Sdst - Scrisoare de Pe Front

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Bătrânul: În front am fost până în Cortul Domnului în Rusia, în ’42. Când în ’42 eu am plecat ca voluntar
în regimentul 21 artilerie Slatina-Olt, după perioada de instrucție,
ne-a îmbarcat, ne-am pornit pe front și, cum să spun eu în Rusia la „Millerov”.
Am luat frontul și am mers de la „Millerov” până la Cortul Domnului. Noi pe front, câteva sute
de kilometri.
SDST: În memoria bunicului meu, decorat în luptele de la Odessa.
Aceasta este prima scrisoare pe care am reușit să ți-o trimit.
Am scăpat de instrucție și-acum sper să am mai mult timp.
Sunt într-un tren militar ce ne duce spre Odessa lent.
Momentan dinspre orizont aud doar sunete de bombardament.
O să participăm la eliberarea orașului, nu cred că va dura mult.
Suntem toți entuziasmați, eu unul parcă simt că o să-i îngropăm în pământ.
Vă transmit cu drag toate cele bune.
În fiecare gară am fost întâmpinați în urare de multă lume.
Gazeta locală scrie că suntem pregătiți bine.
Te rog să mă crezi c-ai fi fost tare mândră de mine.
Sunt un norocos soldat în regimentul de infanterie.
Războiul nu-i atât de dur, veteranul ăla nebun nu încerca decât să ne sperie.
Mâine ajungem la linia de front, noi îi spunem „ziua cea mare”.
Am făcut o poză în uniforma mea, o s-o primești luna viitoare.
Ard de nerăbdare să-l snopesc pe Ivan cu patul puștii mele.
Am înțeles că sunt slăbiți și au destule probleme.
Știu că suntem de partea binelui și avem sorți de izbândă.
Am învățat în cazarmă că avem o putere cruntă.
A noastră armată e neînfântă!
Sper să-ți dau și alte vesti bune cât de curând.
Tre’ să închei, l-am auzit pe comandant urlând, probabil coborâm.
Deși sunt plecat de puțin timp îți simt lipsa.
Simt că înnebunesc.
Mi-e dor de tine, de-ai mei și-abia aștept să vă văd!
Te iubesc!
bătrânu: Chiar în Cortul Domnului, am stat acolo cam un termen de vreo 3 sau 4 luni. Până ce a rupt rușii frontul la italieni. Și dacă a rupt frontul la italieni
, ne-a mutat pe noi în locul italienilor în frunte ca să stabilească frontul.
SDST: Sunt 4 patrule, câțiva în spate îmbrăcați în haine de stradă.
Militari ai armatei din care fac parte se pregătesc parcă pentru paradă.
„Ăștia-s bocanci, asta-i ranița, doar urci în tanc și…”
Tragi cât vezi cu ochii, nu se ține cont de numărul de morți.
La noi în unitate dacă nu riști, riști să fii cel tras la sorți.
Port aceleași haine, parcă e o tortură, visez la decorațiuni parcă-s copil.
Am viziuni despre un avânt infailibil.
Ma văd deja în linia întâi cu ai mei da’ până atunci tre’ să trec mâncarea aproape inutilă.
Masa de prânz de după 3, mai am câteva luni, sunt din vechea gardă.
Ăștia de vin acum parcă toți nu vor să creadă ce se-ntâmplă.
Pistoale la tâmplă și amenințări! tactici comuniste.
Ostateci și mustrări, hărți ale războiului, dorul de tine, chinul din mine ce se ține.
Sunt doar umbre ale ecoului.
bătrânu: Eu plecasem voluntar cu vecinu de-aicea, cu Ion Bălăceanu. Care ăsta a rămas pe front în Cortul Domnului, cum spusei.
Acolo când a venit în retragere, pe noi ne-a prins în bombardament, pe drum..
SDST: Așa ceva nu trebuia să se-ntâmple! este îngrozitor
La ce scene asistai ce-mi zvâcnește sângele-n tâmple.
Am crezut că stăm în gropi și tragem în gol.
Plouă cu fier! ăștia sunt groaznici și nu au milă deloc!
Am avut și primul asalt, mi-am pierdut arma din mână.
Prin fum și explozii și urlete ce le visez de-o săptămână.
Sunt bolnav și murdar, în stare de șoc îmi iau Botezul.
Contactul cu războiul mi-a dus la extrem Crezul.
În acte teribile mor camarazii secerați în iarbă.
Ne respingem reciproc atacurile, ăștia nu știu să piardă.
Nu mai simt nimic când îi dobor.
Am luat și prima viață când venea urmașul întărit de alcool
Intru în panică, sergentul țipă la mine l’aud vag.
Descarci metal în ceea ce pare a fi un alt val uman.
Am sânge, noroi și ulei pe față, am sârmă ghimpată, cadavre și gropi în față.
Tinerii pionieri deschid calea și se opresc în eternitate.
Când ucid sunt decorat pentru impresionante fapte.
Nu am venit aici pentru așa ceva!
Războiul ăsta nu e al nostru, nu știu de ce am făcut asta.
Mintea mea este răvășită, sunt complet distrus în interior.
Cred că trebuie să-mi retrag cuvintele care ți le-am scris anterior.
bătrânu: Și acolo dacă ne-a prins bombardamentul ăla, noi am făcut un fel de instalație pentru ca să luăm o poziție,
să ne apărăm și ne-am împrăștiat tunurile: 4 tunuri în 4 părți.
SDST: Sunt actorul rănit, actorul răpit de schizofrenie.
Aud și-acum obuze, pe mulți i-a cuprins tâmpenia.
De la patul vecin se aud scâncete.
Unii care erau cu mine în batalion i-acoperă pământul cu mișcări încete.
Nu mai vreau să văd uniforma!
Nu mai mă simt în formă optimă, toți se agită, unii vomită.
Mama, am o stare cumplită, iubita mea, nu mă uita!
Rămân același fiu plin de curaj.
Nu știu ce mi-au făcut ăștia că de când sunt aici simt că mă strânge orice bandaj.
Cât mai am de trăit? ajutați-mă cu ceva!
Simt cum se scurge seva. orice-mi sună în ureche riscă a mă enerva.
Încep să tremur, sar din pat, simt cutremur, mișcări de pământ.
În fiecare noapte mă visez adormind în mormânt, simt cum mă sfârșesc.
Am trecut de-al doilea război, sunt plin de noroi.
De vină sunteți voi.
bătrânu: Vecinul meu Ion Bălăceanu s-apucasera să sape amplasamente de tunuri ca să fie camuflați.
Între timp, cum i-a observat de sus din avion, a lansat bomba în mijlocul lor acolo unde era amplasamentul.
I-a aruncat în aer pe toți, cu tun cu tot.
În ’45 când am venit după front, ai mei erau la secera în câmp și, venit acasă din nou, parcă ziceai că zboară,
așa veneau de la câmp când au aflat că am venït eu acasă.

cotul donului – Versuri.pro

Sdst - Scrisoare de Pe Front