Indiferent - Înainte Râdea Acum Plânge

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Ca ar vrea să îl iubească..
Ca ar vrea să îl iubească..
El, băiat de cartier, ea o fată liniștită
El mai tot timpul plecat, ea se simte părăsită
Are gânduri împietrite rămase în trecut
Și visează să îl schimbe cum a fost la început
Fata este foarte tristă, e dezamăgită
De o vreme-ncoace e stresată și se agită
Când îl vede pleacă ziua și noaptea se întoarce
Cu chef de scandal și ca lui nimic nu-i place
Și o doare și mai tare când nu e înțeleasă
Toată ziua ea muncește copilul să îl crească
Vine seara beat acasă și o lovește
Nu-i pasă că greșește și poate îl iubește
Ea imploră îndurare să nu o mai lovească
Copilul îl calmează „Tati ai venit acasă”
Își ia fiul în brațe și-ncepe să plângă
Se așază în genunchi cu pistolul la tâmplă.
Înainte zâmbea și acum plânge
Inima e distrusă și i se frânge
Un tata care știe doar să lovească
Copilul îl urăște ca ar vrea să îl iubească.
Înainte zâmbea și acum plânge
Inima e distrusă și i se frânge
Un tata care știe doar să lovească
Copilul îl urăște ca ar vrea să îl iubească.
El leșină de durere iar copilul fuge
Îl aleargă să îl prindă dar nu-l ajunge
Îl atinge tot ce-a fost, s-a trezit la realitate
Fuge de nebun pe stradă să-l găsească poate
Îl zărește la un bloc unde stă și plânge
Se așază lângă el și dă să îl sărute
Dar copilul se ferește, se ridică și pleacă
Taică-su-i dezorientat, încearcă să-l întoarcă
El îi spune să vorbim, hai să ne lămurim
Iar fiul nu-l ascultă, îi zice haide să fugim
Mama noastră e acasă căzută la pământ
Poate muri în orice clipă și mă doare acest gând
Îți jur pe al meu cuvânt, dacă pățește ceva
Nu te recunosc ca tată și pleci din viața mea
Parcă îl lovește trenul, dar este mai cumplit
Să te renege al tău fiu și să se simtă ocolit.
Înainte zâmbea și acum plânge
Inima e distrusă și i se frânge
Un tata care știe doar să lovească
Copilul îl urăște ca ar vrea să îl iubească.
Înainte zâmbea și acum plânge
Inima e distrusă și i se frânge
Un tata care știe doar să lovească
Copilul îl urăște ca ar vrea să îl iubească.
Deschide ușa, intră-n casă, o vede la podea
Copilul sare s-o ridice, însă ea nu respiră
Îi curge lacrima pe ploapele ei
Și casa pare pustie cu amintirea mamei
Soțul ei nu mai ajunge, nu mai intră-n casă
Iar fiul disperat nu știe ce să facă
O stropește cu apă pe față, poate se trezește
Însă nu dă nici un semn că poate mai trăiește
Are ochii deschiși cu privirea spre tavan
Și pleoapele-ncărcate cu lacrimi cât un ocean
Are buzele crăpate de parcă îi vorbește
De parcă își dorește să îi zică că-l iubește
Și când totul pare gata să-i separe distanța
Îi apare soțul lângă ea cu ambulanța
După un minut jumate o fac să își revină
El ia pistolul, se împușcă și noapte bună.
Înainte zâmbea și acum plânge
Inima e distrusă și i se frânge
Un tata care știe doar să lovească
Copilul îl urăște ca ar vrea să îl iubească.
Înainte zâmbea și acum plânge
Inima e distrusă și i se frânge
Un tata care știe doar să lovească
Copilul îl urăște ca ar vrea să îl iubească.
Și-acum plânge..
Și i se frânge..
Doar ca lovească..
Ca ar vrea să îl iubească..
Ca ar vrea să îl iubească

A. U. G. - Copilărie Eșuată

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Când m-am uitat în oglindă mi-au sărit cioburi în față,
Și am aruncat prima flegmă de când eram în fașă,
Îmi amintesc că la 7 ani am vrut să mă sinucid cu pixul,
Ca să-mi placă să simt cum e să te simți singur.
Copil pasionat de moarte înainte să trăiască,
Plictisit de jucării, desene și viață socială,
N-a avut anturaje, n-a jucat fotbal la bloc,
S-a regăsit în gânduri întunecate, dintr-un foc.
Prin școala generală își băga p***-n societate,
Un elev submediocru cuprins de vulgaritate,
Scârbit de certuri în familie și starea de invidie,
Și-a predestinat mereu statutu’ de dezamăgire.
Pe la treisprezece ani s-a apucat să scrie texte,
Și nimic din secunda aia nu l-a mai interesat,
Pe la teste, teze viu plictisit de subiecte,
A perceput ființele vii doar ca niște obiecte.
S-a ras în cap detașat de zilele irelevante,
Și a pierdut foarte mult timp visând în parcul IOR,
Avea o privire rece și se-ntreba mereu de ce,
Când colegii ascultau manele el se gândea la vene.
Un copil semi-distrus mintal care înjura cât respiră,
Băga-mi-aș p***-n morții mă-tii, Tudor explică
Și adolescența l-a făcut să se simtă degeaba,
Și a involuat până acum ca să scrie piesa asta.
Hai fă cosplay la Iisus la faza cu bătut de cui
Să știți că Tudor e om bun, dar nici apostol nu-i
Tre să exagerez când zic, l-am cunoscut când era mat
Ca dacă nu îl cunoșteam acum era dezintegrat.
Să vă zic de unu frate dezgustat de tot ce-i scriu
Evită oameni pe stradă ce se prefac ca îl știu
Îl cunosc puțin cam bine, și-i păcat el de ar ști
Că prieteni îi sunt pereții și gândul ca va muri.
Alții nu-l știu și e păcat că l-au văzut
Regretă că l-au cunoscut, alții se prefac că-s mut
Îl găsești distorsionat, îl iei prim după aspect
Greșeala lui cea mai mare e că forțează respect.
Îl enerva umanitatea, avea o pasiune morbidă
Să enerveze lumea și asta-l cam strică
A lăsat competivitatea o simplă datorie
Și-a plecat, iar apoi i-a dat un moment de gândire.
Ești la limita puterii? Băi te-nvață apogeul
Care știe de la mine cum să sperie tot liceul
Când îl strigă toți pe-acolo de parc-ar fi curvă de dame
Și ar da autografe cu cutitu-n frunți la oameni.
Și acum lucrează singur, stă de veche, a învățat
Că-i mai bine decât să plătească să fie protejat
E fericit, autodidact, mi-a urmat prea bine sfatu’
Și-are nopțile prea lungi de când l-a salvat Nimeni Altu’.

copil traumatizat – Versuri.pro

Indiferent - Înainte Râdea Acum Plânge

A. U. G. - Copilărie Eșuată