Răsună frunzele de-aramă
În voia vântului hoinar
Și mustul coborât la cramă
Îmbracă haina de stejar.

Când strânge toamna lângă tâmplă…
Amare tufe de pelin
Cu sânge vegetal se umple
Genunea fiecărui lin.

În dans frenetic de fecioare
Se lasă parcă dinadins
Călcată via roditoare
Să treac-apoi spre necuprins.

Că doar din boabele ucise
Ale atâtor struguri copți
Se nasc fuioarele cu vise
De tors la vremea altor nopți.

Și-n nunțile ce-or fi să vină
Mereu, cules după cules,
Prin vin se-ntoarce la lumină
Străvechiul vieții înțeles.