Nicolae Labiș - Diavolul de Metal

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Da, scumpa mea, luna-i nespus de frumoasă,
Valul cu coastele lotcii încheagă un cântec.
Buzele tale mă caută calde și vâsla
Se-mpiedică-n apa bătută cu stele de jad.
Noi nu mai suntem; e dragostea noastră cu noaptea.
Spui că uiți tot ce-i pe lume, alături de-ți sunt –
Hai să începem în cinstea iubirilor lumii
Povestea dușmană uitării..
Povestea începe pe alte tărâmuri
Povestea începe dincolo de mări și țări.
Ia seama, pe undele marelui fluviu Missouri
Cum trece o barcă subțire, cu șoapte și vânt:.
-Scumpa mea, lotca-i ușoară ca fulgul,
Uite-n curând noaptea ne-ascunde de toți.
Mâna ta albă de ce se înfige în scânduri
Când vântul aduce în trâmbe din larguri
Scrasnetul roții de tren?..
-Scumpa mea, liniștea cântă prin fire de iarbă,
Curge lumina albastră pe val.. O văd, și aici
Groaza în ochii tăi triști, ca-n orașul cu fum
Unde negrii alunecă noaptea grăbiți lângă ziduri..
-Scumpa mea, seva e sprintenă-n trestii,
Luna adoarme în leagănul fluviului vast.
Pentru ce tremuri când păsări de noapte despică
Arcuri mărețe în aerul limpede.
-Chipul tău alb poartă pecetea de gheață
A viselor tale-necate în reci deznădejdi.
Ochii tăi nu mai țin lunei oglinda vrăjită
Ci negurii mari și pustii..
Fata din lotcă nu poartă pe piept chipul sfânt
Al mamei cu părul – fuior de argint.
Mâna crispata adusă la gât netezește
Placa fierbinte de bronz, petrecută cu șnur.
Cerul înalt ca un clopot răsună-n timpane,
Bronzul răspunde bătăii cu zvâcnet în piept
Și-n învârtirea bezmetică-a lunii căzute
Crește dintr-însul un diavol sonor de metal.
Hohotu-i înalță cupole aprinse de flăcări.
Turle și arbori, marile-orașe-s incinse la roș.
Oamenii-s statui de lavă-nchegată, el singur
Aripa neagră-și rotește spasmodic pe cer.
Fata din barcă-i cu buzele albe de groază
Sec i-i gâtlejul de țipat și ochiul i-i gol..
Diavolul negru ștergând viziunea cu palma
Suflă fierbinte cu glas șuierat..
-Te-am îngrozit.. Iartă-mă.. Dormi.. somnul dulce
Ți-l străjuiesc între sânii tăi calzi și rotunzi
Ziua aceea, dacă mâine veni-va cu zorii
Eu însemna-voi cu grijă mormanul cărbunilor tăi.
Dormi până-atunci, totul va ține o clipă,
Dincolo-s ceruri, neantul cu pururii sori.
Dormi până-atunci, totul va ține o clipă,
Pentru ce să te zbați, când la fel o să mori?.
Nu te mai teme, pune-ți portaluri de cearcăne,
Stinge orice rază-i nestinsă în sufletul tău!
Mori, mori din viață, învață-te
Pacea și moartea încă de-acum s-o găsești!..
Barca se leagănă, noaptea-i senină,
Unde de unde s-alungă în ochiuri adânci..
-Scumpa mea, liniștea cântă prin fire de iarbă,
Uite ce noapte, ce ape, ce lună, ce larg..
Scumpa mea, ochii tăi nu mai țin groazei oglinda,
Ochii tăi nu mă mai văd!
Scumpa mea, buzele tale sunt reci și supuse,
Palma ta albă mă mângâie trist și absent.
Doamne tu nu vezi nici noaptea, nici apa, nici luna!
Scumpa mea, spuse, răspunde ce ai!.
Diavolul nalt de metal închirceste și-i placa de bronz,
Bronzul tresare pe piept și în piept și îngheață,
Noapte cu lună. Un om își sărută iubita,
Iubita cu sufletu-n chinuri cumplite ucis..
Da, scumpa mea, luna-i nespus de frumoasă,
Noi nu mai suntem, e dragostea noastră cu noaptea,
Totuși, privește – pe marele fluviu Missouri
Iubiții au plăci de metal pe grumaz,
Amenințare și groază, veșnic prezent epitaf,
Diavolul negru le stoarce căldura privirii,
Sparge cu trăznet sub talpa visărilor lor,
Amenințându-i că noi n-aimi prapădul
Oricum peste frunzele lor.
Groaza aceasta o vrea ca pe-un ochi de reptilă
Verde, hipnotic și fix.
Lotca ne poartă în noaptea de sticlă fluidă,
Stelele-nseamnă feerice linii pe cer.
Liniștea plină a inimii noastre dă liniște
Vastei naturi.
Diavolul negru ar vrea să ne-atarne și nouă
Plăci de metal pe grumaz.
Nu din izvoarele Lethei sorbitu-ne-am liniștea noastră,
Liniștea noastră purcede din cugetul drept,
Liniștea acelor ce-n brazde aride sădesc
Visele roșii, știind c-or să muște din fructele lor.
Ziua se naște-ntre dealuri, cu freamăt de crengi
Și cu glasuri la porți.
Scumpa mea, toate acestea-s simboluri
Viața e grea s-o cuprinzi pe deplin în simbol..
Totuși acum dragostea noastră ne tulbură
Și mai adânc.

diavolul de metal – Versuri.pro

Nicolae Labiș - Diavolul de Metal