Gani - Cuvânt Înainte (Spoken Word)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Cu vânt înainte își ia avânt,
Că încă simte și surprinde
Când se prinde levitând la tine-n minte.
Idei, gânduri, clipite șlefuite-n
Ore convertite-n N nopți nedormite
Mai și-nchide câte-un ochi, când se desprinde
De pe-orbite ce-i iau ochii și.. atunci se-aprinde.
Nu ia loc, doar.. se închide-n sine
A nimănui și totuși.. pentru oricine
Care tinde să ezite, rezilient la ce emite,
Dar.. totuși.. transparent prin ce transmite.
Revin simțiri pe nesimțite,
Motive, motivații din frustrări înăbușite,
Întrebări, nereușite – o au la mână ca pe chinte.
Dar și iertări când, depășite,
Și-aduce-aminte: toate merită trăite.
Catharsis ca atare-n căutare de zile-nsorite
Și credință să viseze din nou la nopți liniștite,
Unite prin circuite ce transpun instincte
O ambiționează să le facă auzite.
Evoluție – notă cu notă își promite
E-o soluție să reseteze orice limite.
Sunet clădit peste ispite transmite-o rugăminte
Și-așa a revenit la primul Cuvânt înainte
De-oricare alte cuvinte..

Eusebiu Camilar - Cuvânt Înainte

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

N-am ascultat cuvântul bietei mame,
Să nu mă fac în lume de alai:
De când am început a scrie drame
Succesele se țin de mine scai!
Nu-s singur vinovat de insuccese:
În față am prea mari contemporani,
Prea mulți poeți cu opere alese,
Balzaci ai prozei, dramaturgi titani!
Dar mă gândesc că este foarte bine,
Să ai deasupra pomi așa de nanți:
Trăiesc atâtea gâze și albine
Chiar și la umbra unor elefanți..
Trăim împrumutând de ici, de colo,
De pe la cei nepieritori în veci!
La optsprezece ani, n-am fost Apollo,
Și nici bogat n-am fost la patruzeci..
Ca mulți confrați, visez la alte sfere,
Cu mâinile înfipte în folclor!
Dar de-ar veni țăranul și ne-ar cere
Să-i dăm legalul drept de autor,
Ca iepurii sub haturi ne-am ascunde,
Și unii ar fugi în țintirim,
De ne-ar veni, din ale vremii unde
La poartă, autorul anonim..
Ba, unii poate nu l-ar recunoaște,
La ușă l-ar ține ca pe-un milog,
Și-ar năzui cu apă să-l împroaște..
Dar nu mai spun duiosul epilog,
Nu șade bine să-mi bârfesc confrații,
Năravu-i părăsit și de femei:
Mai bine, osanale și ovații,
Căci mă bârfesc destul, pe mine, ei!
Spun unii că nu fac literatură,
Ci, apă chioară.. fără caracter.
Că n-am în mine nici destulă ură,
Să pot să fiu al vremii făclier!
Pesemne, hotărăște veșnicia,
Dac-am avut cândva puțin talent!
(De-aceea, poate, și Academia
Nu m-a ales decât.. corespondent!)
Ciudat de tot! Ilustrele talente
Coboare-se de sus, la mine-n sat,
Să-ntrebe de părintele Vichente
Cât am gemut și cât am lăcrămat,
Pân’ m-am suit la înțelesul slovii
Ca ața de fasolă pe arac!
Câmpia Bucovinei și Moldovii
M-au cunoscut, pe umăr cu un sac,
In care-aveam opincile prea sparte
Și mămăliga rece din ștergar!
Râvnind să-nvăț măcar un bob de carte,
O tinerețe am umblat hoinar,
Parale chioare să adun din lume,
Să le plătesc la dascălii din târg;
Cu o custură mi-am scobit un nume
În scoarța vremii. Ostenind cu sârg,
Am renunțat la orice bucurie,
Și stau și scriu, departe, într-un sat.
Nu sap vreun monument în veșnicie,
Căci niciodată nu m-au frământat,
Absurde, goale visuri, gărgăunii!
Ai mei, m-au învățat să fiu modest!
Nu dau, pe aur frumusețea lunii,
Și dealul nostru mic, pe Everest!
S-a pleșuvit prin vreme delușorul,
Spre vânturi doar s-a opintit din greu!
Luptând prin lumea largă cu zăporul,
M-am opintit și-am pleșuvit și eu,
Încât, adese, când se uită mama
La fruntea mea, oftează în ascuns!
Dar codrii noștri mândri ca arama,
Nu s-au golit, îmbătrânind de-ajuns?
Oftez adese când mă uit în urmă,
Si mă întreb ce treburi am făcut:
Dar oare păstorind o mică turmă,
Arând și semănând obștescul lut,
Făceam mai mult? O, știu acum prea bine,
Că de plantam la poartă plopi, răchiți,
Un veac întreg își aminteau de mine
Hulubii și drumeții obosiți,
Cu mâna asta de săpam țărâna,
S-ajung la un filon de ape reci,
În amintirea satului, Fântâna
Lui Cămilar ar fi trăit în veci!
Dar nu-i nimic, e prea târziu acuma,
Să mă întorc de unde am pornit!
Trec cărțile ca roua și ca bruma,
Și fericit am fost când m-au citit
Vecinii mei, și s-au mândrit adese
Că au în sat un fel de scriitor..
Mă-nvăț, câte puțin, să nu-mi mai pese
Că n-am fost clopot veșnic vestitor,
Vuirile s-ajungă în milenii!
Pe-al meu cuvânt cetăți nu s-or zidi!
Sunt mulțumit că au zâmbit sătenii,
Că mi-au trăit cuvântul, doar o zi!
Cam asta mi-este lunga aventură
În continentul unde stă Homer!
N-am cunoscut invidie nici ură!
De la prieteni, îndurare cer,
Că i-am răpit în vechea mea căscioară,
Să le citesc vreun , ,op nemuritor”
Și nu le-am dat măcar nici apă chioară,
Ca să le fie chinul mai ușor..
*.
Pornește dar, cu bine, cărticică,
În tine nopți și nopți am îngropat!
Gândește-te : și mica rândunică
Străbate un văzduh înviforat..
(Text inedit)

cuvant inainte – Versuri.pro

Gani - Cuvânt Înainte (Spoken Word)

Eusebiu Camilar - Cuvânt Înainte