criza existentiala – Versuri.pro

Daniel Aurelian Radulescu feat Goeteri - Criză

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Evit să-mi memorez părinți, pe mamă,
Refuz să-mi calculez anii rămași.
Îmi neg greșeli, trecute la urmași.
Nu vreau să calculez nici tragedie, dramă!
Tot mă opun la pierderea de zile,
Spun nu ispitei din conveniență.
Sunt îndărătnic, cred în existență.
Nu vreau să mor, visez; „Ce faci copile?”!
Dau înapoi, când nu dețin promisul,
Întorc cuvântul, pedepsit degeaba.
Nu mai răspund, de vina nu mi-e treaba.
Nu cred că bun, îmi câștig paradisul!
Mă plâng la amintiri despre părinți,
Nu știu de ce-mi rămâne așa puțin.
Nici vorbă, pe copii din zbor să țin.
Nu fac vreun rău, chiar de cu rău mă minți, alinți.
Nu mă dezbrac de simțuri, caracter,
M-opun să-mi risipesc sămânța-miez.
Elimin aroganța-n propriu crez.
Neg că-n pământ, o zi.. voi fi pe cer!
Expir, excret de mult din mine, aspirații.
Mă încăpățânez, vital, printre negații!!!

George Bacovia - Pro Arte II

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Eu scriu
Și, poate,
Trădez
O criză morală,
Fără s-o știu, –
Ar obiecta
Cititorul.
Mănânc
Ca să trăiesc.
Scriu
Să mă deștept.
– Contagiul
De tristul meu moral,
Stimate cititor,
Uită-l, –
După alte cărți

Nichita Stănescu - Alte Chei

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Alte chei.
Ramâne feșnic nedeschisă poarta aerului.
Noi încercăm s-o deschidem cu respirarea,
noi încercăm s-o deschidem cu păsările
noi încercăm s-o deschidem cu răsăritul soarelui.
Dar rămâne închisă poarta aerului.
Norii nu sunt chei, norii nu sunt chei,
nu-i așa?
rămâne veșnic închisă poarta aerului.
Mă sufoc, iubito,
mă sufoc de acest crivăț violent,
de acest simun care plânge.

Adrian Păunescu - Criză în Întuneric

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Pădure de-a dreapta, pădure de-a stânga,
Ce margini grețoase de hău
Și marea în țărm își continuă tanga
Și mie mi-e rău.
Ce mult întuneric, nu văd nicio cale,
Vapoarele-n mare sunt reci,
În mine un haos întreg se prăvale
Și, moarte, cum treci!.
Se vaită cucii în cuiburi ciudate
Și mie, în mine, mi-e greu.
Și marea bolnavă se-agită și bate
În sângele meu.
De ce să m-agăț când sunt toate fugare
Și oamenii dorm liniștiți,
De tine, pădure, și bornă, și mare,
De voi ce nu știți.
Un doctor îmi trebuie, unde e dânsul?
Mă doare și nu știu să spun,
Ca hațul mă trage în negură plânsul,
Mi-e rău și sunt bun.
Contractele mele cu lumea sunt sparte,
Contractul cu mine e mort,
Spre casele tale, absurda mea moarte,
Abia te mai port.
Mă aflu-n mașină, șoferul oprește,
Mi-e teamă-n șosea c-o să mor
Și marea vuiește un pic de nădejde
Și-un prim ajutor.
Și-apoi la hotel, într-o cameră chioară,
Injecții și tot ce mai e,
I-e silă ființei acum să și moară
Și nu știu de ce?.
La marginea mării venise poetul
Să doarmă un somn liniștit
Și poate-l obțin, acum, eu, cu-ncetul,
Cădere în mit.
Aprind o veioză și fața mi-e sură,
Injecția bate adânc
Și somnul sau moartea alene mă fură,
Mi-e bine și plâng.
Atâta pustiu e pe buzele mele,
Chimia m-a dat vârstei reci,
Mai sunt sanatorii, deasupra în stele,
Poți, moarte, să treci.
Adorm pronunțând bâlbâite cuvinte
Și pulsul mi-e trist și mi-e rar,
Mă trag ca un stol de aduceri-aminte
În dicționar.
De-a dreapta pădure, pădure de-a stânga
Și trupul beteag și olog
Și marea în țărm își continuă tanga
Și cui să ma rog?.