Tudor Apostol:
2..
Societatea comercială s-a privatizat în timp
Și-a renăscut din scrum, ca p***a dintre limbi
Secundarul în v****, de la ceas a debutat
Psiho-sociala operațiune, prefăcută în căcat
Mă trezesc la miezul nopții, după o zi de băut
Că puteam să mor, la frizer, cu foarfeca în gât
Posomorât, ies pe stradă, dar un om mohorât
Îmi dă carne putrezită, văzându-mă cam doborât
Uitându-mă la carnea putrezită, o arunc în față.. Fie!
Cum să-mi dai putrezită, când ești plin de carne vie?
S-a uitat puțin la mine, cu toate că n-avea ochi, și mi-a spus:
„Tu faci oral, dar cum râzi? Tot n-ai fus”
Nu l-am înțeles atunci, și m-a amuzat puțin
Dar râsul ăsta perfid, s-a transformat în chin
Crima vieții mele e un vers prea depravat
Tot ce am scris, e un experiment social eșuat.

Bokka:
(2-10)
Eu, unul, am încetat să mă mai mint, pentru faptul
Că dacă nu-s sincer cu mine, ce rost are să mint pe altul?
Închis în propria minte, caut uși deschise
Obligat să-mi caut rostul, și-mplinirea unor vise
Mă simt reținut de umila-mi persoană
Caut în ce mă-nconjoară
Pansamentul pentru propria rană
Oprit în mijlocul propriului drum, indecis
Constatând că nu-s atât de precis, pe cât am pretins
Lovit prea des de cuvinte, ‘s psihic defect
Orbit de vedenii, pierd
Nu știu incotro mă-ndrept
Ultimul gând nu-i distrus
O să fac ce mi-am propus
Și mi-am promis că-n viața mea, n-o să calce vreun intrus
Mi-am dat seama ce-i dependența, în ultimul ceas
E-a nu știu a câta țigară pe care o fumez, zicând că mă las
E momentu-n care încep să mă simt în stare
Dar n-o să las pe nimeni, să-mi calce lumea în picioare.

libEluLLah:
Bag p***-n tine, c-am gust mai fragil ca amintirea
Nu pot decât să mă gândesc, cum să evit nemurirea
Nu-i dulce, viața-i cea care aduce nefericirea
De-o vreme, mă apasă și ficatul și fierea
De la atâtea pastile, multe kile-s inutile
Se numesc pastile de demență, c-asta provoacă
Nu da dreptate unui schizofrenic, suntem cu miile
Și instrumentalul e doar o voce din groapă
Tipar psihologic, altfel zis stereotip
Nu-s cu capul, dar lumea-mi zice că m-am smintit
Am ațipit și m-am trezit, că nu mai pot să disting nimic
Deschid ochii, dezastru, supra-stimulat
Merg în parc, m-arunc în lac, fără costum de scufundat
Ies bule la suprafață, speranța asta s-a evaporat
Ea, de fapt, n-a existat, era interpretată greșit
Încă un articol difuzat la ora 5.

A. U. G. :
(Ah, dar când mai răspunde?)
Trag pe față masca vieții, vreau să revin la bunătate
Am în cap sentințe, mi-e frică să recurg la fapte
Îmi caut altercații-n cap, să le adâncesc pân’ la vid
Mai rău faci dacă-ți pasă, decât dacă te oferi la schimb
M-am gândit când mi-a fost bine, și-am zâmbit din greșeală
Și doar tac, că-mi iese bine, ca să-mi treacă, ca să-mi placă
Nu sunt back-up pentru nervi, sunt varianta doi mereu
N-are ce prost să te placă? Stai calmă, că o fac eu
În realitate, nu omor oameni, nu m-omor, ‘s ofensiv
Doar aștept pe o bancă rece-n ploaie, c-o fac ca să-mi fie frig
E o ideologie abstractă, proastă
Și e vorba de demență, strig, clar nu de-o fată
E păcat că ai plecat.. Ce căcat? Ne-nțelegeam
Boală psihică precară, nu deveneai ce-mi doream
Asta e o concluzie vagă, proastă, la tot ce spuneam
Tristețea-i fosta fericire, când fericirea e rea.

Outro:
– Băi! Te sun să-mi închizi, și după două secunde mă suni?
– OK, nu-mi pasă.. Ai făcut rost de căști?
– Îs la țară.
– Păi. Și când tragem piesa aia, cu demența? Știi că avem nevoie să mai terminăm noi albumul ăsta?
– La, la propriu.
– Da..