copacul de hartie – Versuri.pro

Cabron - Copacul de Hârtie

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Călătorule, nu trece rece,
Nepăsător, sunt o ființă vie,
De ce mă iei drept simplu decor?
Stau drept, ne tragem din același sol,
Nu-ți vărsa ura! Poate nu știi ce mult suferă natura că,
De când banu-i la putere, ai mei nu mai pot să îndure și
Pe vremea lu’ Brâncoveanu Bucureștiu’ era o pădure,
Zilele bune s-au dus în viteză,
Toți caută destinații, loviți în freză se-ntorc la geneză.
Se mișcă amputați de pareze, bazați pe proteze,
Ți-arat imaginea vieții, mișcare, fotosinteze.
Respir dioxid de carbon, să-ți dau oxigen,
Tu vii cu-o drujbă, motivând c-ai nevoie de lemn.
Io-am prins rădăcini aici, sfidând dogme-nvechite,
La umbra mea am găzduit mărăcini și-alte forme parazite
Ce-ncercau să se ridice disperați spre coroană,
Cădeau răpuși de karma, odată cu bătrâna doamnă.
Toamna-n tonuri de portocaliu, cer cenușiu,
Mai trece-un an, știu! Sper să ies iar din iarnă viu,
Cu gânduri de pace, că dar din dar se face,
Tata mi-a dat har și fructe să scăpați de cancer.
A inventat roboți, ce-au invadat lumea,
Pe culmea care sunt nu-mi poți stopa ascensiunea că
Stau ancorat în pământu’ ăsta, vorbesc din punctu’ ăsta de vedere
Și toate vin dinauntru.
Și poate cuvântul se pierde, că nu vorbim la fel,
Rămân verde, tu pus pe măcel cu-n baltag de fier,
Cu demența unui tembel picat în cerebel
Să-mi extrag esența prin violență și exces de zel.
Și-s martor de la prima lovitură, prima-ncărcătură,
Martor cum artificial schimb circuit în natură.
Așa a fost să fie, casă nouă, tipografie,
Îți dau hârtie la nevoie, avem altă ideologie.
Altă linie intră-n proces, dăm tonuri, motive,
Reviste, manuale, ziare de scandal și tabloide.
Vrei România liberă? Nu mai distruge!
Nimeni nu râde la cancan-ul cu gardianul corupt și infractorul fără plângeri.
Cu vărsare de sânge ai cerut dreptate,
Ai aflat că totu-i rânced și cât de falsă-i libertatea,
Că stai la mâna pilei sau la cutia milei,
Când vine banu-n palmă zici că e evenimentul zilei.
Știu, vrei adevărul pur, da’ nu ți-l da Patriciu,
Adevărul e dur, pur și simplu pioni de sacrificiu
Și te zbați până devii nebun de legat, cu visu’ șurpat
De atâtea stive de teorii subversive-n cap.
E haos! Îl vezi cu ochiul liber,
Miopi necalificați încă se bat să devină lideri pe piață,
Viața-și intră-n rol la teatru Paiața
Te bagă cu capu-n nori, apoi împrăștie ceața, despică fața!
Se joacă Napasta, mulți pleacă cu asta,
Iau toată industria asta și-i dau foc ca iasca.
Mai bine taci ca mutu’, ori sari la gât ca Beirutul,
E limpede, toți vrem o salvare pe ape tulburi ca Prutu’.
Bai brutus! Stai deoparte și-nvață,
Natura-i o carte deschisă, ți le dă din scoarță-n scoarță
E fructu’ imaginației, crescut cu apă din fântâna inspirației
Și lumina de crepuscul!.
Nu știu ce-ai dedus tu.
Timpu’ se scurge și nu..
Nu faci nimic..
Roata lumii se rupe, mai are un pic!.
Timpu’ se scurge și nu..
Nu faci nimic..
Roata lumii se rupe, mai are un pic!

Carbon - Copacul de Hârtie

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Călătorule, nu trece rece, nepăsător,
Sunt o ființă vie, de ce mă iei drept simplu decor?
Stau drept, ne tragem din același sol, nu-ți vărsa ura!
Poate nu știi ce mult suferă natura
Că, de când banu-i la putere, ai mei nu mai pot să îndure
Și, pe vremea lu’ Brâncoveanu, Bucureștiu’ era o pădure,
Zilele bune s-au dus în viteză,
Toți caută destinații, loviți în freză se-ntorc la geneză.
Se mișcă amputați de pareze, bazați pe proteze,
Ți-arat imaginea vieții, mișcare, fotosinteze.
Respir dioxid de carbon, să-ți dau oxigen,
Tu vii cu-o drujbă, motivând c-ai nevoie de lemn.
Io-am prins rădăcini aici, sfidând dogme-nvechite,
La umbra mea am găzduit mărăcini și-alte forme parazite
Ce-ncercau să se ridice disperați spre coroană,
Cădeau răpuși de karma, odată cu bătrâna doamnă.
Toamna-n tonuri de portocaliu, cer cenușiu,
Mai trece-un an, știu! Sper să ies iar din iarnă viu,
Cu gânduri de pace, că dar din dar se face,
Tata mi-a dat har și eu fructe să scăpați de cancer.
A inventat roboți, ce-au invadat lumea,
Pe culmea care sunt nu-mi pot stopa ascensiunea
Că stau ancorat în pământu’ ăsta, vorbesc din punctu’ ăsta de vedere
Și toate vin dinauntru.
Și poate cuvântul se pierde, că nu vorbim la fel,
Rămân verde, tu pus pe măcel cu-n baltag de fier,
Cu demența unui tembel picat în cerebel
Să-mi extrag esența prin violență și exces de zel.
Și-s martor de la prima lovitură, prima-ncărcătură,
Martor cum artificial schimb circuit în natură.
Așa a fost să fie, casă nouă, tipografie,
Îți dau hârtie la nevoie, avem altă ideologie.
Altă linie intră-n proces, dăm tonuri, motive,
Reviste, manuale, ziare de scandal și tabloide.
Vrei România liberă? Nu mai distruge!
Nimeni nu râde la cancan-ul cu gardianul corupt și infractorul fără plângeri.
Cu vărsare de sânge ai cerut dreptate,
Ai aflat că totu-i rânced și cât de falsă-i libertatea,
Că stai la mâna pilei sau la cutia milei,
Când vine banu-n palmă zici că e evenimentul zilei.
Știu, vrei adevărul pur, da’ nu ți-l da Patriciu,
Adevărul e dur, pur și simplu pion de sacrificiu
Și te zbați până devii nebun de legat, cu visu’ surpat
De atâtea stive de teorii subversive-n cap.
E haos! Îl vezi cu ochiul liber,
Miopi necalificați încă se bat să devină lideri pe piață,
Viața-și intră-n rol la teatru Paiata
Te bagă cu capu-n nori, apoi împrăștie ceața, despică fața!
Se joacă Napasta, mulți pleacă cu asta,
Iau toată industria asta și-i dau foc ca iasca.
Mai bine taci ca mutu’, ori sari la gât ca Beirutul,
E limpede, toți vrem o salvare pe ape tulburi ca Prutu’.
Bai, brutus! Stai deoparte și-nvață,
Natura-i o carte deschisă, ți le dă din scoarță-n scoarță
E fructu’ imaginației, crescut cu apă din fântâna inspirației
Și lumina de crepuscul!
Nu știu ce-ai dedus tu.
Timpu’ se scurge și nu..
Nu faci nimic..
Roata lumii se rupe, mai are un pic!.
Timpu’ se scurge și nu..
Nu faci nimic..
Roata lumii se rupe, mai are un pic!