copilaria – Versuri.pro

Georg Trakl - Copilărie

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Plin de fructe, socul; liniștită locuia copilăria
În peșteri albastre. Pe-a trecutului cărare,
Unde-acum iarba maronie-n goană trece,
Stă pe gânduri liniștita ramură; foșnitul frunzișului
La fel, când apa albastră răsună în stânci.
Blândă tânguirea mierlei. Un cioban
Urmează mut soarele ce se rostogolește de pe tomnatice dealuri.
Doar o albastră clipă mi-e sufletul acum.
La marginea pădurii se-arată un animal timid și pașnice-n
Adânc sumbru cătun bătrâne clopote se odihnesc.
Piosule, cunoști întunecaților ani sensul,
Toamnă și răcoare în singuraticele camere;
Și-n sfințenia albastră răsună de lumină pași tot mai departe.
Scârțâie-ncet un geam deschis; Până la lacrimi
Se înduioșează priveliștea dărăpănatelor din deal morminte,
Memento povestitelor legende; dar câteodată sufletul se luminează,
Când el la veseli oameni se gândește, întunecate-aurii zile de primăvară.

Madalina - Copilărie

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

În mintea mea, copilăria-i ca o stea
Şi mi-aş dori
Să nu mă despart de ea.
Anii trec, trec ca păsările-n zbor
Căutând o apă rece de izvor.

REFREN
Copilărie,
De ce vrei să pleci din viaţa mea?
Nu-nţelegi
Că vreau să-mi fii mereu alăturea.
Nu te ascunde,
De mine oricum nu vei scăpa.
Eşti tot ce am,
Te rog, mai rămâi un an în inima mea.

Doar ea-ncet,
Îmi spune că-ntr-o bună zi
Am să cresc
Şi-un copil nu voi mai fi.
Bucurii nu voi mai avea de fel,
Pentru că ştiu
Că-n viaţă fiecare avem un ţel.

REFREN
Copilărie,
De ce vrei să pleci din viaţa mea?
Nu înţelegi
Că vreau să-mi fii mereu alăturea.
Nu te ascunde,
De mine oricum nu vei scăpa.
Eşti tot ce am,
Te rog mai rămâi un an în inima mea.
Nu te ascunde,
De mine oricum nu vei scăpa.
Eşti tot ce am,
Te rog mai rămâi un an în inima mea.
În inima mea.

