drumul spre casa – Versuri.pro

Miley Cyrus - Îți Vei Găsi Mereu Drumul Către Casă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Te trezești. E luni și plouă.
Se pare că va fi una dintre acele zile dure.
Timpul s-a scurs. Ai întârziat din nou, așa că ieși pe ușă.
Uneori simți să alergi,
Să găsești o viață nouă și să sari în ea,
Să lași totul deoparte și să lovești ringul de dans.
Când luminile se sting, e sfârșitul show-ului
Și când simți că nu ai unde să te duci,
Nu știi că…?

Cei mai buni prieteni, micul tău orășel,
Așteaptă oriunde te duci acum.
Știi că poți mereu să te întorci înapoi,
Pentru că lumea asta e mare și e nebună
Și fata asta se gândește că poate
Viața asta e ceva la care oamenii visează
Pentru că atunci când mă simt rău și singură
Am întotdeauna un loc în care pot merge
Pentru că știu.

Și ei știu exact cine ești,
Când adevărata TU e un superstar.
Știi că nu e niciodată departe..

Refren:
Îți poți schimba părul, îți poți schimba hainele,
Îți poți schimba părerile, doar așa merge.
Poți să spui La revedere și poți să spui Salut,
Dar îți vei găsi întotdeauna drumul către casă.
Îți poți schimba stilul, îți poți schimba blugii,
Poți învăța să zbori și îți poți urmări visele.
Poți râde și plânge, dar toată lumea știe
Că îți vei găsi întotdeauna drumul către casă.
Îți vei găsi întotdeauna drumul către casă.
Îți vei găsi întotdeauna drumul către casă.
Îți vei găsi întotdeauna drumul către casă.
Îți vei găsi întotdeauna drumul către casă.
Îți vei găsi întotdeauna drumul către casă.

Hannah Montana - Îți Vei Găsi Drumul Spre Casă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Te trezești, plouă și e luni,
Arată ca una din acele
Zile neplăcute.
Timpul s-a scurs,
Ai întârziat
Așa că ieși pe ușă.
Uneori simți că fugi,
Îți găsești o nouă viață
În care să sari.
Da-i drumul,
Ridică-te
Și treci pe ringul de dans.
Dar când nu mai pot și sunt singură,
Întotdeauna am avut
Un loc în care să merg
Pentru că știu.

Îți poți schimba părul,
Îți poți schimba hainele,
Te poți răzgândi,
Așa merg lucrurile.
Poți spune „Pa”,
Poți spune „Bună”,
Dar întotdeauna îți vei
Găsi drumul spre casă.

Îți poți schimba stilul,
Îți poți schimba blugii,
Poți învăța să zbori
Și îți poți urmări visele.
Poți râde sau plânge,
Dar toată lumea știe
Că întotdeauna îți vei
Găsi drumul spre casă.

Unde știu ei,
Ești exact tu,
Unde tu ești
Super vedetă.
Știi că niciodată,
Nu e prea departe.

Îți poți schimba părul,
Îți poți schimba hainele,
Te poți răzgândi,
Așa merg lucrurile.
Poți spune „Pa”,
Poți spune „Bună”,
Dar întotdeauna îți vei
Găsi drumul spre…

Îți poți schimba părul,
Îți poți schimba hainele,
Te poți răzgândi,
Așa merg lucrurile.
Poți spune „Pa”,
Poți spune „Bună”,
Dar întotdeauna îți vei
Găsi drumul spre casă.

