constructie manastire – Versuri.pro

Cezar Bolliac - Meșterul Manole

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Manole, Manole,
Meștere Manole,
Zidul rău mă strânge,
Țâțișoara-mi curge,
Copilașu-mi plânge.
Manole, Manole!
Vara toată stau la muncă
Meșteri câți în țară sunt;
Iarna lucrul tot se strică,
Osteneala merge-n vânt.
Toată lumea e-n veghere
Și se miră în tăcere.
Neagul-Vodă poruncește
Și să jură-n Dumnezeu:
Sau că zidul se-ntărește,
Sau că mor cum e mai rău;
Căci e chiar o dievolie
Mânăstirea să nu ție.
Meșterii se-nfiorară
Și-ncepură-a se gândi
Cum să facă să nu moară,
Căci ei mâine n-or mai fi.
Neagul-Vodă ce vorbește
Negreșit că se-mplinește.
Meșterul Manole-ncepe
Iscusit a le vorbi;
Căci el singur se pricepe
Ce ispită poate fi
De se surpă peste gloată
Ce-au lucrat o vară toată.
– „De cuvânt să am eu parte,
Meșteri buni, mă ascultați!
Omenie aibă foarte
Fiecare dintre frați:
Cere zidul o muiere,
Ca să-i fie-ntemeiere!.
Mâine-n zid să se zidească
Măcar care din femei,
Ce va fi să se ivească
Cu merinzi, la soțul ei! ”
Meșterii se spăimântară
Ș-ochii-n jos cu toți lăsară.
– „Stați pe loc! și fără frică,
Cu credință să jurați!
Că din voi nici unu strică
Fapt-aceasta ce-apucați!
La primejdia obștească,
Trebuie unul să jărtfească.
Sufletu-i să se unească
Cu al Iudii la un loc,
Și țărina-i n-o primească
Nici pământ, nici vânt, nici foc!
Blestemat fie-n vecie
Cel ce-o spune la soție! ”.
Ei cu toții se jurară
Cum că taina nu o vând,
Și apoi se-mbrățișară,
Făr-a zice vrun cuvânt;
Dar, sunt mulți d-ăi fără frică
Ce-astăzi jură, mâine strică.
Cu nevasta fiecare
începu a se vorbi,
Să nu vie cu mâncare
Până seara va murgi.
Dar Manole-a ei venire
O lăsă la norocire.
Meșterii se mai adună
Până-n ziuă, la zidit;
Ș-ucenicii împreună
Toți cu toții au venit!
Însă tuturor l-e frică
A zidi, căci iar se strică.
Soarele către amiază
Începu a-nainta,
Și Manole-atunci s-așază
De unelte a-și căta:
– „Frați, începem a zidi,
Căci suntem în miazăzi.
Puneți mâna pe mistrie,
Calfe, ucenici idem,
Căci se vede o soție
Nu știe-a cui din câți suntem. ”
Calea toți o ațintară,
Dar pe loc s-astâmpărară.
Căci e Uța, credincioasă
Meșterului cel cinstit,
Ce soția-i cea frumoasă
La frăție a jertfit.
De când ea se măritase
Un an numai apucase.
O luă de mână-ndată
Și pe zid o întreptă;
Cum să stea apoi i-arată
Ș-a zidi se apucă.
Fie dragoste sau frică,
Ea cuvântul nu i-l strică.
Ceilalți meșteri în mirare,
Toți cu groază îl privesc,
Și stau toți în depărtare,
Căci aproape nu-ndrăznesc,
Când el dulce îi vorbește
Și cu grabă o zidește.
– „Astă glumă nu e bună,
Manole, iubitul meu;
Te gândește că sunt mumă
Și că cresc pe fiul tău. ”
Dar Manole tot glumește
Și cât poate se grăbește.
Pân’ la piept el o zidise,
Și ea dulce îi cânta,
Zidul tare o strivise,
Și ea-n lacrămi înota.
Dar acum se isprăvește,
Zidul mai o covârșește.
Asta fuse lecuirea
Zidul d-a putea ține;
Și d-atuncea mânăstirea
Încetă d-a mai cădea.
Vânt, cutremur n-o smintește,
Uța-n zid o sprijinește.
Neagul-Vodă cheltuise
Toat-averea, să credeți,
Și-ncă nu se isprăvise
Mânăstirea ce vedeți.
Se bocește ca muiere
Și Manole îi tot cere.
Doamna Despa atunci scoate
Din urechi ai săi cercei;
– „Na, Manole, de se poate,
Prinde tu ce știi pă ei,
Numai vezi de aurește
Mânăstirea ș-isprăvește. ”.
Când Manole de pe cruce
Darul merse dă-și luă,
Dan și Iașu-ncet se duce,
Scara-n mii că sfărîmă.
Pizma tot la rele naște
Și pe frați îi vrăjmășaște.
Meșterul în turburare
Aripi îndată-și lucră,
S-avântă cu o zburare
Ș-uite colo mi-ți pică.
Stana lui cea marmurită
Ne dă apă lămurită.
1847

