Gellu Dorian - Douăzeci și Două de Milioane de Poeți

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Douăzeci și două de milioane de poeți vii
așteaptă nașterea cititorului,
biblioteca este pustie,
cârciuma, plină,
se privesc în ochi și nu văd nimic.
Deodată dintre ei se ridică cel mai bătrân,
își adună genele și adoarme,
plutind prin aer ca un fulg desprins dintr-o aripă de struț
fugind prin oaza plină de ochi obosiți.
Toți s-au bucurat de plecarea lui
ca la nașterea unui copil,
din cauza lui n-a mai apărut nimeni prin târg,
până la el toți citeau poeziile ca pe niște rugăciuni,
el i-a învățat pe toți să scrie
și acum nu mai deschide nimeni cărțile
pecetluite în rafturi ca niște morminte într-un cimitir
prin care nu mai trece niciun urmaș,
pentru că toți au plecat în lume
sau zac și ei sub pământ ca niște semințe care n-au mai rodit.
Ce bine e,
ce frumos e,
lumea abia acum începe,
ruptă din silaba versului bătrân,
izgonită din rai
ca din cârciumă bețivii care nu mai au cu ce plăti,
nu mai au unde să se ducă,
nicăieri nimeni nu-i mai așteaptă,
iar prin capul lor horcăie sumedenii de ființe mici
care se privesc ochi în ochi
și nu văd nimic,
nimic,
dar pare a fi totul.
Ce noapte adâncă,
ce zi luminoasă prin care se vede doar noaptea ce vine,
se aude o voce dintre cei douăzeci și două de milioane de poeți
orbi în lumea plină de surzi,
noi ne-am născut din carnea cititorilor,
în timp ce noi nu suntem în stare să dăm viață unui cititor
care să ne foșnească-n urechi
filele cărților moarte
pe care numai el le poate reînvia.
Și l-au căutat ca Irod pe pruncul născut într-o iesle,
să facă din apă vin,
– dar sângele apă nu se face,
cârciumile nu sunt biserici,
bisericile nu sunt biblioteci -,
să-l trimită apoi în pustia prin care
poeții își înjunghiau poeziile din care
nu curgea sânge,
ci un alcool dureros de dulce.
La nesfârșit, până în ziua când toți vor căuta poetul
pentru a-l cinsti până la uitare.

douazeci si doua de milioane de poeti – Versuri.pro

Gellu Dorian - Douăzeci și Două de Milioane de Poeți