Jorge Luis Borges - Andres Armoa

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Anii i-au lăsat câteva cuvinte în limba guarani, pe care știe
să le folosească la momentul potrivit, dar pe care nu le-ar
putea traduce decât cu o oarecare dificultate.
Ceilalți soldați îl acceptă, dar unii (nu toți) simt că există
în el ceva străin, de parc-ar fi eretic ori necredincios ori
ar suferi de o boală.
Această respingere îl supără mai puțin decât
slugărnicia recruților.
Nu e băutor, dar se aghesmuiește sâmbăta.
S-a desprins să bea mate, care-i mai ține de urât.
Femeile nu-l iubesc, iar el nu le caută.
Are un copil la Dolores. De ani de zile nu știe nimic
despre el, cum li se întâmplă adesea oamenilor simpli,
care nu scriu.
Nu e un om prea vorbăreț, dar povestește adesea, mereu
cu aceleași cuvinte, marșul acela lung de sute de leghe
de la Junin la San Carlos. Poate că povestește cu aceleași
cuvinte fiindcă le știe pe dinafară și a uitat faptele.
Nu are pat. Doarme pe unde apucă și nu știe ce
sunt coșmarurile.
Are cugetul împăcat. S-a limitat să îndeplinească ordinele.
Se bucură de încrederea șefilor săi.
E parlagiu.
A pierdut socoteala timpului și nu știe de câte ori a văzut
revărsatul zorilor în deșert.
A pierdut socoteala vitelor sugrumate, dar n-o va
uita pe cea dintâi și expresia ochilor ei.
Nu va fi avansat niciodată. Nu trebuie să atragă atenția.
În provincia lui a fost îmblânzitor. Acum nu mai e în stare
să încalece un cal sălbatic, dar îi plac caii și se înțelege cu ei.
Este prieten cu un băștinaș.

cuget impacat – Versuri.pro

Jorge Luis Borges - Andres Armoa