cuier – Versuri.pro

Constantin Michael-Titus - Vacanța

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

În fundul clasei plânge gol cuierul,
În bănci, ascultă praful lecția tăcut,
Pe sală trece-alene ușierul,
Iar vântul-afară-și trece de urât.
De pe catedră-o umbră-nchipuită
Tronează cu-un “silentium” pedant,
Pe tablă-o muscă ia notițe
Și-o corectează un gândac savant.
Lumina-și cere voie-afară,
Iar locul ei, mâhnit, îl ia amurgul,
Din ce în ce, fereastra-i mai neclară,
Chiar praful-n bănci dă semn de plictiseală.
Gândacul s-a lăsat de corectură;
Neobservat se duce-n colțul clasei
Și-apoi dispare într-o crăpătură.
Pe tablă musca pune punct deodată
Și zboară sus pe lampă, îmbufnată.

Ion Caraion - Trib XV

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Și parcă aveam un cuier cenușiu în spate. Cu haine.
Cu multe haine și multe brațe.
Cu urechi scămoase. Lungi.
Bălăbăneau toate hainele și toate pălăriile.
Foșnind. Foșnind, învăluindu-mă
cu vocile lor moi, căptușite.
Ca o salată de păianjeni pentru Dumnezeu,
Ca untdelemnul. Ori ca mierea.
Ca însăși convalescența mea liliachie.
Urechile clămpăneau. Pe cuier
se urcau frigul și gândacul.
Era un gândac de la ceilalți.
Pasărea împăiată ciugulea ceva din liniatura orologiului.
O muzică tubulară restabilea cordialitățile cu viața.
Cu viața cui? a cui?
Bălăbăneau toate hainele. Scuturându-și
toate scamele peste mine.
Peste creionul meu.
Și sângele se făcea vâscos, tulbure, intoxicat.
O cretă.
Se usca.
Devenea pulbere.
Pulbere.
Nisip.
Făină.
Un praf. O colonie de particule imponderabile. Un aer
maladiv. Care mă îneca.
Și pe mine și timpul. Și aveam obsesia lui.
Gustam din el.
Simțeam cum ninge, cum cerne.
Ningea peste cugetul, peste viitorul meu. Peste
goluri și civilizații.
Leșiatic.
Scamatorește.
Sedimenta panică și dezgust.
Și parcă aveam un spate
cenușiu în cuier un cuier
cenușiu în ureche cu gândaci
cu gândaci cu gândaci cu gândaci
liliachii
de la pasărea cealaltă.

Vasko Popa - În Cuier

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Gulerele au ros
Gâturile golurilor spânzurate.
Ultimele gânduri se clocesc
În caldele pălării.
Degetele amurgului atârnă
Din mânecile rămase văduve.
O verde spaimă răsare
Din blândele cute.