
Am ieșit, brusc, din visul trecut în anost,
Desuet și pierdut, ca zvâcnirea de vânt.
Sunt în pace, acum, sunt același de ieri,
Cu priviri ce sclipesc a esență de jar
Ce mai poartă în el o chemare-n altar
Construit de un vis ce-a născut primăveri.
Daniel Vișan-Dimitriu
(25 mar. 2020, Vol.”Cântecul visurilor”)

esența de jar – Versuri.pro

Daniel Vişan-Dimitriu - Altarul Esenței de Jar