Gina Pop - Luna Rotundă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Parcă ieri aș fi plecat,
Eram un copil rebel.
Aici totu-i neschimbat,
Dar eu nu mai sunt la fel.
Și pe drumul prăfuit,
Mă gândesc numai la ei.
Trec copacii rând pe rând,
Trec la fel și anii mei.
Să mă-ntorc!
Gândul ăsta-mi dă fiori.
Să mă-ntorc!
Am visat de atâtea ori.
Luna rotundă-ntre nori călători,
Arată-mi drumul spre casă.
Luna stăpână, la mine cobori,
Cei dragi m-așteaptă-n zori.
Luna rotundă, de argint sclipitor,
Fă-mi noaptea asta frumoasă.
Luna stăpână, încet să cobori,
Cei dragi m-așteaptă-n zori,
În zori..
Nu-nțeleg cum s-a-ntâmplat
Să mă-ndepărtez așa.
Nu le-am scris de-atunci nimic,
Oare se vor bucura?
Să mă-ntorc!
Gândul ăsta-mi dă fiori.
Să mă-ntorc!
Am visat de atâtea ori.
Luna rotundă-ntre nori călători,
Arată-mi drumul spre casă.
Luna stăpână, la mine cobori,
Cei dragi m-așteaptă-n zori.
Luna rotundă, de argint sclipitor,
Fă-mi noaptea asta frumoasă.
Luna stăpână, încet să cobori,
Cei dragi m-așteaptă-n zori,
În zori..

Eugen Jebeleanu - Visul Omului

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

(Un drum fără sfârşit, pe care merg, cu paşi egali, atrase ca de o ţintă pe care numai ele o cunosc, herghelii fără număr. Omul-cal se află, simultan, în urma cailor, pe drumul necunoscut, şi pe străzile cunoscute din Hiroshima.)
Cai, fraţi ai mei… copite, cai… copite…
voi care mergeţi zi şi noapte, cai…
copite… cai… ochi care nu privesc
decât doar înainte…
Nu azvârliţi în mine
cu grindinile voastre de copite.
Sunt omul-cal,
sunt numai bătături,
fiece deget
e un inel cu-o piatră de granit.
Taifunurile, arşiţa şi ploaia
şi un sobor de gheare nevăzute
mi-au smuls tot ce aveam,
un nor de haină ruptă
şi patru
cămăşi de piele bine jupuită
şi carnea, câtă-a mai rămas sub ele.
Mi-au mai lăsat călcâiele,
călcâiele-copite,
nepotcovite şi îndurerate
şi scăpărând ca pintenii de stele.
Nu mă goniţi, priviţi-mă în ochi,
cu ochii voştri de femeie, mari,
şi arătaţi-mi
cum să-nvăţ
să-mi bată inima din nou
în ritmuri regulate,
cum s-o pornesc când simt că nu mai bate
sau – când răsună ca un clopot – cum
s-o fac să nu se sfarme-n cale.
Trec roţile pe lângă mine,
trec roţile acestui timp turbat,
sălbatic ca un leopard,
cu pete de ulei şi de benzină,
pătat de sânge…
Trec roţile şi, fără să m-atingă,
mă nimicesc.
Oh, cai… copite… cai… copite… cai…
oh, sunetele clare de copite…
copite cu potcoave,
potcoave, care-oricum vă apără
şi care, uneori, când sunteţi odihniţi,
răsună argintiu precum
o dimineaţă după ce-a plouat…
Nu pot,
nu pot,
nu pot să mai alerg
ca oamenii!
E prea mult
pentru două picioare
de om.
Mi-s sfâşiate tălpile
de colţii pietrelor-căţele
şi arse
de mucurile de ţigări aprinse,
spinarea mi se-apleacă zi de zi,
nu pot să mai alerg ca oamenii…
Luaţi-mă-ntre voi
şi-adăpostiţi-mă în grajdul vostru,
alături
de scuturile cupelor lucioase.
Nu cer nimic,
doar poate, un pumn de ovăz –
dar arătaţi-mi cum să fac
să-mi bată inima din nou
în ritmuri regulate,
cum s-o pornesc când simt că nu mai bate
sau – când răsună ca un clopot – cum
să fac să nu se sfarme-n cale.
Fiţi voi măcar îndurători,
voi care mă priviţi
cu ochii voştri înţelepţi şi blânzi,
cu ochii voştri mari, de flori deschise,
Primiţi-mă-ntre voi…
Mă mulţumesc cu orişice,
Staţi, cai, staţi, fraţi ai mei!.
Am şase mânji acasă…
Am şase,
şase mânji…
(Caii s-au oprit, căci – şi omul-cal de-abia acum îşi dă seama – au ajuns în faţa lunii. Luna e o găleată cu apă argintie. Hergheliile se adapă. Fiecare cal, îndată ce bea, e înghiţit de lună. Nici unul se pare că n-a auzit cuvintele omului-cal. Ultimul, însă, întoarce capul spre om, cu înţelegere, făcându-i semn că poate să-l urmeze. Apoi îşi apleacă grumazul, se adapă şi el şi se face nevăzut. Omul-cal e gata să bea, dar, în timp ce s-a aplecat asupra găleţii, zăreşte, reflectat printre stelele clătinate în apă, Pământul şi pe cei şase copii. Dacă va bea din lună n-o să-şi mai revadă niciodată copiii şi Pământul. Se ridică şi, îndepărtând-se de lună, porneşte gâfâind, înapoi spre casă. Ecoul paşilor săi scoperă muzica sferelor.)

