Dimitrie Bolintineanu - Dochia

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Candela licurătoare
Strălucește-ncetior,
Ascultați?.. Un pas ușor!..
Luna mai dând o vulvoare
Se ascunde într-un nor.
Umbra Dochiei ușoară,
Pătrunzând închise porți,
Vine, -apare, se strecoară
În cămara-acestor soți.
E frumoasă, biata fată!
Însă chipu-i e pălit,
Într-un giulgiu e-nfășată,
Ca un om ce-a murit;.
Umbra, candela aprinse,
La oglindă se-așeză,
Și din suflet suspină;
Apoi fețele ei stinse
Ea cu lacrimi le spălă.
Domnul se deșteaptă-ndată
Și deodată-a tresărit
Ca tot omul fericit
Ce al morții glas deodată
Împrejur a auzit.
—, , Fugi, o, umbră-ntristată!
Fugi! Eu nu te mai iubesc.
Ah! mă lasă să trăiesc.
Iată, ziua se arată,
Umbrele se risipesc!”.
—, , Dar eu sunt a ta Dochie;
Lângă tine-i locul meu..
Scoală, dragă; eu sunt, eu..
Pe-a ta viață și junie
Mi-ai jurăt, sufletul meu!”.
—, , Fugi, o, umbră! și mă lasă;
Să nu scoli mireasa mea.
Ți-oi da aur cât vei vrea;
Dar te du din astă casă
Să nu se sperie ea.”.
—, , Fugi! și peste piatra-ți rece
Candele voi atârna;
Mândre flori voi semăna,
Încât cela ce va trece
S-a opri și-a lăcrima!”.
—, , Oh! nu! Eu voi, drăguliță,
Lângă tine să trăiesc;
Mi-este frig, și-acum voiesc
Înghețata mea guriță
La-al tău foc s-o dezmorțesc!”.
Zise și cu-o mânușiță
Ea veșmintele-și strângea,
Să se culce se gătea;
Și din mândra ei cosiță
Floricelele scotea.
—, , Fugi, o, umbră fericită!
Nu e aici locul tău,
Du-te în mormântul rău!
Pe-a mea inimă răpită
Alta-nclină capul său.”.
—, , Nu-ți mai sunt eu dragă ție,
Viața sufletului meu?
Ah! dar ce ți-am făcut eu?
Doamne, doamne, spune-mi mie
Care fu păcatul meu?.
Dar tu plângi, o, mândrioare?
Ah! tu plângi? mai zise ea.
Pentru ce, inima mea,
Curg aceste lăcrimioare
Ce-ard ca focul mâna mea?..
Te mâhnește-a mea mustrare?
Nume dulce ce iubesc!
Spune, să nu-ți mai grăiesc
Vorbe-aspre și amare,
Lucruri care te mâhnesc?.
Vino, vin’; să ne cunune,
Drăgușorul meu bărbat!
Ah! tu nu știi ce-am răbdat,
Al meu mire drag și june,
Să te văd tot depărtat!.
Când gândesc că o femeie
Capul ei și-a odihnit
Pe-al tău sân, al meu iubit,
Soare, stele-aș vrea să pieie
Într-un ceas nefericit!.
Martori sunt în nopți senine
Stelele la al meu dor;
Morții care mă-nconjor
Și la tristele-mi suspine
Se deștept din somnul lor.
Moartea cea fără-ndurare,
Văzând cât am suferit,
Însăși ea s-a îmblânzit;
Ca să curme-a mea-ntristare
Către tine a venit.
A venit.. Ea ne cunună..
Vino, scumpul meu bărbat!
Vin’, căci ora a sunat,
Să trăim d-aci-mpreună
În al mormintelor pat.
Vin’, căci umbrele se-ndeasă..
Vezi? ce bine m-am gătit!
Cum mi-e părul împletit!
Vezi ce tânără mireasă
Ai tu, mândrul meu iubit!”.
Ea vorbește cu căldură
Și pe sânu-i se pleca,
Calde lacrimi revărsa.
Iar micuța-i rece gură
A lui frunte săruta.
Dar cocoșii-n luncă cântă..
Umbra-atunci a tresărit..
—, , Ah, te las, al meu iubit!
Căci se-arată ziua sfântă
Și-n cer zori au rumenit!”

Dochia – Versuri.pro

Dimitrie Bolintineanu - Dochia