Mai mult nu pot să cer, nu concep altceva,
În preajma mea, nu suport pe altcineva,
Și în vise te găsesc, și acolo ești al meu,
Te port în inimă, în suflet, în minte mereu.
Te iubesc până la moarte, cum îmi spuneai și tu,
Cum poți să te gândești că aș putea să fiu cu altul?

Mă rănești în prezumție, dar ești nevinovat,
Pentru simplul fapt, că ușor, ușor m-ai uitat.
N-ai fost tu de vină, știu… am fost eu, a fost soarta,
Blestemată soarta, vrea să mă vadă moartă.
Iar eu mă las ușor, ușor, pentru un moment,
Că din cauza ta iar plâng că ești indiferent.

Îmi revin puțin, încerc s-o iau de la început,
N-are rost să mă complic cu lucruri din trecut.
Te-am iubit, sau poate nu, nu te iubesc, sau poate da,
Dar nu mai contează, acum tu ai pe alta.
Și știi foarte bine că mă doare să te știu departe,
Dar nu mai plâng ca înainte în miez de noapte.
Mi-am revenit sau poate nu, nu am trecut peste,
Sau poate da, nu mai știu, inima îmi joacă feste.

Nu știu ce e cu mine, ce se întâmplă, zi-mi ceva,
Zi-mi cum de-ai putut să accepți pe altcineva.
Oare cum de poți să-mi spui că încă mă iubești,
Cum de poți să mă suni vorbe dulci să-mi șoptești?
Spune-mi, știe fata ce acum o ții de mână,
Că inima ta pentru mine încă bate de nebună?
Că după atâta timp ce-ai simțit încă e prezent,
Iar numele meu, glasul meu te seacă dement.

Plânge sufletul, aș vrea să plec cât mai departe,
Încă te aud cum mă strigi în miez de noapte,
Cu prietena lângă tine, tu mă visezi pe mine,
Ți-e dor de clipele acelea în care ne era bine.
Te iubesc, mă iubești, dar nu mai merge,
Mă rog la Dumnezeu inima să mi-o vindece,
Rog soarta un moment împreună să ne lase,
Să-ți șoptesc într-o clipă acele două cuvinte frumoase.