II.
Copiii erau de toate felurile. Unii mai mari, alții mai mici
Și cum învățau? Aduceau un car cu nisip, îl nivelau
stau toți grămadă pe lângă el. Și așa-nvățau literele.
Ștergeau și iar îl întindeau.
– Ia zii, mă, A – făcea învățătorul.
– Zii și tu, răspunde elevul.
– Păi, io zisei.
– Păi, mai zii o dată.
Bată-te Dumnezeu să te bată! și pleca de lângă el.
Pe unii îi „gâdila” la palmă cu o linie;
– Monitor, dă-i atâtea cu dunga și atâtea cu latul.
Și alea cu dunga dureau mai rău.
Și unul zice – cine-o fi fost ăla?
– „Lasă-mă, domnule
învățător, nu mai da cu dunga, că-ți dau un leu,
Mi-1 dete tata să iau condeie.”.

III.
Mai era un învățător, care-1 suplinea pe Matei,
Unul din Prejoi. Își amintea Ilie Chelcea de el:
„Venea învățătorul cu mămăliga la șold”.
, legată într-o batistă, avea și el acolo
Vreo ceapă!
Școala era pe locul lui Gheorghe Banta și la ea zidiseră
Ilie și Ion Țuruc, doi frați, meșteri zidari, veniți din Negoiești.
Ion Țuruc e străbunicul meu.
Iar Ilie a fost tatăl a trei fete:
Lița, Lia (muma alei lu Trică-a lui Gogu) și Anica
(Muma lui Ilie-al Anicăi).
Ăștia din Negoiești erau săraci, pe moșie boierească, grecească,
Săteau acolo în Gura Vocnii, o vâlcea, când cobori în Amaradia.
Acolo era și-o bisericuță, mititică, așa cam cât o cameră,
Și-o fântână cu trei izvoare, o cișmea.

IV.
Dar Matei învățătorul, parcă-1 văd
Descălecând, lăsând calul să pască împiedicat
Și el dezgropându-și de la capul locului
Hainele rele și sapa,
Schimbându-se cu hainele rele și-ncepând munca,
După ce-i învățase pe ăia azbuchea, pe nisip.
Așa se-nvăța mai-nainte
Și intelectualului nu-i era rușine
Să vină cu mămăliga la șold.
Nu se rupsese bine de pământ,
Tot în el își punea speranța
Și-o îngropa, cum își îngropa hainele,
Ca în lada de zestre,
La păstrat.

Refren: Ce dulce ne certa
Ce duios ne zâmbea
Când voi fi mare-aș vrea să fiu ca ea,
Învățătoarea mea.

Ani în șir vor zbura,
Dascăli mulți vom avea
Dar nimeni nu va fi ca ea,
Învățătoarea mea.

Refren: Ce dulce…