Furnici Coapte - Cocon

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Regret acum că n-am cap de drum în față,
schimbarea noastră, adunată în cocoon e gata să izbucnească.
Ani adunați în lanț, am luat veriga lipsă și-am pus-o pe deget.
Crede-mă, cred în defect în lanțul trofic.
L-am întrebat pe Alexandru cel Mare pe unde-i drumul
printre vrăjitoare cu inimă pură și dorință de mamă acoperă-ți scutul,
magie-n mâini cu lamă ascuțită, scăldată în cupa mâniei.
Apoi la Venus i-am dat mâinile mele în semn de regret.
Zeus, apără-mă de orice defect la porțile Colosului.
Apoi labirintul omului, culoarea ochiului,
În colțul rombului, văd națiuni distruse cu Mussolini,
torța firii, stinsă de sucul iubirii,
poiana de vicii, fără muză, doar cu indicii
din brațele fricii, fără scuză, doar cu ucenicii.
Apoi l-am întâlnit pe Gingis Han în război cu propria nație.
Drumul tău e scurt așa că fă senzație.
Culege cu grație lacrimile, asta am învățat.
Lupta nu-i pierdută chiar dacă te-ai predat.
Un prădător nou împart, dar caut pata în pantă.
Scăldat în abis cu Hades, o iau spre altă haltă,
dar atunci am văzut ceva senin,
la fel cum spunea și Lenin
caut oracolul la început de drum, bine.
Lumina separă orice nor sau fum.
L-am întrebat: „Structura ta de metal te face mecanism, ai înțeles?” „Da!”
Cunoaște fiecare persoană, dar înainte pe a ta.
În Tibet cu Malcolm X 3 ani noi savanți salvați de sarcini,
cu 3 Kappa în buzunar așteptând pe alții.
N-am stat mult, i-am ghicit sufletul absurd
și-am plecat, cu capul plecat,
vânt divin prin Nazaret
a început să îmi dea să beau din sângele lui ca să cred.
Îl chema Iisus, i-am pupat picioarele dar i-am spus:
„N-ai miros, doar harul!”
Am plecat dimineața fără să-mi golesc paharul.
De atunci umblu desculț cu un cuțit în colț la gură,
iar fiecare cuvânt prost rostit taie-n carne crudă.
Pan-am întâlnit??
în vârful piramidelor până vin și eu.
Ea mi-a spus: „Vin din Eden,
am aur în ochi și viața-n față
semne pe degete și planetele în balanță.
Vrei să mă săruți, crede,
citește această carte chiar dacă ea te vede.”
N-am mai spus nimic.
A deschis triunghiul un pic și-a așteptat
Pașii mei minusculi înspre ea s-au îndreptat.
Omoară sunetul, tunetul din timpan.
O viață am, dar timp n-am, așa că accelerează
sentimente domestice accesibile în orice ipostază.
Am văzut cum zâmbește așa c-am ignorat-o,
incognito, tatuat pe braț la a 5-a înviere.
Umbra ta e o mare avere de care n-am cum să scap.
Ne-am contopit în cap și-n gesturi.
Am vorbit despre război și resturi,
despre elfi și tot ce vezi tu.
Ea a spus:
„Trebuie să îți iau sufletul și membrele să le duc spre apus.
Nu te las orice ar fi dar trebuie să plec.
Vasul meu de sclavi e plin iar tu nu ai bilet.
Un ou pus la frunte țin pe buză,
chiar dacă crapă găsim noi o scuză.
Iar de fiecare dată o să te resimt un pic,
ca un nou tic care se repetă la infinit.
Te rog să nu plângi dar nici să zâmbești,
căci pe unde mă duce drumul tu n-ai cum să mă zărești.
Și-am să cunosc oameni am să le spun de tine,
dar în același timp am să construiesc ceva și pentru mine.”
Eu am spus: „Am un lac de lacrimi,
am un pat de patimi,
am un dor dator și un foc cel aprind,
foc stelar în păr și laturi,
țesuturi, magmă, oxigen, fier combinat cu lutul din care-s construit.”
N-a mai întrebat nimic..
S-a întors, a pornit spre Babilon,
Plutea deasupra pământului feelingos și a zâmbit:
„Îți spun la revedere,
dar mă întorc înapoi c-o mare avere.
Ne vedem la repere ne auzim în ceafă.”
Se termină tot brusc, dar din păcate cu o ceartă.
Iar de atunci încerc să-i simt mirosu-n zori,
petale de trandafiri care-mi intră-n pori.
„Te aștept aici chiar dacă am să fiu altul,
am să rătăcesc prin lume până-mi vine ceasul.
Și iar ne întâlnim la porțile Olimpului.
Da-mi înapoi al meu dulce venin.
Scufundă vase și ai încredere.
Inundă mase, dar ai răbdare cu ele, căci timpul trece.”
Ridurile vieții adunate pe fruntea tinereții.
Anii trec, ochii mei lipiți de geam
nimic nu mai îmi povestesc,
așa c-am început să construiesc.
L-am întâlnit pe J. F. K. în drum cu glonțul,
pe Churchill pictând în ulei „Hoțul”.
Încet încep în ce să cred.
Bucăți din sfera mea formează un complect,
o lume nouă, un nou ou, gata să fie umplut.
M-am desprins de scut tăcut.
Combin sunet cu vibrații, sânge mult
???, carne și marmură
sânge de mamă, linii, complet și-o latură.
Am spus „timpul s-a scurs din clepsidră”
Cu aceiași pași mărunți mă îndrept iar spre piramidă,
unde am așteptat și încă aștept
milioane de întrebări care formează un secret
și abia aștept să-l spun.
Eu te rog găsește drumul înapoi acasă.
Eu te aștept în vârful lumii curat și de mână cu fiica noastră.

