Deliric 1
Pictez vorbe, sunete, cu-o pensulă ruptă,
Voci din tablouri urlă,
Cine le-ascultă?
Pictez cu nori pe cer cu soare,
Pictez cu ploi, cu ger, ninsoare,
Pictez gunoi pe-o floare,
Război peste popoare,
Mânjesc cu noroi peste voi amândoi,
Pictez topoare în mâini la frați,
Și șterg culoare,
În trup pictez tumoare,
Pictez pe răni cu sare,
Focoase nucleare,
Pictez bare și pereți în jurul la oameni drepți,
Și ceață-n minți de băieți isteți,
Va pictez pe voi când beți,
Și-ascundeți scheleti în debarale,
Și-abandonați munți în zare să stați la poale,
Oameni cuminți, cu minți goale,
Cu dinți încleștați, țipați, dureri abdominale,
Tatuez drame pe trupuri goale,
Și scriu în cazier cazuri penale,
Îți tatuez coduri de bare,
Și-ți zic că nu-i așa cum pare,
Sau te-ngrop cu semne de-ntrebare dacă insiști,
Pictez fum de petrol în priveliști,
Și politicieni perverși fără opreliști,
Mortiere-n școli,
Bombardiere, boli,
O să le vezi și tu când te scoli.

Refren x2
E-o generație de orbi ce se-nțeleg prin semne,
Sunt obișnuiți cu tonuri de griji, se tem de culori,
Toți suntem chiori,
Eu încerc să ies din umbră,
Văd lumea altfel,
Sunt un pericol doar că exist.

Deliric 1
Colorează-ți viața,
De ce-o pictezi în albastru,
De ce-i pui roșu-n priviri și negru-n cuget,
Mov sub ochi și gri în suflet,
Negru pe chip ca negura-n cuget,
De ce-ți pictezi în culori de toamnă tinerețea,
Și-ți mânjești în uleiuri frumusețea,
Ia doar îți îngroașă linii tari să-ți ascundă tandrețea,
Să-ți sugrume suplețea,
Tragi contururi amare,
Filme vechi voalate-n soare te cheamă-n întuneric,
Să mazgălești cu orbii,
Devii coleric când stai la masă cu corbii,
Când stai la masă nu vorbi,
Că masele n-au urechi pentru tine,
Doar pentru farfurii pline,
Farduri fine, pe chipuri meschine,
Mascate de voaluri de firme străine,
S-ascundă omu’ din tine,
Și faci treabă bună,
Acum te recunosc,
Ești alt pictor prost ce pictează o lume pe dos,
Și uită de copilu’ ce-a fost,
Cu-o pensulă-n mână,
Și picta totu-n roz.

Refren x2
E-o generație de orbi ce se-nțeleg prin semne,
Sunt obișnuiți cu tonuri de griji, se tem de culori,
Toți suntem chiori,
Eu încerc să ies din umbră,
Văd lumea altfel,
Sunt un pericol doar că exist.

Deliric 1
Tu vezi ce văd și eu?
Sau încă mai crezi că te iau la mișto?
Sunt pete de sânge pe gulere bleu,
La fel timpu’ trece pe ceasuri Tisou,
Tic, tic, tic,
Timpu’ se scurge și nu faci nimic,
Roata lumii se rupe,
Mai are un pic,
Roata lumii se-nvarte e-o roată de dric.

Ref 2x:
Hai deschide ochii, privește-ți inima
Toată lumea vrea să-ți oferi, fără să-ți dea
Ei te vor răni și doborî la podea
Îți spun nu renunța! Trăiește viața ta!

Strofa 2:
E sclavie pe față, ce se întâmplă cu noi?
Chiar nu te-ai săturat de atâta război?
Singurul război e dus împotriva ta!
E chiar foarte simplu și nici nu îți dai seama
Te spală pe creier cu minciuni televizate
Făcându-te să crezi că doar ei au dreptate
Tre’ să înțelegi că ei te vor în starea asta
În închisoarea minții și să nu mai poți scăpa
Da vorba mai departe, nu-i lăsa să te conducă!
Deschide bine ochii și nu-i lăsa să te corupă!
Poți să crezi ce vrei, dar deloc nu va fi bine
Dacă-și duc la capăt visele meschine
De-a te controla la fel ca pe-un robot
Cu prețu’ pus pe tine și n-ai drept la antidot
Pune picior-n prag! Viața ta are valoare!
E o cursă scurtă, dar ei vor să te doboare.

Ref 2x:
Hai deschide ochii, privește-ți inima
Toată lumea vrea să-ți oferi, fără să-ți dea
Ei te vor răni și doborî la podea
Îți spun nu renunța! Trăiește viața ta!

Rup bucăți din mine și le pun în rime,
Nu pentru ipocriți ca tine, pentru cei ce mă ascultă bine,
Aprind speranțe în prezent, sting vise din trecut,
Cu gândul că am pierdut, dar am câștigat mai mult.
Neputința din noi ne lasă în suflete goi,
Fiecare purtăm propriul război, ce se întâmplă cu noi?
Cu ce ne alegem, pe care drum să mergem?
Timpul nu așteaptă, trece, dar noi cu cine ne-ntrecem?
Cu gândul la avere, că inima cere,
Frații se bat între ei, ne dăm în cap pentru putere,
Exemple de nedescris, nu e un vis,
Într-un labirint închis ne-am creat propriul abis.
Vorbele rănesc pe moment, dar dulce-i uitarea,
Și cea mai dăunătoare armă în prezent rămâne nepăsarea.
E o lume în care puterea se măsoară în bani,
Și inconștiența se pedepsește-n ani,
O lume în care minciuna a învins sinceritatea,
Și cel mai complicat lucru devine simplitatea.
Parcă mă pierd în lumea asta pictată de voi,
În triste culori și ofilite flori,
Cu proști actori și decoruri pline de cerșetori,
O lume plină de trădători, prieteni impostori.
Am spini în suflet, da’ nu vreau să-i scot,
Toate sentimentele lumești se sting, mă transform în robot,
Simt că nu mai pot, dar continui să joc în filmul lor,
Iau foaia în mână și continui ca actor.
Când realitatea doare, strâng durerea-n pumn și moare,
Când orice cale de scăpare e în întuneric, unde duce oare?

REFREN: Da-mi drumul, nu mă ține legat, te rog!
Dă-mi aripi ca să pot să înot din nou!
Poate timpul o să spele imagini murdare,
Rupte, călcate în picioare de voi!!! (bis)

Când credeți că nu mai puteți,
Aruncați o privire spre alt coteț!
Nu e bine să spun lucruri murdare,
Dar ce rost are să le camuflez?
Multă lume crede că e o onoare
Să stai la picioarele unui sac cu bani.
Eu nu vreau decât o alinare atunci când mă doare,
Dar fără regret!!!!!

REFREN (bis): Da-mi drumul, nu mă ține legat, te rog!
Dă-mi aripi ca să pot să înot din nou!
Poate timpul o să spele imagini murdare,
Rupte, călcate în picioare de voi!!! (bis)