Firdousi - 77 Manucehr Zal Merse S-o Vadă pe Rubade

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Când strălucitorul Soare scăpătă, şi la serai
porţi se-nchiseră şi cheia scoaseră din broasca ei,
sclava alergă de-ndată la Destan, fiul lui Sam,
şi îi zise : „Totu-i gata, vino!” Prinţul se-ndreptă
spre serai, cum se cuvine celui ce soţie-şi vrea.
Preafrumoasa cu ochi negri şi obraji de trandafiri
pe terasă, între creste, semăna c-un chiparos
străjuit de-o Lună plină : când Destan, fiul lui Sam,
răsări din depărtare, fiica şahului Mihrab
îşi deschise ochii negri şi acestea glăsui :
„Fii binevenit, o, tânăr, fiu al unui pahlivan!
Fie să se odihnească-asupră-ţi mila Domnului!
Fie să păşeşti pe-albastra boltă-a sferelor cereşti!
Roaba mea să simtă-n pieptu-i fericiri şi bucurii,
căci, din tălpi şi până-n creştet, eşti chiar cum te-a-nfăţişat.
De prin tabăra ta ăstfel ai venit, venit pe jos,
şi împărăteşti picioare obosite-ţi sunt de drum.”
Şi când prinţul glasu-acesta-l auzi de pe zidiri,
lung privi la preafrumoasa care-avea în loc de chip
Soarele. Iar meterezul luminat era de-acest
giuvaer de copilandră, şi Pământul în rubin
se schimbă de strălucirea rumenilor ei obraji!
El răspunse: „O, copilă, Chip de Lună, luminos!
Mila Cerului asupra-ţi, binecuvântarea mea!
O, de câte ori în noapte, spre a Miază-Nopţii stea
ochii-mi căutând pre Domnul cu putere i-am cerut
lui, Stăpânitorul lumii, chipu-n taină să ţi-l văd!
Glasul tău mă fericeşte prin cuvinte-atât de dulci
şi rostite-atât de dulce! Cată sus să ne-ntâlnim,
căci de ce am mai rămâne, tu, pe meterez, eu, jos?”
Chip de Pari, preafrumoasa l-ascultă pe prinţul Zal,
deznodându-şi de pe creştet bucle negre, negre nopţi,
lung desfăşurându-şi plete într-o mreajă, cum astfel
nu putea-vei ţese moscul. Şi-i căzură pe grumaz :
bucle negre peste bucle, şerpi pe şerpi, şi fir pe fir.
Și făcu să se pogoare buclele-i de pe serai,
și îşi zise Zal în sineşi : „Ce mai laţ fără cusur!”
De pe meterez, sfioasă, Rudabe strigă : „O, tu,
pahlivanule, odraslă zămislită de-un viteaz!
Hai, acum, vino degrabă, nalţă-ţi trup şi-ntinde-ţi piept
ca un tînăr leu cu braţe; prinde-mi buclele mlădii;
pentru tine trebuit-am într-o mreajă să mă schimb!”.
Zal privind la preafrumoasa, Chip de Lună, se uimi
de cuvintele acestea; potopi în sărutări
mreaja cea de mosc, atâta că logodnica-i de sus
i-auzi foşnirea buzei.. „N-ai dreptate — i-a răspuns.
Fie Soarele să piară-n ziua când voi ridica
mâna să lovesc femeia de iubire-nnebunind,
ori când voi lovi cu lancea vreo fiinţă ce-ar avea
inima în ea zdrobită!” De la sclavul său luă
un arcan şi potrivindu-i largul nod lunecător,
îl zvârli spre meterezuri, nerostind nici un cuvânt.
Ochiu-arcanului de-o creastă-a zidului înalt s-a prins,
şi se căţără Zal grabnic până sus. Când se-aşeză
sus, pe meterez, frumoasa, Chip de Pari, alergă
şi-i aduse închinare; prinse-n mână mâna lui