Kapushon feat Paula Seling - Drumul Spre Casă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Un gând din cele tainice, un gând de casă mă caută
Un simț nebun mă cheamă la nucul de la poartă
Când tot mai mult, orașul îmi spune că-s a lui
Să cânte tot mai mult o mierlă, n-are cui
Cutreierat-am lumea, văzui atâtea locuri
Ce numai codrii mei aprind atâtea focuri
Și sufletu-i vioară când mă îndrept spre casă
Dar scrum totul se face când ai anii, nici că nu-ți pasă
Când noaptea-i spre sfârșită și totul e spre zori
În vis și-n realitate sunt sclavul unui dor
Un vis cu o vale adâncă, un răuleț pierdut
Cu-n deal etern și falnic și un codru mult dorut.
O mamă stă de veghe la poartă așteptării
Un tată stă de strajă la cealaltă, a uitării
E o cale, e o dorință, e un drum spre un izvor
Început al infinitului spus simplu, dor.
Multe râuri avem de trecut
Și nu-mi găsesc drumul spre casă
Casa mea-i un loc cu soare mult
Unde oamenilor le mai pasă..
Dumnezeu ne aruncă în lume ca sămânță
Unii răsar ca spinii alții ca rovanița
Unora le e dat să plece hat departe
Alții fără pretenții rămân pe lângă sate
Este o taină veche din file îngălbenite
Care spun că toate se întâmplă după reguli anumite
Te naști cu-n braț de bonusuri și altul de probleme
Tre’ să le iubești sunt poruncile supreme
O faci pentru tine pentru a crește ca ființă
Dacă refuzi revii aici în următoarea viață
Poți să fugi să te faci american everu
Ramâi roman în viața asta așa vrea Dumnezeu
Ai să mori de dor ca și copilul fără mamă
Ești codat genetic să suferi fără țară
Poate ești prea ocupat să auzi poate nu-ți pasă
Dar în asta sau în alta viață ai să revii acasă.
Multe râuri avem de trecut
Și nu-mi găsesc drumul spre casă
Casa mea-i un loc cu soare mult
Unde oamenilor le mai pasă..
Tu nu vezi paradisul meu e același cu al tău
Dar tu te joci de-a Dumnezeu
Tu nu vezi că mergem toți pe un drum închis
Și multe vise sparg în spațiul încins.
Multe râuri avem de trecut
Și nu-mi găsesc drumul spre casă
Casa mea-i un loc cu soare mult
Unde oamenilor le mai pasă

