Nanu’:
Asta-i minte bolnavă, cum să fie lucidă?
Când o mamă dă viață pruncului, cu gândul să-l ucidă!
Caz des întâlnit, cum că e moarte subită,
Da-n același timp poate s-a stins o minte strălucită!
Ce merită o criminală? Nu să o omori!
Dă-i o celulă cu prezervative și cu violatori!
Ori, dă-i ochii mei și sentimentele să fiarbă, că,
Dacă ar vedea ce văd eu, și-ar dori să fie oarbă.
Mi-aș dori ca ea să își dorească,
Cu adevărat să-l facă, să-l iubească și să-l crească.
Și tare mi-aș dori ca ea să își dea seama,
Ce neprețuit e zâmbetul lui când spune prima dată „mama”!
Înțelege, că pentru copil un chiuretaj,
E la fel cum ar cădea un chior de la etaj.
Nu înțelege ce se întâmplă, din gestul tău laș,
Cum ai destulă forță să rupi aripile unui îngeraș?

Refren x 2

Arssura:
Ce vină are un nou născut, că nu e un copil dorit,
Abia deschide ochii și vede un sfârșit,
Mama lui nu vrea să-l vadă, sau în brațe să-l ia,
Pentru că cel cu care l-a făcut nu o mai vrea.
E atât de mic să își dea seama ce se-ntâmplă,
Singura lui vină-i că respiră și-ncepe să plângă!
Cea care i-a dat viață, vrea să-l vadă fără suflare,
Și el se stinge fără să aibă la cap o lumânare!
La-ngropat de viu, ca să scape de el,
De parcă era un obiect, nicidecum un băiețel,
Ea credea că va scăpa nepedepsită,
Habar n-avea că închisoarea avea s-o înghită!
S-atâtea cazuri de-acest gen, inimi de piatră,
Nu-s mame, sunt ființe, cu mintea înghețată,
Ce dau naștere unor copii care n-au vină,
Ca mâna destinului lor a fost una meschină!

Refren x 4