Adrian Păunescu - Copilărie Cu Must

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Mi-a fost așa de dor de must de struguri,
de-un must făcut încet de tatăl meu
la ora când tomnaticele pluguri
prin brazde ară hurducând din greu.
Și mi-era dor de frunza stacojie
să mi se urce-n păr și s-o arunc,
de toată toamna din copilărie
îmi era dor și nu mai pot fi prunc.
Lădițele cu struguri stau în curte,
obiectiv, sunt soiul cel mai bun,
lucind noptos în spațiul zilei scurte
și bob cu bob încep în teasc să-i pun.
Și tata se apleacă să culeagă
câteva boabe ce-au rămas pe jos
și dintr-o dată ființa lui întreagă
se strânge brusc sub timpul viforos.
I-a răsărit din nări un pic de sânge
și a crezut că-i strugure strivit,
îl duc spre pat și teascul care plânge
îmi spune cât de mult a-mbătrânit.
Voiam în curtea mea o zi de toamnă,
copil în ea cu tata să rămân,
dar via-ncărunțită ne condamnă,
zdrobiți suntem și tata e bătrân.

copilarie cu must – Versuri.pro

Adrian Păunescu - Copilărie Cu Must