Mchh feat Copilaria - Copilăria

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Prin viață doar o dată treci, nu de 10 ori,
Mulți au vrut să-mi arate, n-au avut arătător,
Mi-e dor de viața aia veche, n-ai cum să știi,
Timpu’ schimbă fără milă generații de copii.
Erau vremuri vechi când mâncam pe băț o vată,
Când aruncam cu băieți tot mărunțelul la groapă,
Ne băteam în curtea școlii, mereu făceam o gafă,
Jucam afară cu băieți sticluța cu otravă.
Rațele și vânătorii, trebuia să-i nimeresc,
Campania în tot orașul, trebuia să-i fugăresc,
Jucam parola cu băieți și ne ascundeam în scări,
Știam că dacă voi fi prins am să iau bătaie.
Ne adunam câte douăzeci și cânta pe un teren,
La o poartă toți șutam, parcă timpu’ era altfel,
Acuma totul a trecut, aș vrea să mai trăiesc o dată,
O copilărie vie ce nu se-ntoarce niciodată.
De la 7 dimineața până seara hoinăream,
După o zi-ntreagă de joacă veneam acasă murdari,
Mâncarea era rece, mama supărată,
Sunt amintiri de neuitat ce nu se-ntorc niciodată.
Noi nu aveam jocuri Nintendo, mp3 sau celular,
Stăteam cu toți în nisip cu lopățica ne jucam,
Nu aveam calculatoare, joaca era o plăcere,
O amintire ce ne spune am plecat la revedere.
Erau și zile ploioase, dar noi eram afară,
Jucam cu fetele elastic și zigzag în scară,
Veneam cu o cretă-n buzunar furată de la școală,
Noi jucam șotron de dimineața până-n seară.
Ne adunam cu toți, jucam șapte pietricele,
Când se dărâmau fugeam haotic pe lângă ele,
Noi jucam prinsea, omul negru, țările,
Fugeam o zi întreagă până ne cădeau puterile.
Eram cu toți în parc când săream la capra,
Sau la statuie când săream cu toți la coarda,
Ascultam toți băieți din cartier doar Mafia,
La Familia, Paraziții, ăștia făceau poezia.
A trecut atâta timp și parcă încă-mi amintesc,
Cum furam cu băieți fructe de prin livezi,
Mi-a plecat copilăria și nu se va opri,
Se schimbă zi de zi, sunt generații de copii.
De la 7 dimineața până seara hoinăream,
După o zi-ntreagă de joacă veneam acasă murdari,
Mâncarea era rece în farfurie, mama supărată,
Sunt amintiri de neuitat ce nu se-ntorc niciodată.
Noi nu aveam jocuri Nintendo, mp3 sau celular,
Stăteam cu toți în nisip cu lopățica ne jucam,
Nu aveam calculatoare, joaca era o plăcere,
O amintire ce ne spune am plecat la revedere.
Era mare bucurie când aveam 50 de bani,
Ne băgam în smardoială ca să stăm lângă golani,
Mestecam la gume Turbo, era belea,
Ciocolata Papi ursulețul preferata mea.
Chupa Chups, Mr. Snaky erau chipsuri preferate,
Le aveam cu noi mereu ieșind cu pătura pe iarbă,
Tv alb negru, nu pc, era Disney, Tom și Jerry,
Noi nu ne jucam Counter ca să pomenim de Perry.
Mă uit pe fereastră, alta era, parcă am dubii,
Parcă acum îmi amintesc cum mă bateam cu ungurii,
Au trecut vremurile bune, zilele de vară,
În care până-n seara hoinăream afară.
Nu ai cum să uiți odată ce-ai trăit-o,
Eram nebuni, zburdam mai rău decât Rodeo Rito,
Mâncam pufuleti de-aia cu pisica aia neagră,
Amintiri scrise pe foi ce nu se mai întorc vreodată.

Michael Jackson - Copilăria

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Mi-ați văzut copilăria?
Caut lumea din care provin
Pentru că m-am uitat în jur
Am pierdut și mi-am găsit inima
Nimeni nu mă înțelege
Ei o văd ca pe un lucru ciudat și excentric
Pentru că mă prostesc
Ca un copil, dar scuzați-mă.
Oamenii spun că nu sunt în regulă
Pentru că iubesc lucruri atât de elementare
Este destinul meu să compensez
Copilăria pe care nu am cunoscut-o.
Mi-ați văzut copilăria?
Caut acea magie în tinerețe
Ca pirații în vise aventuroase
Cu cuceriri și regi pe tron.
Înainte de a mă judeca, încercați din răsputeri să mă iubiți
Uitați-vă cu adevărat în inima voastră și apoi întrebați:
Mi-ați văzut copilăria?.
Oamenii spun că sunt ciudat așa
Pentru că iubesc lucruri atât de elementare
Este destinul meu să compensez
Copilăria pe care nu am cunoscut-o.
Mi-ați văzut copilăria?
Caut acea magie în tinerețe
Ca basmele ce trebuie împărțite
Visele la care aspir, uitați-vă cum zbor.
Înainte de a mă judeca, încercați din răsputeri să mă iubiți
Dureroasa tinerețe pe care am avut-o.
Mi-ați văzut copilăria?

Cezar Popescu feat Versuri: Andrei Maftei - Copilărie

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Bună seara, zbor de fluturi!
Pe sprânceana unei ploi,
Adormim, ca altădată,
Cu poveștile din noi.
Bună seara! Dormi, copile,
Sub a nopții legănare!
Pe sub pleoape, somnu-ți fie
Dulce binecuvântare!

Refren: Mai rămâi, copilărie,
Noi, copii, să fim mereu,
Fiindcă anii vor tot trece,
Ca și noi, copilul meu! [Bis]

Pe un colț de primăvară,
Pune-ți capul, să visezi
Cum răsar din bruma iernii
Florile de sub zăpezi.
Și, apoi, la tâmpla lunii,
Din petale își deschid
Aripi calde, de lumină,
Și ecoul lor în vid.

