Florența Albu - Où Sont

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Craii de Curtea-Veche
s-au rătăcit în burg.
Se-nfiripaseră-n amurg
din praf de dărâmături,
în strai vetust –
fantoșe melancolice și grave,
cu-nțepeniri nerafinate în ținută,
cu ochii stinși, în fața mască pală.
Treceau pe străzi, alături,
în pulberi violete de amurg,
pe lângă șantiere
și marmoree coloane albe
cu pas molatic.
Mais, où sont, où sont?..
Le duce-amurgul
să le-nece-n noapte
precum grădinile în rouă.

Ion Brad - Oleandrii

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Când intru-n curtea veche, nu mai vin
Să-mi iasă înainte nici mama, nici bunicul.
Am rătăcit cumva în țintirim?
De fac un pas, mă așteaptă pustiul și nimicul?.
Hei, unde ești, bunico, de ce mă lași s-aștept
La porțile cioplite din lemn și din uitare?
Dacă-mi răsare tata, pare că strâng la piept
Bătrânul nuc ce mișcă mari crengi de disperare.
Nici soră-mea nu iese, nici frații nu mai știu
De pașii mei ce-au rătăcit aiurea,
Că mă trezesc plângând într-un târziu
Precum un brad ce și-a pierdut pădurea.
Cum ai putea, trecut, să mai învii
Din liniștea podită cu humă de cenușă?
Să mă ascund cumva-n acești copii
Ce mă privesc ca stelele din ușă?.
Ce să le spun? De unde sunt? Al cui?
În care veac voi fi plecat de-acasă?
Prin curte bate-un vânt al nimănui
Și capul să-l întorc nu mă mai lasă.
Hai, dați cu pietre, râdeți, voi puiandri,
Să mă trezesc că ochii voștri taie
În carnea mea ca frunza acestor oleandri
Sădiți când încă mama mă legăna-n copaie.
Hai, spuneți un cuvânt, să știu că iar
Îmi regăsesc năluca fierbinte din pruncie,
Că n-am umblat prin lume în zadar
Și nu-i pustie curtea, doar mi se pare mie.
Copiii tac ca morții. Copiii râd și vin
Să dea cu pietre-n unda pârâului ce trece
La poarta-n care plânge, cărunt, un orb strein
Ce nu-și mai vede steaua-nflorind pe bolta rece.

Curtea Veche – Versuri.pro

Florența Albu - Où Sont

Ion Brad - Oleandrii