dascalita – Versuri.pro

Mariana Marin - Dascălița

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Într-o dimineață,
să te trezești în brațe cu o realitate doldora,
– ca producția de oțel pe cap de locuitor!
Să o mângâi ușor pe creștet.
Să-i spui vorbe de dragoste.
Să-i rupi (din iubire) un deget.
Ehei, cum încep personajele să existe!
În vagonul nr. 11
viața ta se lipește strâns de geamurile murdare
– și își cheamă în ajutor rudele și prietenii, pisica și câinele,
zăpada de anul trecut și mătăniile
O realitate doldora,
care începe și sfârșește într-o gară de câmpie,
unde oamenii urâți și negricioși te privesc cu ciudă, pentru că ai studii
și ești trăsnită și șuie
Așa, tăvălită în trenciul tău alb,
pari un spion industrial,
căruia i-au scos cu forcepsul melancolia (și frica lui de mămică!)
Nu, de ce să verși!
Uite, pe iubitul acesta nou,
îl vei părăsi la fel de sărac și cu părul alb.
Nu, de ce să muști!
Pisica și câinele?
Zăpada de anul trecut și mătăniile?
Șobolanii decenți ai orașelor?
Vorbe.
Povestește-le mai departe copiilor „Cei trei mușchetari” și mai ales nu uita să le spui că nici unul nu scapă.
Ei doar se prefac.

Octavian Goga - Dăscălița

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Dăscălița.
Când, tremurându-și jalea și sfiala,
Un cânt pribeag îmbrățișează firea,
Și-un trandafir crescut în umbră moare,
Și soare nu-i să-i plângă risipirea,
Eu plâng atunci, căci tu-mi răsai în zare,
A vremii noastre dreaptă muceniță,
Copil blajin, cuminte prea devreme,
Sfielnică, bălaie dăscălița.
Ca strălucirea ochilor tăi limpezi,
Poveste nu-i mai jalnic povestită,
Tu ești din leagăn soră cu sfiala,
Pe buza ta n-a tremurat ispită.
Cununa ta de zile și de visuri
Au împletit-o rele ursitoare,
Ca fruntea ta nu-i frunte de zăpadă,
Și mână nu-i atâtea știutoare.
Moșnegi, ceteți ai cărților din strană,
Din graiul tău culeg învățătură,
E scrisă parcă-n zâmbetele tale
Seninătatea slovei din scriptură.
În barba lor, căruntă ca amurgul,
Ei strâng prinosul lacrimilor sfinte,
Căci văd aievea întrupat ceaslovul
În vorba ta domoală și cuminte.
La tine vin nevestele să-și plângă
Feciorii duși în slujbă la-mpăratul,
Și tu ascunzi o lacrimă-ntre slove,
În alte țări când le trimiți oftatul..
Și fete vin, să le-nflorești altița,
La pragul tău e plină ulicioara,
Și fetele își șopotesc în taină:
„Ce mâini frumoase are domnișoara! „.
.. Așa, grijind copiii altor mame,
Te stingi zâmbind în calea ta, fecioară,
Iar căpătâiul somnului tău vitreg
De-un vis deșert zadarnic se-nfioară.
Tu parc-auzi cum picură la geamuri
Un ciripit de pui de rândunică
Și-un gând răzleț îți înfierbântă tâmpla,
Cu tine-adoarme-o dulce, sfântă frică.
Sfios, amurgul toamnei mohorâte
Își mișcă-ncet podoaba lui bolnavă,
Ca din cădelniți fumul de tămâie,
Prelung se zbate frunza din dumbravă.
Tu stai în prag, și din frăgar o frunză
La sânul tău s-a coborât să moară,
Iar vântul spune crengilor plecate
Povestea ta, frumoasă domnișoară..

Anica Ganțu - Școlărița

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Sunt la școală, n-am ce face,
Să învăț mie nu-mi place,
Dar zbiară tata și muma
Să nu las școala de-acuma.
De s-ar învăța la școală
Să te lecuiești de boală
La toți dascălii aș spune
C-am un dor și nu mi-e bine.
Cum să-i spun la dăscăliță
Că am dor și suferință,
Văd că nici ei nu-i e bine
Are dor și ea ca mine,
Dorul mai rău mă omoară
Când mă duc ziua la școală,
Care crede suferința?
Numai eu și dăscălița!.
Refren:
Au, au, un băiat
În grea boală m-a băgat,
De-ar ști ce dor duce fata
N-ar zbiera muma cu tata.