George Magheru - Mi-e Dor de Poezie

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Deși cu buzele de friguri arse
Mi-e dor de poezie, mi-este sete
De-acele ireale fete
Plecate-n basme și nereîntoarse..
Și-n țara milenară evadez
Cu fata-anemică din caleașcă,
Îi smulg de pe palori haina haină
Și chem din opiu un bătrân chinez.
O, ce imateriali mai sunt pereții
Încât lumina lunii mult prea grea
Molozul îl desprinde. Cade-o stea
Trezind din somnul milenar ereții.
Tăcerea-i soră cu eternitatea
Și bolțile-ireale par
Fantoma unor bolți știute. Dar
Sunt mai reale ca realitatea.
Și stelele-obosite cad sub osii,
Și munca e departe, și mi-e bine,
Și merg printre ororile divine.
Chinezul spune sub mustața roșie:
«Orbit, Pământul nostru, de lumină
A luat-o-odată pe un drum greșit;
Și-n cețuri se înfundă fără vină
Cu cât își cată drumul rătăcit.
Și poate că de-atuncea fără glorie
Pământul cade-n lungă ispășire
Și ceea ce numim — naivi „Istorie”
E doar o lungă, lungă prăbușire.
Dar căutarea în necunoscut
În căile cețoase din măduvă
Ne va reda în vis un drum pierdut
Și vom întoarce globul în lumină».
Și fata caleașcă, fată-ecvestră,
Spunea, purtându-mă pe-aripi de vânt:
«Posesia cu-adevărat terestră
Va fi la mii de mile de pământ».

dor de poezie – Versuri.pro

George Magheru - Mi-e Dor de Poezie