Mihai Eminescu - Copii Eram Noi Amândoi

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Copii eram noi amândoi,
Frate-meu şi cu mine.
Din coji de nucă car cu boi
Făceam şi înhămam la el
Culbeci bătrâni cu coarne.
Şi el citea pe Robinson,
Mi-l povestea şi mie;
Eu zideam Turnul-Vavilon
Din cărţi de joc şi mai spuneam
Şi eu câte-o prostie.
Adesea la scăldat mergeam
În ochiul de pădure,
La balta mare ajungeam
Şi-n al ei mijloc înotam
La insula cea verde.
Din lut acolo am zidit,
Din stuful des şi mare,
Cetate mândră la privit,
Cu turnuri mari de tinichea,
Cu zid împreşurată.
Şi frate-meu ca împărat
Mi-a dat mie solie,
Să merg la broaşte nempăcat,
Să-i chem în bătălie –
Să vedem cine-i mai tare.
Şi împăratul broaştelor,
C-un oacacà de fală,
Primi – poruncì ostirilor
Ca balta s-o răscoale.
Şi am pornit război.
Vai! multe broaşte noi am prins
– Îmi pare chiar pe rege –
Şi-n turnul negru le-am închis,
Din insula cea verde.
Spre seară-am făcut pace.
Şi drumul broaştelor le-am dat.
Săltau cu bucurie,
În balt-adânc s-au cufundat
Ca să nu mai revie.
Noi am pornit spre casă.
Atunci răsplata am cerut
Pentru a mele fapte –
Şi frate-meu m-a desemnat
De rege-n miazănoapte
Peste popoare-ndiane.
Motanul alb cel vistier,
Mânzac cel chior ministru –
Când de la el eu leafa-mi cer,
El miaună sinistru.
Cordial i-am strâns eu l***.
Şi împăratul milostiv
Mi-a dat şi de soţie,
Pe fiica lui cu râs lasciv
Şi ţapănă, nurlie,
Pe Tlantaqu-caputli.
Am mulţămit cu umil semn,
– Drept mantie-o prostire –
M-am dus l-amanta mea de lemn,
În sfânta mânăstire,
Într-un cotlon de sobă.
Şi ah! şi dragă-mi mai era!
Vorbeam blând cu dânsa,
Dară ea nu-mi răspundea
Şi de ciudă eu atunci
Am aruncat-o-n foc.
Şi pe şură ne primblam
Peste stuf şi paie
Şi pe munţi ne-nchipuiam.
Cu fiece bătaie
Mărsileam alături.
Şi pe cap mi se îmfla
Casca de hârtie.
O batistă într-un băţ.
Steag de bătălie.
Cântam: Trararah!.
Ah! v-aţi dus visuri, v-aţi dus!
Mort e al meu frate.
Nimeni ochii-i n-a închis
În străinătate –
Poate-s deschişi şi-n groapă!.
Dar ades într-al meu vis
Ochii mari albaştri
Luminează – un surâs
Din doi vineţi aştri
Sufletu-mi trezeşte.
Eu? Mai este inima-mi
Din copilărie?.
……………..
Ah! îmi îmblă ades prin gând
O cântare veche.
Parcă-mi ţiuie-aiurind
Dulce în ureche:
Lume, lume şi iar lume!

copii eram noi amandoi – Versuri.pro

Mihai Eminescu - Copii Eram Noi Amândoi