Stefan Augustin Doinaş - Cvadratura Cercului

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Multiplul
Unu diferit de sine o! mare-absență uneltind în toate
niciunde-pretutindeni-altul vine vizibil numai din precaritate
tiparul care bântuie prin ore dobânda-n lacrimi a identității
pe-un crug imens de licăre minore stă-mpricinat și martor judecății
model adânc deschis ca o-ntrebare negat e tot ce-i înflorește-n mână
o verticală-n sus-și-n-jos plimbare mereu se face veșnic se amână
posibil tandru investind prezentul cu semne uriașe-n zarea scundă
împovărat de secole e urgentul vădii căruia-i place să se-ascundă.
I.
vădit căruia-i place să se-ascundă în miezul zilei și-n știute locuri
eonul fraged arde-ntr-o secundă cu felurit înmiresmate focuri
atât de-aici și-atâta de departe ca n-are-azil anume ca să-l mintă
nici tronuri îmbâind un cer aparte nici smirnă fumegându-l în incintă
ci numai spațiul dincoace de lucruri ce garantându-le putința naște
menirea lor aici ca involucruri și aurul ființei lor ca moaște
o! numai lungi interioare-asedii la care distilând lumești toxine
se-mprăștie rătăcitor prin medii multiplul
Unu diferit de sine.
II.
multiplul
Unu diferit de sine alai constrâns de lucruri lucrătoare
ce sâmbăta se scaldă în bazine și iese pregătit de sărbătoare
mereu veghează să se scurgă noaptea ca peste clime umede-aurora
s-o-ncoroneze opulent pe-a șaptea drept singura salvare-a tuturora
dar vai! nu simt duminica secretă ce-n fiecare dimineață sapă
biserica îngustă-n deal de cretă lărgind mereu cu plânsul ei de apă.
spărtura lor cea dinlăuntru lacră din care tuturor pe rând le scoate
figura-ntru-mplinire și-o consacră o mare-absență uneltind în toate.
III.
o! mare-absență uneltind în toate statornicind a-toate-schimbătorul
ca vămi captive-n spira unei roate ca drum în care crede călătorul
ca ordine împărătească vidul din faguri din ulcioare și din osii
tenacele navalnicul avidul de vinuri de distanțe de ambrozii
întreg care-și desfășura de-a rândul poveștii sale părțile-n gâlceavă
și-a căror alternanță conspirându-l îi ține loc de floare bob și pleavă
și care-ntruna se reneagă ca să cunoască-n schimbul purpuriu din vine
ca frăgezindu-și linceda carcasă niciunde-pretutindeni-altul vine.
IV.
niciunde-pretutindeni-altul vine de-a lungul ființării ca s-o-nfrunte
o tainică furtună din lavine o volburoasă vîpie din frunte
ce pură vremuire-n oarba sferă a lucrurilor le destupă văzul?
ce falie în prisma rece-oferă prilej fierbinte de-a-ncolți ovăzul?
căci iată – semințiile pe drumul intrării lor cu aștrii buni sau mașteri
își poartă toate ca-n cocoșă scrumul de trebuință repetatei nașteri
ținându-se de mână ca-ntr-o joacă o! ce mărunta solidaritate
cu sâmburele care se dezghioacă vizibil numai din precaritate.
V.
vizibil numai din precaritate se-ntrezărește rege-al nunții nunul
abscons al lucrurilor măritate cu sensul lor care nunțesc în
Unul
umblând pe loc gustându-și confirmarea aceleiași vechi orații cântă-n plasmă
actiniei ce luminează marea Pleiadelor ce și-au negat mireasma
aceleași brațe dau și iau întruna se dăruie se-ntorc aceleași gesturi
ce inocență se-mplinește luna la termen fix din vinovate resturi!
adesea însă-n desfrânata-i huiită localnicul de spații băutor
e o victimă-a secundelor și uită tiparul care bântuie prin ore.
VI.
lipani! care bântuie prin ore cel dinaintea lucrurilor pune
temeiul necesarei aurore în praful cald al zilei care-apune
în spinul rourat de umilință ce nu râvnește loc ci-și poartă locul
în care singur este cu putință în care-așteaptă calm să-l pască focul
ce albii mai abrupte de pe creste prin care firea lor fidelă cade
le-ar da mai mult avânt decât aceste mereu-vuind-în-sinea-lor cascade?
contrai- al devenirii nu divinul le prinde-acum în jocul voluptății
ci propriul chip amețitor ca vinul dobânda-n lacrimi a identității.
VII.
dobânda-n lacrimi a identității vigilul credincios ce ține-n brațe
plevușca mării liota cetății și stelele de care să se-agațe
cel păstrător de cupe și de frunze de-asemănarea-ntregului cu partea
cel cu obraz friabil ca un grunz e jignit de câtă viață surpă moartea
dar celălalt prietenul din vintre ce nu-și ridică niciodată fața
acela sparge porțile să intre cu fiecare pas al morții viața
agent subtil complice-n epenteză umbeliferelor înaltei flore
el pune lucrurile-n paranteză pe-un crug imens de licăre minore.
VIII.
pe-un crug imens de licăre minore dușmani și-amici
Ființei se strămută neantul gata zilnic s-o ignore
ce zi de zi cu goluri o-mprumută
lucrarea timpului urmând modelul care-i zorește leneșa aripa
parelnicul cu luciul ca oțelul ce din oglinzi neargintate țipă
răsfrângerile minții-n care verbul o-ntâmpină cu dulci himere spuse
și devenirea convertind acerbul substrat în forme noi mereu spuse
ce salutare dușmanii! feude în care ea plătind ebrietății
survine sieși ca integru jude stă pricina și martor judecății.