Refren, I, Refren:..

Cantece pentru copii - Copilăria N-o Vom Uita

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Dragi copii din lumea-ntreagă,
Flori albastre, mândre flori,
Toate gândurile noastre
Se îndreaptă către voi.

Refren:
Copilăria n-o vom uita,
Nu ne mai întâlnim cu ea,
Copilărie, noi te iubim,
Mereu copii am vrea să fim.

Dac-o jucărie dragă
Din vitrină a dispărut,
Șterge lacrima pribeagă,
Nu uita că ai crescut.

Refren:
Copilăria n-o vom uita,
Nu ne mai întâlnim cu ea,
Copilărie, noi te iubim,
Mereu copii am vrea să fim.

Dacă o tristețe-apare
Peste chipul de copil,
Cheamă zâmbetul de soare,
Cheam-o raza de april.

Refren:
Copilăria n-o vom uita,
Nu ne mai întâlnim cu ea,
Copilărie, noi te iubim,
Mereu copii am vrea să fim.

Dac-a ta învățătoare
Din nimica te-a certat,
Nu uita că pentru tine
Mama e cu adevărat.

Refren:
Copilăria n-o vom uita,
Nu ne mai întâlnim cu ea,
Copilărie, noi te iubim,
Mereu copii am vrea să fim.

Cantece pentru copii - Copilăria

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Cei mari și mici, / Cu toții sunt pitici / Și vor a se juca ... →

Rainer Maria Rilke - Elegie Neterminată

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

(ultima formă a proiectului).
Nu lăsa soarta să-ți nege copilăria,
fidelitatea acestei cerești, inefabile vârste, care
ce chiar pe captivul pierind în carceră sumbră,
încă-l susține, până la capăt. Căci dincolo de timp,
ea stăruie-n inima noastră. Chiar și bolnavului,
când privirea lui fixă-nțelege că nu-i mai răspunde odaia,
și nici un lucru-n jur, căci toate-s bolnave ca el,
chinuite de febră, vindecabile totuși –
chiar și lui îi mai dăruie copilăria roadele ei:
în mijlocul unei naturi ce dispare, decade,
singură ea mai păstrează proaspăt răzorul de flori.
Dar nu e fără primejdii. Iluzia ce cu dantele și văluri
o face s-arate mai mândră, ne-a-nșelat doar o vreme.
Nu e mai tare ca noi, și nici mai cruțată;
nici zeii nu pot să-i sporească puterea:
Fără-apărare
e ca și noi, ca jivinele iarna, fără-apărare,
ba și mai fără-apărare, căci nu știe ce-i adăpostul.
Atât de fără-apărare, de parcă ea însăși e amenințarea.
Fără-apărare, ca față de-un foc, de-un gigant, de-o otravă,
sau de-un intrus, peste noapte, în casa cu uși zăvorâte.
Căci cine nu știe că mâinile străjii, ocrotitoarele,
mint? că ea însăși e în pericol! Cine cutează..
Ť.. Eu! ť
ŤCare eu? ť
ŤEu cutez, mamă. Eu, cel mai vechi decât lumea.
Mie pământul mi-a împărtășit taina însăși ce dăruie
viață seminței. O, seri ale-ncrederii, eu și pământul
cădeam, tăcut și-aprilin, ca o ploaie, în propria poală.
Mai bărbătește! Ah, cine să-ți dovedească
rodnica noastră unire? Căci universala tăcere
nicicând nu-ți dezvăluie tainele creșterii. ť.
Mărinimie a mamelor! Glas ce-alăptează. Și totuși!
Ceea ce spui e primejdia însăși, întreaga
și pura primejduire a lumii – și astfel se preface în scut,
când o simți în adânc. Copilăria e însăși
miezul ei cald, ieșit de sub temeri și fără de frică.
De unde-atunci spaima? O înveți dintr-o dată, – e finalul a tot ce-am făcut omenește,
prea ușor și prea șubred.
Ea intră ca vântul prin crăpături. A intrat. Pe la spate
se strecoară și în pieptul copilului care se joacă – și-i suflă
cu șuier, în sânge, -ndoiala – și brusc, bănuiala
că-n viitor nu va smulge din viață decât o frântură,
sau poate vreo cinci, disparate, și toate fragile.
Și iată, vergeaua voinței despică șira spinării,
ca, bifurcată, să crească creanga-ndoielii
din pomul alegerii, pom trădător, dar crescând să se usuce.
O, cum își străpunge păpușa, pân-adineauri
gingașa ei jucărie. Încă o mai îmbrățișează și totuși,
ca un străin vrea s-o sperie! Nu prin făptura-i străină,
ce-ar fi de iertat, sărmana – ci chiar prin ispita ce-atrage copilul.
L-atrage în lungile zile de-ncredere, în nenumăratele
ceasuri de joc fără grijă, în care copilul
fără invidii își pune la încercare propriul eu, făurit,
și-apoi se desparte de el,
și-l cunoaște astfel, și-mpărțindu-și puterile-n două,
nou spor le adaugă, pentru viitorul belșug.
Ce departe e jocul! Dar fericită-i că știe să-și dăruie rodul
dincolo mult de nepoți și urmași – ea, consolatoarea!
Prietena morții, căci, prin ușoara prefacere
o întrepătrunde de sute de ori.. O, păpușă,
îndepărtată icoană – ca stele, care-apunând
se prefac în lumi noi, faci tu din copil constelații.
Prea mic era pentru cosmos: și lumea simțirii
între voi o așterneți, uimită de-un spațiu ce se dilată..
Dar ce s-a-ntâmplat dintr-o dată? Când și cum s-a-ntâmplat?
Fără nume, ruptură,
trădare – umplând jumătate de viață
ce n-o mai primește, n-o recunoaște, ba chiar o reneagă.
Privește fix, dar refuză să vadă, să știe, și zace-n neștire,
de parcă nici măcar un lucru n-ar fi – ba iată,
parcă și lucrul s-ar rușina pentru ea..
Castelul Berg am Irchel, decembrie 1920.
În românește de Veronica Porumbacu