Radu Gyr - Zidarul de la Argeș

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Nici coapsa și nici pântecul muierii,
cu plod în el, nu-i fură jertfe pline.
Flămândă, mânăstirea învierii
vrea s-o hrănesc cu măduva din mine.
Mi-am rupt din brațe hălci de carne vie
să astâmpăr foamea zidurilor crunte.
Bătea adânc o inimă-n mistrie
și-n orice zid gemeau un piept și-o frunte.
Nu cărămizi căram pe aspre schele,
ci sângele meu aprig în dogoare.
Și pietrele, cu duh de om în ele,
plângeau, cântau și înviau spre soare.
Și-acum, când în minunea-nsângerată
sub tencuială carnea mea tresare,
cad scările, rămân în vânt și-n zloată,
sus, pe osânda turlelor amare.
Bătut, de jos, cu bulgări de argilă,
pe creasta jertfei singur în zăpadă,
îmi cresc pe umeri ăripi de șindrilă
ca să mă ducă, tânăr, la baladă.

Alexandru Andries - Nouă Meșteri Mari, Cu Vasile Zece

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Nouă meșteri mari, cu Vasile zece,
De care se zice că-i și întrece,
S-au apucat să facă o mănăstire.
Termenul-i scurt, că-mpăratul
Se cam grăbea cu predatul,
Ca dușmanul de clasă să nu prindă de știre..
Materiale, deh, ca pe-atuncea!
Cu toate-acestea se muncea..
Fundațiile fură gata în trei zile!
Apoi veni Vasile și zise:
„Planurile n-au fost admise,
Am observațiile pe 48 de file”.
Se săpă din nou la alte fundații,
După noile indicații.
Împăratul însuși veni să vadă cum merge treaba..
El fu mulțumit, dar avu o obiecție:
„Ați pus-o greșit ca loc și direcție,
O mutăm mai la vale, aici ați săpat degeaba! „
Nouă meșteri mari, cu Vasile zece,
De care se zice că-i și întrece,
Așteptau mortarul să se usuce la soare,
Împăratul veni și le zise „Tovarăși,
Ați muncit foarte bine, dar iarăși
O mutăm din motive strict militare”.
Pentru-a treia oară Vasile săpă,
Dar nu fu nervos și nu înjură,
Știa prea bine cum avea să se răzbune:
Pe-âmpărăteasă o zidi de vie,
Iar din rochia ei își făcu o scufie
Pe care-o purtă până la moarte, se spune.
Împăratul veni la inaugurare
Și-i ținu două ore-n picioare
C-un discurs despre munca lor plină de abnegație..
Discursul fu întrerupt de tătari
Despre care se știe că erau barbari
Și Vasile rămase fără decorație!