Adrian Păunescu - Elegie În Marș

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

În lacrimi şi-n acvarii gustul mării,
Penumbra toamnei s-a-mpărţit la doi
Şi-n desfrunzirea şirelor spinării,
E toga lui Ovidiu peste noi.
Exil în orice port al frunzei moarte,
Din enciclopedii – cuvântul strâmb,
Vin iepurii cu-o foame de departe,
Spre-a mirosi cartuşe arse-n câmp.
Sunt zile când prin arbori goi se-arată
Un cer mult mai aproape de pământ,
Dar asta nu se-ntâmplă niciodată,
Iluzia ne stăpâneşte sfânt.
Am auzit şi-o veste infernală,
Din care-abia mai pot păstra doi stropi,
Precum că-n hipodrom, dintr-o greşeală,
Azi concurează numai caii şchiopi.
Bem apă minerală de sub munte,
Cu fier, arsenic şi aramă-n ea,
Şi nicovala lumii ne pătrunde
În oasele ce s-ar dezagrega.
E-atâta toamnă fără de iertare,
E-atâta mare fără orizont
Şi orice ticăit de ceasuri doare
Şi clopotul se-ntoarce de pe front.
Nivelul toamnei creşte pretutindeni,
Nu-i loc de el în vara care-a fost,
Rugina lui mănâncă măşti şi pinteni,
Melancolia-i singurul lui rost.
Să ne-amintim cândva de tot ce fu,
La toga lui Ovidiu facem noduri,
Acum, când rătăcim pe-acele poduri,
Pe care un recent raliu trecu.
Ni-i dor şi de un fel de viaducte,
Să ameţim uitându-ne în jos
Şi să ne-ascundem gurile în fructe,
Scoțând din ele ce mai e de scos.
Dar, mai ales, să ne dedăm la toamnă,
Ca la un ultim viciu neciteț,
Se face ţuica, norii se îndeamnă,
Pastrama-n oaie creşte ca un preț.
În fiecare loc începe-o casă,
Se duc cocoare, vin corăbieri,
Singurătăţi alină şi apasă
Şi e o scară către nicăieri.
Şi, mai ales, speranţa pentru mâine!
Dar şi absurda stare de coşmar :
Popor de grâu, care cerşeşte pâine
Şi state de metal i-o dau în dar.
Sunt, pretutindeni, numai începuturi,
Ce, toate, au un curs paradoxal,
Războiul stă ascuns prudent sub scuturi
Şi nimeni nu ajunge la final.
Şi, iarăşi, în întoarcerea la frunză,
Găseşte fierul drumul către foc,
Trezoreria lumii e ascunsă
În casa lipsei noastre de noroc.
Şi, vai, miroase-a vifor mâna dreaptă,
Când stânga încă poartă gust de must,
O cruce pe-amândouă le aşteaptă
Şi-o răstignire într-un cui robust.
Dar cel mai bine sufletul cultivă
Abstractul dor al purităţii reci,
Într-un salon de grafică naivă,
De la sfârşit de secol 20.
În farmacii nu sunt medicamente
Şi-n călimări nu mai există tuş,
Doar omu-i plin de gesturi imprudente,
Pe care le regretă-acuş, acuş.
Suntem bolnavi de vanităţi secrete,
Trăim urât şi vom nutri urât,
O căprioară a murit de sete,
În lacrimile noastre, pân-la gât.
Nici nu mai are sens minciuna lungă,
E totul gata de căderea-n gol,
Semnale ale toamnei să ne-ajungă,
Prin fum de frunze moarte-n rotocol.
Au putrezit hotare, cumpeni, garduri,
Cocoş apocaliptic a strigat,
Sictir, boieri! Să ne spălăm de farduri
Şi hai să scoatem ţara la mezat.
Deocamdată e fior de moarte,
În tuşul vechi conspiră alte legi
Şi vinu-i viu şi nucile sunt sparte
Şi-n undiţe politice zac regi.
Acum e de fugit în altă lume,
C-un camuflaj de simţăminte gri,
Cu alte feţe şi cu alte nume,
Dar altă lume nu vom mai găsi.
Un plug la răsturnare ne condamnă
Şi frunza nu-i decât acelaşi cerc,
Cartagină de fiecare toamnă,
Prin care alte noi Cartagini merg.
De-a pururea, o taină nepătrunsă,
În toate-aceste vânturi care bat,
Şi vom legaliza această frunză,
Într-un notariat aglomerat.
Scrisori de dispariţie şi jale,
La Dunăre, în toxic rai, mereu,
Şi, după-atâtea marşuri triumfale,
Triumful elegiei e mai greu.
Cădere din extremă în extremă,
Socialism-capitalism de bâlci,
Mereu e de-ndurat o anatemă
Şi sunt de luat nişte statui de gâlci.
Nimic fundamental! Nici chiar pământul!
Un schimb de jocuri, superficial!
Nu numai la-nceput a fost cuvântul,
El este şi acum, către final.
Şi, totuşi, nervi de toamnă, orişiunde,
Din crâşme ies mai aprigi visători,
Chimia mincinoasă îi pătrunde
Şi ei se mai şi taie, uneori.
Şi ne e dor de-o fostă zi de vară,
S-o dumicăm şi s-o sorbim în ceai,
Şi totul, pe pământ, să ni se pară
Ca pe acoperişul unui rai.
Ovidiu, peste toamnă, scrie Triste,
Din toga lui vom face coviltir
Răsăritenei nunți comsomoliste,
Acestei invitații la delir.
E toamnă-n slugi și în boieri. Sictir!

elegie in mars – Versuri.pro

Adrian Păunescu - Elegie În Marș