Irina Rimes - Acasă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

[Strofa 1]
Mama îmi spunea „Fată, vezi că lumea-i rea! ”
Dar eu n-o vedeam deloc așa
Mama mi-a tot zis „Să te ții mereu de scris
Muzica ta te va salva”
Mamă, te-am crezut, mi-a fost frică de necunoscut
Dar timpul a trecut
Uite, mamă, ce-am făcut.
[Pre-refren]
Mamă, mi-este dor..
Dorul, știi că nu-i ușor
Și te voi suna după piesa asta.
[Refren]
Du-mă vântule, unde-mi sunt gândurile
Du-mă acasă, du-mă, du-m-acasă
Du-mă val de dor, unde nopțile nu dorm
Du-mă acasă, du-mă, du-m-acasă
Du-mă ploaie tu, acolo unde griji nu-s
Du-mă acasă, du-mă, du-m-acasă
Uită-mă puțin, să nu mă mai simt străin
Du-mă acasă, du-mă, du-m-acasă.
[Strofa 2]
Mama îmi spunea „Ai grijă, fetița mea! ”
Dacă oamenii te vor urma
Drumul are un preț, tu ai grijă ce-i înveți
Universul nu te va ierta”
Mamă, ți-o fi greu, dar să ții minte mereu
Nu privi-n trecut dacă a durut.
[Pre-refren]
Mamă, mi-este dor..
Dorul, știi că nu-i ușor
Și te voi suna după piesa asta.
[Refren]
Du-mă vântule, unde-mi sunt gândurile
Du-mă acasă, du-mă, du-m-acasă
Du-mă ploaie tu, acolo unde griji nu-s
Du-mă acasă, du-mă, du-m-acasă
Du-mă val de dor, unde nopțile nu dorm
Du-mă acasă, du-mă, du-m-acasă
Uită-mă puțin, să nu mă mai simt străin
Du-mă acasă, du-mă, du-m-acasă.
[Punte]
Poduri de flori peste noroi
Eu nu sunt străin, eu nu sunt ca voi
Eu vreau să zbor, dar ei nu mă lasă
Du-mă acasă.
[Refren]
Du-mă vântule, unde-mi sunt gândurile
Du-mă acasă, du-mă, du-m-acasă
Du-mă ploaie tu, acolo unde griji nu uzi
Du-mă acasă, du-mă, du-m-acasă
Du-mă val de dor, unde nopțile nu dorm
Du-mă acasă, du-mă, du-m-acasă
Uită-mă puțin, să nu mă mai simt străin
Du-mă acasă, du-mă, du-m-acasă

Narcisa Suciu - Unde Te Duci Când O Să Vii

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Atunci când nu mai ești cu mine
Și-ai plecat demult
Și liniștea din jur
Încă o mai ascult
Și doar eu,
doar eu te mai aștept
să vii înapoi
Toți cei din jurul meu
Mi-au spus că am greșit
Dar nimeni nu va știi vreodată
ce mult te-am iubit
Și acum,
tu nu-ți mai amintești
cum îți spuneam.

