dreptatea leului – Versuri.pro

Grigore Alexandrescu - Dreptatea Leului

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Leul, de multă vreme, ridicase oștire,
Să se bată cu riga ce se numea Pardos;
Căci era între dânșii o veche prigonire,
Și gâlceavă mare, pentru un mic folos.
Vrea, adică, să știe
Cui mai mult se cuvine
Să ție pentru sine
Un petec de câmpie
Și un colț de pădure, de tot neînsemnător,
Ce despărțea ținutul și staturile lor.
Acum sânge mult curse și multe luni trecură,
Far-a putea ști o
Cine va birui.
Elefantul năsos
Și bivolul pieptos,
Cu lupul coada-lungă
Multe izbânzi făcură.
Fieșcare tulpină era plină de sânge.
Ici se vedea un taur jumătate mâncat;
Lângă el un tovarăș ce zbiară și îl plânge;
Colo, un porc sălbatic fără două picioare;
Și mai la vale, vulpea se tăvălește, moare,
Oftând după curcanii ce încă i-au scăpat!
Iar mai vrednic de jale era viteazul urs,
De două coarne groase în inimă pătruns.
Leul, văzând că lupta nu se mai isprăvește,
Trimise la maimuța, vestită vrăjitoare,
Ce spun că știa multe, și că proorocea
Întâmplările toate, după ce se trecea;
Trimise, zic, la dânsa să-i facă întrebare
Cum poate să ajungă sfârșitul ce dorește.
l2 Grigore Alexandrescu
Ea se puse pe gânduri, tuși, apoi răspunse,
Rozând cu mulțumire darurile aduse:
Ca să poată-mpăratul lesne să biruiască,
Trebuie să jertfească
Pe acel ce în oaste e decât toți mai tare,
Mai vestit în războaie, mai vrednic și mai mare.”
Auzind astea, leul strânse a sa oștire:
Lighioanelor! – zise, viu să vă dau de știre
Că astăzi din noi unul trebuie să murim:
Așa vă proorocul. Rămâne-acum să știm
Cine este mai tare.
Cât pentru mine unul, cum vreți.. dar mi se pare
Că nu sunt prea puternic, căci pătimesc cu tuse.”
Vulpea era aproape: „Ce are a face! răspunse,
Înălțimea-ta ești
Oricât de slab poftești.”
Dar și puterea noastră
E-ndestul de proastă”,
Strigară tigrii, urșii, și cu un cuvânt toate
Lighioanele-acelea ce erau mai colțate.
„Nu rămâne-ndoială”, le răspunse-mpăratul.
Iepurele, sărmanul – crez că-l trăgea păcatul,
Sau păcate mai multe,
De moșii lui făcute -,
Veni să-și dea părerea. Dar toți cât îl zăriră,
Asupra-i năvăliră.
„Ia vedeți-l! strigară. Cu bună-ncredințare,
El este cel mai tare!
S-ascundea urecheatul, și nu-i plăcea să moară,
Ca să ne facă nouă biruința ușoară.
Pe el, copoi! Luați-l: el are să-mplinească
Ce ne-a zis proorocul din porunca cerească! „
Câinii atunci săriră
Și-n grab’ ti-l jupuira.
Se află vreo țară, unde l-asa-ntâmplare
Să se jertfească leul? Nici una, mi se pare.
Nu știu cum se urmează, nu pricep cum se poate,
Dar văz că cei puternici oriunde au dreptate.

Fabule feat Grigore Alexandrescu - Dreptatea Leului

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Leul, de multă vreme, ridicase oștire,
Să se bată cu riga ce se numea Pardos;
Căci era între dânșii o veche prigonire,
Și gâlceavă mare, pentru un mic folos.
Vrea, adică, să știe
Cui mai mult se cuvine
Să ție pentru sine
Un petec de câmpie
Și un colț de pădure, de tot neînsemnător,
Ce despărțea ținutul și staturile lor.
Acum sânge mult curge, și multe luni trecură,
Far-a se putea ști
Cine va birui.
Elefantul năsos,
Și bivolul pieptos,
Cu lupul coada-lungă
Multe izbânzi făcură.
Fieșcare tulpină era plină de sânge.
Ici se vedea un taur jumătate mâncat;
Lângă el un tovarăș ce zbieră și îl plânge;
Colo, un porc sălbatic fără două picioare;
Și mai la vale, vulpea se tăvălește, moare,
Oftând după curcanii ce încă i-au scăpat!
Iar mai vrednic de jale era viteazul urs,
De două coarne groase în inimă pătruns.
Leul, văzând că lupta nu se mai isprăvește,
Trimise la maimuța, vestită vrăjitoare,
Ce spun că știa multe, și că proorocea
Întâmplările toate, după ce se trecea;
Trimise, zic, la dânsa să-i facă întrebare,
Cum poate să ajungă sfârșitul ce dorește.
Ea se puse pe gânduri, tuși, apoi răspunse,
Rozând cu mulțumire darurile aduse:
„Ca să poată-mpăratu lesne să biruiască,
Trebuie să jertfească
Pe acel ce în oaste e decât toți mai tare,
Mai vestit în războaie, mai vrednic și mai mare.”
Auzind astea leul strânse a sa oștire:
„Lighioanelor! zise, viu să vă dau de știre
Că astăzi din noi unul trebuie să murim:
Așa vă proorocul. Rămâne-acum să știm
Cine este mai tare.
Cât pentru mine unul, cum vreți.. dar mi se pare
Că nu prea sunt puternic, căci pătimesc de tuse.”
Vulpea era aproape: „Ce-are a face!”, răspunse,
Înălțimea ta ești
Oricât de slab poftești.”
– „Dar și puterea noastră
E-ndestul de proastă”,
Strigară tigrii, urșii, și cu un cuvânt toate
Lighioanele-acelea ce erau mai colțate.
„Nu rămâne-ndoială”, le răspunse-mpăratul.
Iepurele, sărmanu – crez că-l trăgea păcatul,
Sau păcate mai multe
De moșii lui făcute –
Veni să-și dea părerea. Dar toți, cât îl zăriră,
Asupra-i năvăliră.
„Ia vedeți-l! strigară. Cu bună-ncredințare
El este cel mai tare!
S-ascundea urecheatul, și nu-i plăcea să moară
Ca să ne facă nouă biruința ușoară!
Pe el, copii! Luați-l: el are să-mplinească
Ce ne-a zis proorocul din porunca cerească!”
Câinii atunci săriră
Și-n grab’ ti-l jupuira.
Se află vreo țară, unde l-asa-ntâmplare
Să se jertfească leul? Nici una, mi se pare.
Nu știu cum se urmează, nu pricep cum se poate,
Dar văz că cei puternici oriunde au dreptate.