şi porniră laolaltă beţi de fericirea lor.
Rudabe de pe terasă în serai se pogorî,
strâns ţinind în mâna-i mâna preatemutului vlăstar
dintr-un trunchi de şah — spre sala cu pereţii auriţi;
în împărăteasca sală — rai aievea-mpodobit —
se aduseră-n lumină, printre roabe strânse-n stol
dinaintea preafrumoasei cu ochi mari ca două nopţi.
Mut rămase de uimire Zal şi-ncremeni văzând:
chip, păr, farmec, vrednicie — o minune-ntre făpturi,
plină de brăţări, şiraguri, giuvaere şi cercei,
toată-n aur — o grădină-n toiul dulcei primăveri.
Doi obraji, două lalele roşii printre crinii albi,
şi din păru-i, negre bucle peste bucle fluturând.
Zal cu toată vrednicia unui mândru împărat
lângă Lună luă locul, cât se poate de măreţ;
spada peste piept, şi-n creştet, de rubine, -un diadem.
De priveliştea-i măreaţă Rudabe nu mai putea
să se sature şi ochii amândoi nu-i dezlipea
de pe dânsul, c-avea mare farmec, mijlocul mlădiu,
şi puterea bărbătească-a braţului pe buzdugan
stânca s-o prefacă-n ţăndări, ca pe-un vreasc, şi lumina
frumuseţea feţei sale suflete însufleţind;
şi cu cât privi la dânsul, inima-i se-nflăcără.
El, o clipă nu-ncetase s-o sărute-mpătimit,
s-o cuprindă strâns în braţe, să se-mbete. E vrun leu
care nu vânează ciute? Preafrumoasei lui cu chip
cum e Luna, şahu-i zise: „Chiparos cu sân de-argint
şi înmiresmat ca moscul! Şahinşahul Manucehr
când de-această îndrăzneaţă întâmplare-o auzi,
n-o să-i de-a-ncuviinţare; Sam, al lui Nariman fiu,
s-o încinge de mânie; braţu-asupră-mi l-o sălta,
dar de astăzi pe viăţă şi pe trup nu pun vrun preţ —
la prăpastie cu ele! Ca un biet netrebnic ins
îmbrăca-voi giulgiul morţii. Astfel Domnului ceresc,
de dreptate-mpărţitorul, i-am jurat că n-oi uita
niciodată de credinţa care-n inimă ţi-o port.
Mă voi duce dinaintea Domnului şi l-oi ruga;
l-oi ruga precum se roagă cei cucernici, lui supuşi,
în nădejdea c-o s-alunge El, din cugetul lui Sam
şi-al stăpânului pe lume tot ce e mânie-n ei,
tot ce este duşmănie, tot ce-i ură şi venin.
Ziditorul o s-asculte rugămintea-mi şi vei fi
soaţa mea în faţa lumii!” Îi răspunse Rudabe:
„Eu de-asemeni, dinaintea Demnului care-i stăpân
pe credinţă şi pe lege, jur că nimeni nu-mi va fi
domn (şi Dumnezeu mi-i martor) decât Zal, ce-i pahlivan
pe pământ, şi stăpâneşte şi coroană şi comori,
el, vestitul şi măritul!” Clipă după clipă ei
şi iubirea lor crescură, judecata-i părăsi,
patima-i cuprinse până ziua albă-mboboci,
şi zbucniră darabane-n corturile-mpărăteşti.
Şahu-atunci lăsându-şi Luna, trupul natră şi-l făcu
iar din sânul dragei sale spată de ţesut, şi lor
genele li se-nmuiară-n lacrimi şiroind din ochi,
vină Soarelui găsiră dojenindu-l: „O, tu, nimb
peste lume! Incă-o clipă! Nu veni aşa grăbit!”
De pe cea terasă-naltă Zal lăsă să curgă-n jos
laţul său şi din seraiul dragei lui se pogorî.

dragoste si onoare – Versuri.pro

Firdousi - 77 Manucehr Zal Merse S-o Vadă pe Rubade