Rup bucăți din mine și le pun în rime,
Nu pentru ipocriți ca tine, pentru cei ce mă ascultă bine,
Aprind speranțe în prezent, sting vise din trecut,
Cu gândul că am pierdut, dar am câștigat mai mult.
Neputința din noi ne lasă în suflete goi,
Fiecare purtăm propriul război, ce se întâmplă cu noi?
Cu ce ne alegem, pe care drum să mergem?
Timpul nu așteaptă, trece, dar noi cu cine ne-ntrecem?
Cu gândul la avere, că inima cere,
Frații se bat între ei, ne dăm în cap pentru putere,
Exemple de nedescris, nu e un vis,
Într-un labirint închis ne-am creat propriul abis.
Vorbele rănesc pe moment, dar dulce-i uitarea,
Și cea mai dăunătoare armă în prezent rămâne nepăsarea.
E o lume în care puterea se măsoară în bani,
Și inconștiența se pedepsește-n ani,
O lume în care minciuna a învins sinceritatea,
Și cel mai complicat lucru devine simplitatea.
Parcă mă pierd în lumea asta pictată de voi,
În triste culori și ofilite flori,
Cu proști actori și decoruri pline de cerșetori,
O lume plină de trădători, prieteni impostori.
Am spini în suflet, da’ nu vreau să-i scot,
Toate sentimentele lumești se sting, mă transform în robot,
Simt că nu mai pot, dar continui să joc în filmul lor,
Iau foaia în mână și continui ca actor.
Când realitatea doare, strâng durerea-n pumn și moare,
Când orice cale de scăpare e în întuneric, unde duce oare?