Unde te duci
când o să vii
Drumul spre casă
dacă-l mai știi
Și te-aștept
să vii înapoi..
Aș vrea să fii
cu mine,
Dar te-am pierdut
știu bine
Și nu pot
ori cât aș vrea,
Nu te pot uita.

Unde te duci
când o să vii
Drumul spre casă
dacă-l mai știi
Și te-aștept
să vii înapoi..

Andrei Guțu - Din Răsputeri Spre Casă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

În drum spre casă, un suflet blând se îndreaptă,
trecând prin ocoluri, pe valuri, în singurătate.
El poartă cu sine o amintire ce-l doare,
despre frumoasa lui țară, care astăzi e pe cale să moară.
El pleacă grăbit, grăbit în drum spre casă,
să-și vadă măicuța care stă la fereastră.
Dar casa e pustie, în care doar liniștea e stăpână,
și nimeni nu mai vine, după atâția ani de zile.
Inima îi bate, îi bate atât de tare,
iar țara e tot mai departe, dincolo de maluri.
Nici un semn nu i se arată, pentru o cale mai ușoară,
dar el din răsputeri va merge, către iubita lui țară.
I-a rămas doar credința, ce-o poartă pentru a lui vlagă,
dându-i speranță că vremurile de odinioară vor răsări iară.
În realitate însă, trecutul e istorie ce nu iartă,
iar datoria noastră e să fim acasă, acolo unde liniștea e o mireasmă.
Un singur gând îl preocupă, că în curând se va întoarce,
lăsând pustietatea într-un vis.., într-un vis fără valoare.
Nimic nu poate să-l oprească, nici gloanțele care zboară,
din întunericul ce-l înconjoară, în drumul său către iubita lui țară.
Cu prețuire, Andrei Guțu.

