Lacuste Negre - Ecoul Interzis

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Pioni puternici joacă putința,
renaste dorința de cunoaștere, recunoaștere de cunoștință,
conștiința a secretelor umanității, cu toții-n porții,
a sectelor discordiei și impurității.
Universul ca un simplu cod dintr-o ecuație, ca infinitul
și totul cu valori consecvente pe acest sistem de disecuație.
Se naște în mine setea de știință perfectă,
texte aplic în arte, ca profeții de mari maeștri ca dintr-o sectă.
Destul de inteligent de a aplica sensuri pe text, în context,
poetu’ cu mască de gaze pe față foarte complex,
cu o decepție încă mică, dar totuși prevăzută pe radar,
când arme, istorii, eroi au dispărut în zadar, zic doar.
Dispută-n teroare, spune-mi tu mie să fiu calm,
când orice vandal barbar e jandarm și se crede Vandamme.
Vorbesc clar, cuvinte ce-nfig în tine ca flinte clar,
c-apar ca un psihopatic cu mesaje chiar.
Intrigant, izoster, perfect demonic,
epileptic, clivaj atomic, sculpturi, în 3 zări.
Stingher ataci, ucizi narcotic tot ce-nseamnă zori,
aparent, chintesenta, spulberi interdependența.
Ucizi realități, construiești triunghiuri,
te simți arhitect cu compasuri ca scuturi.
Rimezi în deșert ca un mut,
lumina stroboscopic-strălucitoare, îți zic e Anno Domini frățioare.
Sfinți nu mai există, poate doar martiri,
te sacrifici pentru un pahar de vin,
zicând că e sânge, pătat pe conștiință,
tolerezi suspansuri matinale, vesperalitate-n propria-ți ființă.
Stingând luminile, strigând la pereți, aplatizând,
conștientizând, tolerând, râzând, plângând.
Ajungi paralel cu universul ce-are ax central un tot unitar dintr-o mie de mentalități.

ecou interzis – Versuri.pro

Lacuste Negre - Ecoul Interzis