D. M. G. - Epigonii Vechi și Noi (A Treia Revizuire)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Epigonii vechi și noi..
(parodie-pamflet, specie literară nerecomandată celor lipsiți de umor..)
Mi-a sunat, ieri, telefonul, numărul era „ascuns”,
Am avut o ezitare, însă, totuși, am răspuns..
Vocea unei secretare, cu accent necunoscut:
Legătură cu Maestrul.. numai pentru un minut..
(Când am auzit „maestrul” am rămas stupefiat,
Asta–i bună, eu, un nimeni, de.. „maestru!” apelat?)
Și aud.. pe cine credeți, dar mai bine nu vă spun,
Să nu risc o controversă: „Nu se poate, ești nebun!”
«Spune-mi, dragul meu prieten, astăzi ce mai născocești
Tot ceva legat de mine, alte teme nu găsești?
Știu că mulți, vorbind de mine, au o pâine de mâncat,
Ceea ce, la urma urmei, nici nu e de condamnat..
Viața, astăzi, nu e simplă, trebuie să stea „în priză”,
Și cumva să se „descurce”, știu, am auzit, e criză..
Dar, m-a întristat teribil, despre mine ce s-a spus,
Ce-au visat în toiul nopții, ei, în mintea mea au pus!
Geniu, Demiurg, Luceafăr, astea «merg» când le ascult,
Dar să vezi «multiple sensuri», parcă totuși, e prea mult..
Când îi văd, cu câtă râvnă, numai sensuri noi găsesc,
Uneori, chiar mă amuză, dar, mai des, mă plictisesc..
Exegeți «cu ceafa groasă», cu talentul lor defunct,
Cum aud că spun o vorbă, că «ne tragem» dintr-un «punct»,
(Ce-i drept, unul «în mișcare», cu explozii și incendii,)
Au umplut biblioteca, de tratate și compendii!
Mi-au adăugat «valențe» și m-au tot cosmetizat,
Iar, din proletar, odată, m-au făcut un împărat!
Și mă simt, (de nu mă scapă, nici măcar arheologii,)
Ca fosilă sufocată sub un munte de elogii..
Cred că mintea li-i cuprinsă de o crasă indolență,
Hai, mai bine-n două vorbe, să vorbim de «concurență»..
De Alecsandri, de Donici, de Coșbuc, ai auzit,
Pe cei vechi, foarte probabil, cât de cât, i-ai mai citit..
Să îți fac o scurtă listă cu acei, ce, după mine,
Au «tras» tare să mă «prindă», precum.. turcii, la Rovine!
Minulescu, ecce homo, corigentul la «maternă»,
Ce mereu pierdea o cheie.. (dacă n-o ținea sub pernă!..)
Blaga, meșterul Manole, ardelean.. (dintre cei buni!)
Ce-o ținea una și bună cu corola de minuni..
(Aici, cred că se impune, o modestă precizare:
Nu e unul și același, cu ministrul nostru, care,
«S-a lăsat» de meserie, când mai mulți «milițieni»,
Au strigat că:”Ieși afară,..!” la palatul Cotroceni.).
Cântând fără țară, Goga scotea strigăte-n pustiu..
(Să mă sperie, nu alta.., sincer, chiar era să fiu!)
Voiculescu, Crainic, Cotruș, toți aveau simțul măsurii,
O tripletă de speranțe.. o spun cam.. la colțul gurii!
De Pilat, de Anghel, Iosif, iarăși, încă o tripletă,
Rapsodii, pasteluri multe, din păcate.. desuete.
De Doinas, să mă împiedic? Pentru mine e un «ciot»,
A rămas uitat în ceață, cu «mistrețul» lui, cu tot!
Of, Bacovia, sărmanul, cu limbajul lui de plumb,
Și umor cât diferența dintre „nasture” și „bumb”..
George Lesnea, ce, partidul, peste tot, el îl vedea,
Și în rufele pe sârmă și în zațul de cafea..
„Lidice”, zis Jebeleanu, .., cam ciudat, tare călțos,
Cu calibru de „colibri”.. cum să-l iau în serios?
Labiș, care, prea de tânăr, din păcate, brusc, s-a „stins”,
La vânat de căprioare, într-un miez de ev aprins..
Topîrceanu, .. pe spinarea unui bivol-mușchi de fier,
Coțofana lui și cioara ca o boabă de piper..
Cu Beniuc, aveam speranțe, către el, priveam o vreme
Dar m-a desumflat amarnic, .. „grâu-i strașnic, nu-s probleme!”
Bun tătaie e Arghezi, de cuvinte potrivite,
Printre vorbe de sudalmă și îndemnuri pentru vite..
Dar când vezi că poezia, este plină de puroi,
(Telefonul de urgență este 1 (UNU) 1 (UNU) 2 (DOI)..)
Ion Barbu, nu se poate!.. să îl uit tocmai pe el,
(M-am distrat cu „Riga Crypto și lapona Enigel”!..)
Da, desigur, Păunescu, mi-a ținut o vreme piept,
Avea stofă și cultură, era un băiat deștept,
Însă, numai el o știe, cât talent a risipit,
Orzul poeziei sale, câte gâște a hrănit..
