Iarna aceasta când
cancerul și-a început urâțenia
M-am întristat cu tine în fiecare zi
timp de trei luni
și te-am găsit în unitatea privată
a palatului medicamentos
pentru New England Women
și niciodată o dată
am uitat cât a durat.
V-am citit
din New Yorker, mâncau cina
nu ai mânca, bătaie
cu florile tale,
glumit cu asistentele tale, ca și cum eu
erau balsamul dintre leproși,
ca și cum aș putea desface
o viață în ore
dacă nu mi-am spus adio.
Dar ai îmbătrânit,
toți cei cincizeci și opt de ani alunecând
ca măștile din craniul tău;
iar la final
Am împachetat cămășile de noapte în valize,
a plătit asistentele, a venit să călărească
acasă, de parcă mi s-ar fi spus
Aș putea să mă prefac
oamenii locuiesc în locuri.

De atunci, m-am prefăcut ușurință,
iubit cu păcăleala nevoii, dar nu suficient
să-mi vărs ființa
sau îl îndulci ca om.
Beau cele cinci martine de ceas
și trageți la această pagină uscată ca pe o formă aspră
capră. Prost! Îmi smulg copilăria pierdută
pentru o mamă și un salon în lucruri triste
cu dragoste să prindă și să prindă cât poate prinde.
Și Hristos încă așteaptă. Am încercat
pentru a exorciza memoria fiecărui eveniment
și rămâi nemișcat, un copil mixt,
grele cu pânze din tine.
Vrăjitoare dulce, ești ghidul meu îngrijorat.
Astfel de îngeri periculoși umblă prin Postul Postului.
Zidurile lor o scotocesc pe Anne! Convertit! Convertit!
Biroul meu se mișcă. Cavr-ul lui murmură Boo
și sunt luat și îndurat.
Sau greșit. Pentru tot felul în care am venit
Va trebui să plec din nou. În schimb, trebuie să mă convertesc
a iubi la fel de rezonabil
ca latină, vândută ca faianță:
un echilibru
Nu am stiut niciodata. Iar Postul își va păstra răul
pentru altcineva. Hristos știe suficient
băieții încântați l-au lovit în necazuri.
crezând că bastoanele lui sunt insigne de purtat.

Primăvara ruginește pe ramura sa subțire
iar peluza vara trecută
este zgârcit și maro.
Ieri este doar un număr.
Toate avalanșele iernii sale
in afara razei vizuale. Ceea ce a fost, a dispărut.
Mamă, aseară am dormit
în cămașa de noapte Bonwit Teller.
Împărțit, mi-ai urcat în cap.
Acolo, în visul meu trântitor
Am auzit propriile mele strigăte furioase
și te-am înjurat, Dame
ține-te afară din mahalaua mea.
Bunul meu Dame, ești mort.
Și mamă, trei pietre
a alunecat din ochii tăi strălucitori
Acum e amiaza de vineri
și tot aș înjura
tu cu cuvintele mele rimante
și să-ți aduc flapping înapoi, iubire veche,
tricotat de circ vechi, zeu-in-luna-ei,
toate cele mai corecte în versetul meu de limbă syne,
mireasa tifonă printre copii,
fantezia în mijlocul absurdului
și stângace, acel corn pentru câini
căpitanul acela de acasă, acel muzeu
deținător de stele dure de stea, acea aprindere
în cadrul femeii pelerine,
un bărbat clovn, un porumbel
obraz printre pietre,
Doamna mea din primele cuvinte,
aceasta este împărțirea căilor.
Și acum, în timp ce Hristos rămâne
fixat pe Crucifixul său
pentru ca iubirea să se laude
jertfa lui
și nu metafora grotescă,
vii, o fantomă curajoasă, să te rezolvi
în mintea mea fără laude
sau paradis
să mă facă moștenitorul tău.