Pavel Stratan - Copilăria

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Strofa întâi:
Îmi aduc aminte când
Îi făceam la mâță vânt,
Și zbura ca pasărea,
Da’ pica ca mazărea
Pe casă jos..
Și dacă mâța mai trăia,
Și dacă mai putea mergea,
Noi de codița moale
Legam conserve goale
Și tot era frumos, frumos..
Refren I:
Mama mea, tatăl meu,
Nu mă bateți, nu-s de vină eu!
Mâța cred că singură vrea
Să se-nvețe a zbura.
Drept că fratele, jos,
Trebuia s-o prindă
Da’ n-o fost..
Și mâța când ne vede,
Nici amu’ nu-i vine-a crede
Că așa ceva o fost.
Și mâța când ne vede,
Nici amu’ nu-i vine-a crede
Că așa ceva o fost..
Strofa a doua:
Unde-s, Doamne, zilele
Când ne scăldam cu câinele?
Când el la suprafață
Vroia, da’ noi cu ață
Îl mai țineam sub val..
Și câinele făcea „bul-bul”,
Da’ noi râdeam ca cei nebuni,
Și printre apa verde,
Vedeam că nu se vede
Noi îl scoteam la mal, la mal..
Refren II:
Mama mea, tatăl meu,
Nu mă bateți, nu-s de vină eu!
Câinele cred că singur vrea
Să se-nvețe a înota.
Drept că fratele-o vrut
Ca să-l scoată,
Cred că n-o putut..
Și câinele când ne vede,
Nici amu’ nu-i vine-a crede
Câtă apă o băut.
Și câinele când ne vede,
Nici amu’ nu-i vine-a crede
Câtă apă o băut..

Ismail Kadare - Copilăria

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Copilăria mea cu degete pătate de cerneală
Dimineața clopotele
Muezinul în amurg
Colecții de cutii vechi și timbre
Un Ceylon schimbat
Pe două Luxemburguri.
Așa s-a dus
Timpul copilăriei
A alergat stârnind praf și strigăte
În urmărirea unei mingi de cârpe
O minge de cârpe
De cârpe cenușii de Albania