Mai tare strânge frâul de fier.
Fâlfâie peste șapte hotare
sălbaticul cer. Subt planete galbene și fără de lege
se oprește și nu înțelege:
calul și-a pierdut potcoava de trei ori,
în urma lui copaci rămân
cu cuiburi goale subțiori. Duh vechi îi cântă
mulcom subt tâmplă,
și-i schimbă-n legendă
tot ce se-ntâmplă.

Lângă fântâna secată de fulger
o fată îi iese în drum:
Sfântule, cum să ți-o spun?
Sfântule, mai departe nu te duce,
ca toate fecioarele
în sate și pe livezi
te blestemă cu oase puse în cruce
să ți se frângă sulița în solzii verzi,
aureolă – cerc de aur
în fântâna de balaur
-să ți-o pierzi.

Dar înalt ca de jertfă un fum
Sfântul Gheorghe pornește iar.
La cumpăna apelor
balaurul ascultă spre hotare deșarte
și-și lipește urechea de drum
s-audă și mai departe.

Pe cal turnat în oțele
Sfântul Gheorghe caută semne
de drum și în vânt
se oglindește pe rând
în ape sfinte și rele.