constantin brancusi – Versuri.pro

Jidi Majia - Titanul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Lui Constantin Brâncuși.
Pietrele acelea brute,
aproape ca un miez,
au sosit în portalul realului.
Pielea lemnului face
să sclipească texturi cosmice.
Scară alcătuită din butuci.
Curbură albă, aur turnat
coloană din colțuri pătrate stivuite,
timp prefăcut în gât de pasăre.
Din partea opusă, netedă și moale
uimește nudul sfârtecat.
Tributul unei singure culori,
forma dinților strălucitori.
Totul prezentat simplu, ca la începuturi,
faptele îngropate rămân încă ascunse.
Într-un final, zid curbat din metal
anunță victoria ciocanului și a liniei.
Nicio fisură până la final
între două obiecte comparate,
singură lumina dovedește eternul primordial.

George Meniuc - Așijderea

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Eu n-am văzut Parisul
răsturnat în oglinzile mele,
Nici măcar Sena
cu atâtea reflexe în crepuscul,
Nu l-am întâlnit pe Apollinaire
coborând încet din stele,
Subt podul Mirabo să-mi spună:
Trec zilele, eu am rămas.
N-am fost să-l văd pe Picasso
lucrând cu capul în ninsoare.
La Guernica, o, acest strigăt
din Europa peste oceane,
La figurinele lui exotice
din aparențe bizare,
La columba sa înțeleaptă,
solie a Păcii.
Nu l-am prins pe Modigliani
pe rue Lepique în atelier
Să-i contemplu
portretele damelor languroase
Cu gâtul subțire de lebădă
într-o linie demnă,
Să-l ascult vociferând aprins,
exploziv în toate.
Și nici cu nea Constantin Brâncuși
în strada lui retrasă
N-am stat de vorbă
pe îndelete despre Măiastra
Ce se subția mereu
până la esență, idee, reverie,
Cum s-a întâmplat cu Icar
când se pregătea să zboare.
Podgoriile
de pe malurile bătrânului Nistru,
Cu țâța strugurilor copți
ițindu-se din frunze,
Îmi amintesc de vechiul Languedoc,
bogat în poame,
Și de apele Rhônului
ce l-au slăvit trubadurii.
Bugeacul alintat de soare,
scăldându-se în lacuri,
Aproape că-i Provența dulce,
în așteptarea ploii.
Acolo fetele se uită galeș,
cum la Renoir, pe iarbă,
Aici, pe țărmul Mării Negre,
nu-s mai puțîn candide.
Colinele și văile
se întretaie mute,
După măguri se deschid
alte măguri senine.
Aici pentru ultima oară
s-a împărtășit Miorița,
Iar acolo Roland a sunat din corn,
în singurătate.
Când aud câte-o copilă
cântând în livadă, departe,
Parcă-i Mireille Mathieu
ce colindă lumea întreagă.
Nu-i de mirare:
pe marile exprese și pacheboturi
Comunică între ele
muzica, parfumul și culoarea.

Ion Minulescu - Partenza

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Lui Constantin Brâncuși.
Ma cheamă tangenta
Vieții multiple, trăită-n beția
Și-n visele roze și verzi de hașiș
Ma cheamă bizara, prelunga și lenta
Minciuna-a vieții trăită-n decorul
Haotic al clipei când cu-ochii închiși
Aplauzi actorii,
Ucizi autorul,
Bisezi nebunia
Și-n ultimul stadiu de metamorfoza,
Cu ultima doza
Începi agonia!
Partenza!
Ma cheamă portretul
Femeii absente, cu ochii topiți
În două elipse concave de smoală
Ma cheamă parfumul ocult și magnetul
Mulatrelor blonde cu dinți poleiți,
Cu unghii vopsite — albastre și roze —
Și-n clipa supremă, cu gesturi și poze
De convalescente sătule de boala!
Par tenza!
Ma cheamă oceanul
Și glasul sirenei ce-anunță plecarea
Spre sudul fantastic al “Fetei morgane”,
Ma cheamă suprema-nfrățire cu anul,
Cu luna, cu ziua, cu ora, cu clipa
Când gestul fatidic sfârșește risipa
Aromelor calde de ceai și banane ;
Când Yama ne șterge din Wansa prezența
Ma cheamă-nserarea eterna —
Uitarea!
Ma cheamă supremul adio!
Partenza!