La Mărășești, tătucul meu
Cu arma-n mână ca un leu
În orice loc el se ivea
Urla dușmanul când lovea,
Dar de-un obuz a fost lovit,
Sărmanul tata-a și murit.
Iar mama după două luni
Murii-ntr-o casă de nebuni,
De-aceea plâng și strig mereu:
Măicuța mea, tătucul meu!
Dar oameni buni m-or ajuta,
De chin și jale voi scăpa,
Și oamenii m-au ajutat,
De chin și jale am uitat,
Dar n-am să uit cât voi fi eu
De mama mea, de tatăl meu.