Strofa:
Sunt aici cu o misiune
Vocea celor care nu mai sunt de mult în această dimensiune
Ce nu se face auzită-n emisiune
Decât atunci când constat că trebuie să iau atitudine
Din prisma lor pribegii războaielor nu se lasă,
Și pătrund prin unde muzicale-n masă
Scuturând de pe bocanci praful secolelor, se-ntorc acum acasă
Transmit parcă din pământ
Prin intermediul acestui post, marcând
Un gând
Plăpând
A fost de mult
Purtat, parcă plângând
De-un vânt
Semnale insistente fără stop
Nu-mi dau liniște deloc,
Intru-n joc,
Devin pe loc
Mesager la mâna unui invizibil ventriloc
Retras în insule ale arhivelor
De unde vocea lor străbate coridoarele timpurilor
Și presează simțitor din interior
Parcă gata să-mi spargă canelele timpanelor
Ale mele cuvinte pot să doară
Și-am ales această formă verbală
În primă fază, transmit un important comunicat pentru țară
Din mijlocul maselor
Ridic pumnul către cer, bântuit de spiritul clasicilor
Rătăcit de pe acum p-un blestemat drum al oaselor
Câștig altitudine sonor
Alimentat de-un motor
Ce are ca sursă principală Cuvântul Său, drept cel mai puternic reactor
Simțitor
Interpretez un rol
Te rog să mă crezi când iau totul în serios precum un actor
Sunt de fapt un erou
Captiv în lanțurile indiferenței
Martirul independenței
Caut necontenit evadarea
Eșuând de-atâția ani, sunt condamnat
Parcă să-mbrățișez uitarea
Întristat
Am observat
Cum aceste contra-atacuri treptat
În timp m-au îngenunchiat
Gardieni pictați în mucegai și rugină
Nu credeam că va fi atât de greu să mai prind de-abia acum un strop de lumină
Activez știința
Încercând doar să-ți reanimez conștiința
Marcând momentul maxim de a-ți completa ființa!
Mă ignori?
Prefer să arunc totul pe seama istoriei și ale sale numeroase orori
Riști să asculți erori
Atâta timp cât este scrisă doar de învingători
Nu vreau flori!
Aprind o lumânare, să-mi găsesc drumul către ai mei
Să sparg porțile Purgatoriului, și mă contopesc cu ei
La un pas de tine, nu mă vezi
Cum ai de gând să-nveți să creezi
Îmbrățișând absolutul?
Cum să-ți recunoști viitorul când nu-ți cunoști trecutul?
V-ați uitat eroii, și-n jur parcă totul cedează
Pentru prea mulți dintre ai mei, prea puțin mai contează
Sistemul asta exploatează atât de tare, atât de mult, atât de bine
Și sfârșesc toți atât de lași, atât de răi, mi-e atât de silă de tine!
Ai uitat cum luptăm noi, pui de lei
Copil, ne imitai în jocuri, printre pomi și alei
Desene din cărți
Erau doar semnale și părți
Din imaginația ta, ce începea să-și contureze propriile hărți!
Sunt pictat în alb și negru, sonorul meu este neclar
Ce șanse să mai am acum în fața unui personaj virtual
Încadrat bizar în decorul din jurul tău
Pictat cu sudoare și sânge din trupul meu
Spălat de acest indiferent
Prezent
Nenorocit
Precum al Universității zid
Unde-n ’89 un nou golan a scris: “Călcați cu respect, aici s-a murit! ”?
De fapt, noi am lăsat peste tot trupuri și au trecut timpuri
N-a rămas acuma decât iarba câmpului, să ne mângâie pe chipuri
Am răspuns la chemare
Când armele Tale
Au fost singura modalitate de rezolvare
Am ales să mă întorc în țărâna patriei date
Asta a fost prețul plătit pentru libertate!
Gesturile noastre toate
Au creat mii de așezări special marcate
Să transmită mai departe
Fapte
Ce de-acum zac conturate
Într-un ocean infinit de cruci albe
Formate
Precum un segment agățat de
Trecut
La poartă căruia te întâmpină un soldat necunoscut
Încadrat în tunuri bătrâne ce refuză acuma să mai tragă
În acele destine captive ce nu au ochi să le vadă
Ale căror pași se opresc rar, la chipul meu sculptat în piatră
Mă contopesc acuma în frânturi de orizont, ce-n infinit stagnează
Lacrimile mele îngheață
Mi-e atât de dor de voi, de viață!
Spulberate sub presiunea marșurilor de odinioară
Fredonând, soldații mei mor iară:
“Nu uitați ce-am făcut pentru voi, eroism neautorizat pentru țară! ”