Ara Alexandru Șișmanian - Dublă Arahne

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Săgeata neagră mi se naște din inimă ca o pasăre cu aripile stinse. Frisonul meu ești tu – și eu al tău – în labirintul de nervi unde rătăcim – rătăcindu-i pe cei ce ne caută. Oglinda mă îmbracă – și tot ea mă dezbracă – identic. Absența răspunsului și aburul nesfârșit al căderii ne e piatra de temelie. Crima perfectă e dublul nostru de alb – jurnalul în care ne-ascundem. Trupul tău mi-e harpă de mângâieri – trupul meu ție flaut visat. Neagră se derulează între noi anxietatea – întreruptă de dubiul tăcut. Cine-s eu – și tu, cine? Fata lunară lasă întâmplările cărnii să se scurgă în gol – se goleşte spectrală de clipe râzând într-o floare. Femeia-haos face o monstruoasă criză de isterie – naște monștri în gheizere fierbinți de delir. Fata-insomnie crește cu ramuri de rece în înălțimi de alb – dăruiește înaltului arcuiri nesfârșite – ecouri încrustate în transparență și interludii extatic acide. Vârtejul înghețat al oglinzii și fagocitarea voințelor e chemarea noastră de amoebe cosmice. Pe tine zeul te sărută cu indiferență – pe mine mă posedă cu dispreț. Vai! de ce brutala lume mai degrabă decât contemplația plină de mistere? Oricât ne-am îmbrățișa sub ninsori de cenușă – monoschizofrenia ne despică în două singurătăți incompatibile. Oricâte ferestre am deschide pentru sexul fierbinte al celor care ne caută – rămânem albe și reci ca niște fantome-n exil. Dublă arahne – torc fuioare de vid – cânt depărtarea țesută cu bărci de argint și-ncânt agrestul cu melancolie de iarnă. Singură tu – privirea ta metalică îmi e ghilotina. Singură eu – privirea mea te dizolvă – dincolo – dincolo de iubire – dincolo de labirintul prin care-am intrat – una în cealaltă.

dubla arahne – Versuri.pro

Ara Alexandru Șișmanian - Dublă Arahne