Adn - Cocon

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Regret acum că n-am cap de drum în față,
schimbarea noastră, adunată în cocoon e gata să izbucnească.
Ani adunați în lanț, am luat veriga lipsă și-am pus-o pe deget.
Crede-mă, cred în defect în lanțul trofic.
L-am întrebat pe Alexandru cel Mare pe unde-i drumul
printre vrăjitoare cu inimă pură și dorință, dar mama acoperă-ți scutul,
magie-n mâini cu lamă ascuțită, scăldată în cupa mâniei.
Apoi la Venus
i-am dat mâinile mele în semn de regret. Zeus,
apară-mă de orice defect la porțile Colosului.
Apoi labirintul omului,
culoarea ochiului,
colțul rombului.
Vad națiuni distruse cu Mussolini,
torța firii
stinsă de sucul iubirii,
poiana de vicii
fără muze, doar cu indicii
în brațele fricii
și fără scuză, doar cu ucenicii.
Apoi l-am întâlnit pe Gingis Han în război cu propria nație.
Drumul tău e scurt, așa că fă senzație.
Culege cu grație
lacrimile, asta am învățat.
Lupta nu-i pierdută chiar dacă te-ai predat.
Un prădător nou împart,
dar caut pata în pantă.
Scăldat în abis cu Hades, o iau spre altă haltă,
dar atunci am văzut ceva senin,
la fel cum spunea și Lenin
caut oracolul la început de drum bine.
Lumina separă orice nor sau fum.
L-am întrebat: „Structura ta de metal te face mecanism, ai înțeles?” „Da!”
Cunoaște fiecare persoană, dar înainte pe a ta.
În Tibet cu Malcolm X, 3 ani, noi savanți salvați de sarcini,
cu 3 Kappa în buzunar așteptând pe alții.
N-am stat mult,
i-am ghicit sufletul absurd
și-am plecat.
Cu capul plecat,
vânt divin prin Nazaret
a început să îmi dea să beau din sângele lui ca să cred.
Îl chema Isus,
i-am pupat picioarele, dar i-am spus:
„N-ai miros, dar harul!”
Am plecat dimineața fără să-mi golesc paharul.
De atunci umblu desculț cu un cuțit în colț la gură,
iar fiecare cuvânt prost rostit taie-n carne crudă.
Pan’ am întâlnit pe ???
în vârful piramidelor până vin și eu.
Ea mi-a spus: „Vin din Eden,
am aur în ochi și viața-n față,
semne pe degete și planetele în balanță.
Vrei să mă săruți, crede,
citește această carte chiar dacă ea te vede.”
N-am mai spus nimic.
A deschis triunghiul un pic și-a așteptat
Pașii mei minusculi înspre ea s-au îndreptat.
Omoară sunetul,
tunetul din timpan.
O viață am,
dar timp n-am,
așa că accelerează
sentimente domestice accesibile în orice ipostază.
Am văzut cum zâmbește, așa c-am ignorat-o,
incognito,
tatuat pe braț la a 5-a înviere.
Umbra ta e o mare avere
de care n-am cum să scap.
Ne-am contopit în cap și-n gesturi.
Am vorbit despre război și restul,
despre elfi și tot ce vezi tu.
Ea a spus:
„Trebuie să îți iau sufletul și membrele să le duc spre apus.
Nu te las orice ar fi, dar trebuie să plec.
Vasul meu de sclavi e plin, iar tu nu ai bilet.
Un ou pus la frunte țin pe buză,
chiar dacă crapă găsim noi o scuză.
Iar de fiecare dată o să te resimt un pic,
ca un nou tic
care se repetă la infinit.
Te rog să nu plângi, dar nici să zâmbești,
căci pe unde mă duce drumul tu n-ai cum să mă zărești.
Și-am să cunosc oameni, am să le spun de tine,
dar în același timp am să construiesc ceva și pentru mine.”
Eu am spus: „Am un lac de lacrimi,
am un pat de patimi,
am un dor dator și un foc cel aprind,
foc stelar în păr și laturi,
tesuturi, magmă, oxigen, fier combinat cu lutul din care-s construit.”
N-a mai întrebat nimic.
S-a întors, a pornit
spre Babilon, plutea deasupra pământului feelingos și a zâmbit:
„Îți spun la revedere,
dar mă întorc înapoi c-o mare avere.
Ne vedem la repere, ne auzim în ceafă.”
Se termină tot brusc, dar din păcate cu o ceartă.
Iar de atunci încerc să-i simt mirosu-n zori,
petale de trandafiri care-mi intră-n pori.
„Te aștept aici chiar dacă am să fiu altul,
am să rătăcesc prin lume până-mi vine ceasul.
Și iar ne întâlnim la porțile Olimpului.
Da-mi înapoi al meu dulce venin.
Scufundă vase și ai încredere.
Inundă mase, dar ai răbdare cu ele, căci timpul trece.”
Ridurile vieții
adunate pe fruntea tinereții.
Anii trec,
ochii mei lipiți de geam nimic nu mai îmi povestesc,
așa c-am început să construiesc.
L-am întâlnit pe J. F. K. în drum cu glonțul,
pe Churchill pictând în ulei „Hoțul”.
Încet încep în ce să cred.
Bucăți din sfera mea formează un complet,
o lume nouă,
un nou ou,
gata să fie umplut.
M-am desprins de scut tăcut.
Combin sunet cu vibrații, sânge mult
??? , carne și marmură
sânge de mama, linii, complect și-o latură.
Am spus timpul s-a scurs din clepsidră.
Cu aceiași pași mărunți mă îndrept iar spre piramidă,
unde am așteptat și încă aștept
milioane de întrebări care formează un secret
și abia aștept să-l spun.
Eu te rog găsește drumul înapoi acasă.
Eu te aștept în vârful lumii curat și de mână cu fiica noastră.