https://versuri.pro Versuri corectate și explicate Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000 ro-RO hourly 1 https://wordpress.org/?v=6.9 https://versuri.pro/wp-content/uploads/2026/01/cropped-favicon-32x32.png https://versuri.pro 32 32 https://versuri.pro/nichita-stanescu-enkidu https://versuri.pro/nichita-stanescu-enkidu#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000 http://versuri.pro/?p=33084 →]]> A murit Enkidu, prietenul meu
care ucise cu mine lei.
I.
Priveste-ți mâinile și bucură-te, căci ele sunt absurde.
Și picioarele privește-ți-le, seara, drept cum stai, atârnând spre lună.
Poate că sunt mult prea aproape ca să mă vezi,
dar și aceasta e altceva decât nimic.
Ma voi face depărtare, ca să-ți încap în ochi,
ori cuvânt, cu sunete de mărimea furnicii,
ca să-ți încap în gură.
Pipaie-ți urechea și râzi și miră-te că poți pipăi.
Pe mine însumi mă dor, în scurtă trecere.
Mi-am întins privirea și ea a întâlnit un copac,
și el a fost!
Umerii privește-mi-i, și spune-ți că sunt cei mai puternici pe care i-ai văzut, după iarba și bivoli,
căci fără pricină sunt așa.
Cu ei mut depărtarea, ca pe un sac de piele
la moara de vânt.
De-aceea când mă ard în străfundul ochilor
niciodată atinse de mine lumini,
suavă durere albastră-mi întind peste creștet
să-mi țină loc de cer.
Și dacă mă dor pe mine însumi, cu râuri,
cu pietre, cu o dungă de mare,
atât cât să-mi fie toate un pat,
totdeauna neîncăpător gândul meu
în veșnica creștere, o, n-am să știu că și tu
te dori pe tine asemenea, și nu sunt eu acela
cu care vorbesc!.
VI.
Eu mor cu fiecare lucru pe care îl ating,
stelele rotitoare ale cerului, cu privirea;
fiecare umbră pe care o arunc peste nisip,
sufletul mai puțin mi-l întinde; fiecare lucru
il privesc cum aș privi moartea, rareori
uit aceasta, și-atunci, din nimic fac dansuri
și cântece, împuținându-mă și smulgându-mi
bătaia tâmplelor, ca să fac din ea
coroane de mirt.

]]> https://versuri.pro/nichita-stanescu-enkidu/feed 0