La Sorescu, la tot pasul, făcături laudative,
„Adunate-n cer grămadă”, „stocuri supranormative”..
Iar Dinescu, greu muncește, după cum prea bine vezi,
La Tănase, cu sloganul: „Mircea, fă-te că lucrezi!”
De Vadim, ca să fiu.. sincer, un tribun-gigant al minții,
În războiul lui cu hoții, ungurii și președinții,
(Despre el, numai de bine, ce vrei să mi-l urc în cap,
Și să intru în polemici, să nu știu cum să mai scap?)
Tot la dumnealui, tribunul, cu umor, eu m-am gândit,
Dorian, când a dat viață la „Iubito, ne-am iubit..”
Ildiko și cu Atilla.. (ar fi supergenial!)
Personaje de emblemă, imnului național..
Doamna Ana, doamna Nina, „siameze” delicate,
Cărora, le dau porecla de «pisici aristocrate»,
Ma susțin ca «argumente», pentru «titlul» ce îl dau,
Arpagicul cel celebru și simpaticul Miorlau..
Mai lipsește doar motanul, Felix, parcă se numește,
Personaj pe care „Preș-ul”, ca «mogul» ni-l pomenește..
Și mai amintesc doar una, din același «autor»,
„Iarna nu-i la fel cu vara!”.. (deși tinde-n viitor!).
Pe Brumaru, fostul medic, ce din zori și până seară,
Cu cuvinte triviale, o „alința” pe Tamara..
Sau Stănescu, «limba» iute, otrăvită, de șerpoaică,
Ce, iubirea, el o vede ca o tânără leoaică..
Nu mai spun de Cărtărescu, ce visează mult și bine,
Clipa când din simplu „-escu”, mă va depăși pe mine..
Cu „Florin” scriind romane, mazgălind caligrafii,
„Faruri luminând vitrine, antice fotografii,”
Cu infernuri de expresii, „aere cu diamante”,
Are șanse să ajungă, mai degrabă.. noul Dante!
În vizor mai sunt și alții: Stratan, Iaru, Cosovei,
Dar, în criză de „minute”, nu îmi pun mintea cu ei..
……………………………
Cei enumerați și alții, peste ani, au încercat,
Soclul meu să îl răstoarne, însă i-am „desființat”..
Mi-am propus ca peste dânșii „să trec falnic, fără pas,”
Ca un Pegas.. pe jăratic, nu.. grăunțe și «ovas»!
Când mi-am pus în funcțiune, geniul meu etern peren,
I-am lăsat pe toți în urmă, cu o tură de teren!
Puși la „zidul infamiei”, virtual aliniați,
I-am „tăiat” din lista Schindler, (lista celor grațiați..)
„Toată floarea cea vestită”, am trecut-o prin batoză,
Vorbim despre poezie, nu vreau să vorbim de proză..
Toți au vrut să-mi ia coroana, unii chiar și azi, încearcă,
Dar îi văd la naufragiu, împărțind aceeași barcă..
Artilerii de cuvinte, să mă bat cu ei în săbii?
Nu mai vreau ca să continui, fiindcă trag cu tunu-n vrăbii..
Totuși, când mi-ai scris „satira”, având iz de cloroform,
Eu m-am răsucit, amice, în mormântul unde dorm,
Te-am păscut la iarbă verde, nu cu trestie și fân,
Asta-mi e recunoștința șarpelui crescut la sân:
Văd cum îmi dorești căderea, de pe soclul meu la vale,
Cu satira ta acidă, operă de trei parale.. )))
După cum, cu ani în urmă, un sovietic președinte,
La tribuna Europei, a rostit niște cuvinte:
„Noi ca pietrele rămânem, pe sub apele ce curg,
Și pe noi, ne înfioară, doar.. temutul Luxemburg!”.
Tot așa, cu sus-numiții, nu de ei îmi este teamă,
Și, la ora actuală, iată, nu-i mai bag în seamă..
Însă, tu îmi stai ca piatra în pantoful încălțat,
Îți simt răsuflarea-n ceafă de.. cartof înfierbântat!
Uite, pentru scurtă vreme, vreau să fac un pas în spate,
Fără critici, antiteze, larmă și publicitate.
Îmi doresc să văd cum este să fii simplu muritor,
Ca în cartea, .. cum îi spune.. cred că:”Prinț și cerșetor..”
Mi-a ajuns, precum Crusoe, singur pe o insuliță,
Să îmi pună toți, sub lupă, fiecare vorbuliță!
Spune dar, urbi et orbi, tot ce, astăzi, ți-am transmis,
Că a fost realitate și nu doar un simplu vis.. )))
Gata, îți predau ștafeta și de bine eu îți zic,
După care, receptorul a făcut o dată: „clic”!
…………………………………………
Hai, maestre, nu se poate, dacă vrei, îmi cer iertare,
Doar nu vezi în treaba asta, un motiv de supărare..
Este drept, îți calc pe urme, pentru că nu vreau «plevuște»,
Vulturul.. chiar pui să fie, nu se satură cu muște.. ))).
D. M. G., decembrie 2010.

epigoni vechi si noi – Versuri.pro

D. M. G. - Epigonii Vechi și Noi (A Treia Revizuire)