Să începem de la dreapta spre stânga,
Privește acest
Tizian!
Într-adevăr, în lupă se vede stângăcia execuției,
Tabloul fusese pictat de un elev fără talent, într-o oră de desen.
– În fundul sufletului mă rodea un fel de îndoială
în privința lui, șopti galben colecționarul.
Dar acel
Rafael, pe care-l studiezi acum,
Dacă e o copie,
însăși mâna lui
Dumnezeu a făcut-o, ha, ha, ha!

Privește, și cercetătorul care n-avea chef de glumă, îi arătă numărul de serie înregistrat în pupilele madonei.
Pe la mijlocul sălii nici n-apucă să îndrepte
Lupa spre ele
Și tablourile cădeau singure.
În fața ultimei pânze,
Rembrandt milionarul! –
Colecționarul
Își duse mâna la inimă și căzând
Din gura lui zburară lilieci.
Specialistul colindă apoi prin multe muzee
Pe care le umplu de ridicol.
Nici măcar ramele nu erau veritabile,
Lupa neînduplecată scotea la iveală
Lucrări groaznice.
Toți marii maeștri fuseseră uciși,
După primele trăsături de penel,
Și ucigașii le furaseră numele,
Pictaseră în continuare cu uleiurile lor,
Moarte și ele,
Odată cu sângele cel adevărat.
Așa se goliră galeriile,
Achizitorii nepricepuți înfundară pușcăriile.
În urma omului cu lupa se întindea un pustiu de moarte
Și el era tot mai trist.
Odată, îi veni în gând
Să îndrepte lupa spre strada pe care mergea
Și observă cu mâhnire că era falsă.
Strada adevărată se afla mult mai încolo.
Privi orașul – era fals, copacii falși,
Și începu să plângă.
Plângând cu hohote și tremurând tot,
în afara mâinii care ținea teribilul instrument.
El o porni foarte bătrân înainte,
Continuând să desființeze lumea.