IX.
stă pricina și martor judecății în maturarea timpului o poamă
dar nu-n hotarul strâmt al unității ci-ntr-un deschis biruitor ce cheamă
asemeni unui umblet ce-n balansul fapturilor a izbutit să nască
un alt mai sigur echilibru – dansul supra-lumesc în forfota cerească
izvor de grații ritmuri provizorii lucind în gangul zilei mici ca geme
potente fosforind ca infuzorii pluralități ce parcă ies din vreme.
recolte mirosind a noua lume ca orizont al boabei din hambare
în care suflul holdelor postum e model adânc deschis ca o-ntrebare.
X.
model adânc deschis ca o-ntrebare triunghi născându-l pe ce-ar-fi-să-fie
din păsări încă-n ouă și-n cuibare din luturi încă-n stare străvezie
acest ostrov intim se cucerește de sine însuși în cutreier
ca o cărare simplă-naintind regeste spre tronul ei ca un segment de
Tao
dar niciodată singur nu se-ncheagă treime de neliniști ce confirmă
o șansă-a ei de-a se simți întreagă egală celei de-a se ști infirma
deschidere-nsănătoșind realul de-un alter-ego care îl îngână
mereu cu brațul întins spre idealul negat de tot ce-i înflorește-n mână.
XI.
negat de tot ce-i înflorește-n mână ce-a fost ce este ce va fi e suma
a ceea ce-n scădere să rămână ca rost al focului care-l consumă
o! foamea lor – pulsație și număr eruptă normă șiruri de proporții
smugind din lut și aducând pe umăr măsura ce-n închidere deschide
din zarea lor scăzută-n alta nouă cohorte de fapturi efemeride
sfidând răcoarea și murind în rouă ce rit sever! legiferind în haos
eterică-n sangvină ei schimbare se despletește-n aparent repaos o verticală-n sus-și-n-jos plimbare.
XII.
o verticală-n sus-și-n-jos plimbare semințele-n vârtej dilată câmpul
însămânțării când pe izobare cu alt surâs pe-obraz apare timpul
când inegala-n unduite creșteri cu orice fire se încearcă
Firea când convenind la văduvie meșteri susțin cu zid de lapte mănăstirea
nici una precum alta cu-amănuntul dar toate-asemenea-n meniri sub castul
acoperiș particular-mărunțelul care-nmultindu-se le suie fastul
la fel cu lucrurile ce-o-nfașoară Ființa e aici! la îndemână
epura-a unei zăriști ce ușoară mereu se face veșnic se amână.
XIII.
mereu se face veșnic se amână topirea marginilor în nemărginiri.
obscură
Muma stăruie stăpână urnind plăpânde teorii de sarcini
care-mplinite-nemplinite scundă un mai-adânc în limita făpturii
precum în pluguri negricioase-n urmă palpită sub sprânceana arăturii
orbita grâului obștească hrană ce va veni atât de-ntinsă-n haturi
și fără scop ca vara suverană cu cât ți-o dă cu-atâta nu te saturi
dezmărginire-n tril când filomela-și divulgă sufletele și-n latentul
venin al clipei se-ndârjește-același posibil tandru investind prezentul.
XIV.
posibil tandru investind prezentul instinct al rostului și cuviinței
cu ce se va serba evenimentul complet-în-risipire al
Ființei?
ca orizont
Ea n-are decât trupuri pe care le aruncă-ntru-nviere ca trup doar
fagurii în care grupuri zumzăitoare se dizolvă-n miere
ca miere numai noima sieși dată aceeași-alta după cum din ceară
o gură nu-ncetează niciodată pierzându-se-n delicii să mai ceară
dar nimeni din afară nu păstrează nectarele pe buza muribundă
Ea singură-și vorbește și stă trează cu semne uriașe-n zarea scundă.
XV.
cu semne uriașe-n zarea scundă această-ntindere-i un limb de tâlcuri
ce-adeseori apucă să răspundă zgârcit chemării lor ca niște pilcuri
cu zbatere de aripă domoală ce-abia pornită-ncepe să renunțe
dar ah! ce infinituri se răscoală în gușa-nnodată cu grăunțe
ce perspectivă somnoros întoarsă a vidului și ce bogate vedre
de plasmărire liberă revarsă rigidul pentagrup de poliedre!
sub scurgerea lor limpede ca basmul un alt a fi respiră existentul
eliberat de veșnicii e spasmul împovărat de secoli e urgentul.
XVI.
împovărat de secoli e urgentul și nu e omul cel chemat să pună
în lucrurile lumii nici accentul Ființei nici măsura cea mai bună
da! toate câte sunt cunosc extazul pe treapta lor ca floare și nisipuri
ci unul singur stă senin obrazul sub plânsu-atâtor mărunțite chipuri
căci numai
Ea desăvârșind – modestă în săvârșiri – necunoscutul duce
realul mai departe și atestă o noimă a destinelor caduce.
deopotrivă-n prima lor substanță aceasta! și-n subțanta lor secundă
model activ și tuturor instanța vădit căruia-i place să se ascundă
vădit căruia-i place să se ascundă împovărat de secoli e urgentul
Cu semne uriașe-n zarea scundă posibil tandru investind prezentul
mereu se face veșnic se amână o verticală~n sus-și-n-jos plimbare
negat e tot ce-i înflorește-n mână model adânc deschis ca o-ntrebare
stă pricina și martor judecății pe-un crug imens de licăre minore
dobânda-n lacrimi a identității tiparul care bântuie prin ore
vizibil numai din precaritate niciunde-pretutindeni-altul vine
o! mare-absență uneltind în toate multiplul
Unu diferit de sine

cvadratura cercului – Versuri.pro

Stefan Augustin Doinaş - Cvadratura Cercului