Mircea Cărtărescu - Cuirasatul Tod

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Farduri, farduri, farduri… nopți și zile și nopți și zile
Iese luna pe fereastră, intră femeia mirosind a permanganat și zambile
O mână scânteind în mănușa de piele de salamandră deschide
robinetul, și capul lui Dowel sughiță în microfon (penibil)
farduri… trese… capul lui Dowel ca un triplu pistol de argint
vorbește sau nu, traversat de un focar epileptic, de o masă de forță de-un continent scufundat
de un pinnifarina de vis, roșu, cu faruri ascunse, cu cauciucuri
de cauciuc natural. Femeia își rotea fustele și rotulele peste reporterii căzuți din microbuze
excitați până la frondă de tricoul ei încolăcit de sudoare
plimbându-și pixurile peste sânii și brațele ei cu ventuze
capul lui Dowel și bustul lui Washington și coapsele Nadiei Comăneci
jumătăți de dolari, de piese de 15 bani și etole
și boauri de pene îmi irizau ca uleiul prelins în canale
globii albaștri ai ochilor plini de insigne și etichete și abțibilduri
plini de imagini. Și prin lagărul de piele de box
treceam suspinând, însoțindu-mă palizi
numai femeia fără cap și un cap singur obsedat de pitoni.
Oricum, ironia este un sedativ cu o serie întreagă de efecte secundare
de care nici nu te-ai gândi să uzezi dacă nu ar fi o necesitate vitală
asemenea radiațiilor ironia provoacă diskinezii, căderea danturii a părului și mizerie și lipsă de calciu
și lipsă de orașe, de coordonare, și flote de pescuit întorcându-se seara
în rade habsburgice, cu monștri cărnoși în năvod…
Poemul acesta e o noptieră tixită de flacoane, cașete, fiole, pastile
de sticle maro, verzui, înțesată de vase
cu imortele, de partituri, parti-pris-uri, dulcețuri de cireșe
și de nuci verzi; Borussia câștigă sau nu cu Valencia
sondele scot petrol sau doar apă sărată și în general tot ce faci
și tot ce se face, dintr-o intenție de corindon devine doar un vizor
prin care poți vedea cine-i la ușă: doamnă, deschideți,
sunt eu, Raskolnikov, Emil Brumaru, Somoza, oricine
oricine poate fi în definitiv la o ușă numerotată
într-unul dintre noile apartamente
oricine poate ascunde un ferăstrău electric la spate
– doamnă cămătăreasă, minunată pantofăreasă, ai auzit
de cuirasatul Tod? Doamnă cămătăreasă, ai navigat
vreodată la bordul cuirasatului Tod?
– la timonă, la aparatele de ochire, în sala pistoanelor
în sala de dans a lui Nolde singură m-am plimbat, doar în furou m-am plimbat
buzele meu rujate nu sticleau, nu râdeau
ochii mei scânteind de m***ă nu debordau de inteligență
domnule Raskolnikov, tangajul răsturna de pe mese
sticluțele fine de acetonă, o bucată de ciocolată păstrând urma unei danturi de argint
mă privea aburind…
Ironia este că am suflat între noi această himeră
într-un stil cam clujean, cam respectuos, poate…
Oricum nu se schimbă nimic, nu se creează nimic: laboratorul Skylab
tocmai a căzut în continentul austral (și-a strivit
desigur în cădere un înger
și tot desigur e sentimentul total pentru care azi, iată, mai sânger)
dă drumul cât mai tare la robinet, ca pe măsuța transparentă
colecția de capete să urle pe diferite trahee
ca tot atâtea filiere țesând cu o hărnicie cretină lințolii și voaluri
și această complicată coafură a memoriei, atavismelor
și aceste deloc amuzante asigurări că toți până la unul vom deceda
și ne vom împuia și vom vrea pământ și vom asana și vom mazili
și vom spăla mașini și vom bea bere neagră
la Trocadero și la Rotonda, că toate astea vor fi pentru că au fost
și vor veni pentru că au venit; dragi tovarăși
a venit vremea să bombardăm cu cartofi albaștri (vezi Eluard)
aceste savarine cu difuzor
să iubim poezia atât pe timp de film mut cât și pe vreme de film tricolor.
Ironia este extrem de greu de dezamorsat
este extrem de greu să decizi: firul albastru sau firul roșu?
broboane de sudoare se preling în pluton, patentul cauciucat ezită
e foarte greu când cronometrul electric bate lângă focos
și fulguratorul vibrează, și Mathias Sandorf
își bea în biroul de palisandru ceaiul de maté cu fursecuri
și când Vilas Boas se luptă cu șarpele anaconda
cu șarpele viperă, cobra, crotalul, taivanul
când atâtea se petrec în timp ce tocești pentru diploma
euthanasiei…
Cu pielea îmbătrânită, cu retina opacizată, cu freziile veștede
cu stare generală rea, cu toxiinfecție, hidrocefal, translucid
homicid, fratricid, infanticid, suicid
neadaptat dar netragic în bătaia turelelor, kamikadzelor,
te reîntorci la femeia cu orologii de bronz și balanță și cârmă
la doamna cămătăreasă, la minunata pantofăreasă
– doamnă, ai auzit, o întrebi, de cuirasatul Tod din mările sudului
de tramvaiul mărilor sudului, Tod?
– la timonă, la aparatele de ochire, în sala pistoanelor
în sala de dans a lui Nolde singură m-am plimbat, doar în furou m-am plimbat
buzele mele rujate nu sticleau, nu râdeau,
ochii mei scânteind de m***ă nu debordau de inteligență
domnule Raskolnikov, „era un vifor cumplit, grindina piezișă izbea,
la bord nu auzeam decât răsuflul mării,
recele drum de sloiuri..”

cuirasatul tod versuri – Versuri.pro

Mircea Cărtărescu - Cuirasatul Tod